luni, 22 ianuarie 2018

Generaţia care ar putea să schimbe mentalităţile românilor, la filmul 120 BPM/bătăi pe minut

Peste 150 de elevi de la liceele din Bucureşti, care au participat la o dezbatere pe tema educaţiei sexuale, au dovedit că se poate vorbi deschis despre un subiect considerat tabu în România. Evenimentul a avut loc la Cinema Elvire Popesco, în prima zi de Oscar Weekend 2018, după proiecţia filmului 120 BPM / battements par minute al regizorului Robert Campillo, care a obţinut în 2017 Marele Premiu la Cannes. Discuţia, la care au participat şi cadre didactice, psihologi, medici şi un reprezentant al asociaţiei ACCEPT, a fost moderată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

"Filmul nu este despre gay, ci despre viaţă şi moarte, şi prezintă foarte echilibrat ceea ce se întâmplă în realitate. Sunt situaţii cu care ne putem confrunta şi trebuie să fim pregătiţi. Nu există reţete de făcut educaţie sexuală, dar înainte de orice trebuie să ne fie clar, ca societate, de ce şi cum facem acest lucru. Iar voi, tinerii, trebuie să ştiţi că aveţi puterea să spuneţi că vreţi. Aveţi putere, aveţi interes, aveţi dreptul să o faceţi", a spus antropologul Vintilă Mihăilescu.

Preşedintele Asociaţiei ACCEPT, Florin Buhuceanu, a plâns după proiecţie, spunând că filmul i-a amintit de moartea unor prieteni, în anii '90. "Deşi ne aflăm în anul 2018, situaţia din România nu este departe de cea prezentată în film. E bine că există acum tratamente eficiente împotriva SIDA, dar la mentalităţi suntem încă departe. Sexualitatea nu este despre sex, este despre emoţii", a declarat Buhuceanu în cadrul dezbaterii.

"Văzând acest film am simţit un şoc profund şi frică. Am simţit lucrurile zguduindu-se în jurul meu şi în capul meu. Este vorba despre probleme reale, nu trebuie să întoarcem capul în altă parte. Din neinformare provin numeroase probleme. Educaţia sexuală trebuie să înceapă de undeva. Dacă nu se începe deloc, nu se ajunge nicăieri", a adăugat Luca Onică, elev la Liceul Waldorf.

"Suntem influenţaţi de oamenii care ne cresc şi de cultura în care trăim. Educaţia sexuală lipseşte cu desăvârşire din educaţia noastră. Nu doar la şcoală. Vine din ruşinea noastră ca adulţi. Toate tabuurile şi fricile noastre ca adulţi ajung la copii, care sunt influenţaţi de ceea ce cred părinţii lor. Chiar dacă eu, ca adult, sunt copleşit de ruşine, nu trebuie să las acest lucru să mă împiedice să discut cu copilul", a declarat Cristina Petrescu Ghenea, medic psihiatru şi psihoterapeut.

Filmul 120 BPM / battements par minute porneşte de la fapte reale - acţiunile organizaţiei civice ACT UP din Franţa anilor '90, pentru a vorbi în final despre o temă cât se poate de actuală: trezirea din letargie a acelei pături din societate indiferentă la marile probleme sociale care o înconjoară. Mişcarea ACT UP este considerată a fi precursoarea mişcărilor civice de după anii 2000 care au condus în final la obţinerea unor drepturi fundamentale pentru diferite grupuri de minorităţi - de la cele sexuale la cele civice. Începută în Statele Unite şi extinsă în toată lumea, cu o organizare extrem de vizibilă şi eficientă în Franţa, se consideră că ACT UP a pregătit terenul pentru teme actuale - de la căsătoria între persoane de acelaşi sex şi până la campania de stopare a agresiunilor sexuale în industria americană de film.

Detalii despre Oscar Weekend 2018, inclusiv programul celor trei zile, aici.

Oscar Weekend este organizat de Voodoo Films şi Asociatia Cinemascop in parteneriat cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Independenţa Film, Bad Unicorn, Domestic Film.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu