joi, 16 februarie 2017

Merçi, Vladimir! sau Vladimir Cosma - un erou contemporan

Titlul acestui articol începe de fapt cu sfârşitul. Peste 2.000 de oameni în picioare, în fiecare seară, aplaudând, fluierând şi strigând cu frenezie. Figurile lor sunt pline de fericirea regăsirii şi nu rareori ochii le sunt înlăcrimaţi. În faţa lor, pe scenă, eroul serii este creatorul acelui mesaj artistic profund original care are darul de a deveni muzica unei întregi generaţii, un artist aflat la vârsta celei de a treia tinereţi înconjurat de aproape 200 de muzicieni cu toţii foarte tineri.

Numele eroului serii este Vladimir Cosma, unul dintre cei mai importanţi compozitori de muzică de film ai Franţei, a cărui creaţie a depăşit cu mult momentul proiecţiei cinematografice, devenind o valoare în sine. Alături de el se află Orchestra Română de Tineret, aleasă să-i fie partener principal în cadrul unui turneu de patru concerte desfăşurat în luna februarie 2017 în Franţa şi Elveţia.

Denumit Vladimir Cosma - 50 de ani de succes, acest proiect a avut un prim concert la Paris la Palatul Congreselor, eveniment care a marcat nu doar un imens succes, ci şi dorinţa lui Vladimir Cosma de a continua colaborarea cu tinerii săi colegi. Proiect educaţional creat de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu acum mai bine de opt ani, Orchestra Română de Tineret a format până acum patru generaţii de muzicieni sub îndrumarea artistică a dirijorului Cristian Mandeal şi a devenit ansamblul simfonic cu cea mai importantă activitate internaţională a României. Tinerii muzicieni români au primit cu bucurie provocarea de a face faţă rigorilor dure ale unui turneu, dovedind - aşa cum au făcut-o de fiecare dată - că ştiu cum să-şi afirme orgoliul profesional şi să dea măsura propriei valori.

Iată însă care a fost traseul acestei aventuri muzicale, alături de compozitorul francez de origine română Vladimir Cosma personalitate artistică reprezentând astăzi unul dintre cele mai importante puncte de intersecţie dintre cultura română şi cea franceză.

Geneva, Sala Arena

O sală de sport de 9.000 de locuri, redusă la 2.000 de locuri pentru acest concert, sold-out - aşadar entuziasmul publicului elveţian de limbă franceză pentru o întâlnire cu muzica filmelor lui Vladimir Cosma s-a dovedit a fi pe măsura aşteptărilor. Acest turneu avusese o avanpremieră la Paris în octombrie 2016, şi am putut vedea atunci cum o sală imensă arhiplină de la Palatul Congreselor din Paris a rezistat mai bine de patru ore la un concert maraton în care s-au cântat aproape toate temele celebre din filmele la care Vladimir Cosma a scris muzica. Se afla atunci în sală şi prim-ministrul francez, Manuel Vals, ecoul nefiind unul doar artistic. Acest mare turneu 50 de ani de succes - Vladimir Cosma era preconizat încă de atunci, iar în această călătorie artistică, Vladimir Cosma, compozitor francez de origine română, a dorit să fie însoţit de Orchestra Română de Tineret.

Iată cum, astfel, între 9 şi 14 februarie 2017, au cântat la Sala Arena din Geneva, la Sala Amphithéâtre din Lyon, la Sala Zénith din Rouen, aşadar un tur de forţă mersul între aceste oraşe într-un timp extrem de scurt. Călătoria se va încheia pe 14 februarie 2017 la Sala Zénith din Lille. Acest tip de concert se realizează după un număr foarte mare de repetiţii, Vladimir Cosma fiind un perfecţionist care nu lasă nici un detaliu să scape. Pe de altă parte, el este şi un entertainer remarcabil, de fiecare dată discutând cu publicul şi stârnind amuzamentul acestuia prin replicile studiate, dar cu efect sigur.

Ceea ce a fermecat cei aproximativ 10.000 de spectatori care au participat la acest turneu a fost tocmai reuniunea între un muzician aflat în completă forţă scenică, dar obiectiv aflându-se la vârsta de 79 de ani şi muzicieni foarte tineri, situaţie extrem de interesantă tocmai pentru că tinereţea artistică şi entuziasmul lui Vladimir Cosma au fost absolut compatibile cu entuziasmul unor muzicieni între 20 şi 30 de ani.

Trecând de la Rabbi Jacob la La Boum, Le Grand Blond, l'As des As sau Diva, nelăsând deoparte niciunul dintre legendarele lui succese, Vladimir Cosma a gândit programul acestui show extraordinar aducând pe scenă alături de cei 75 de instrumentişti ai Orchestrei Române de Tineret un combo de jazz, un cor mixt, un cor de copii şi o pleiadă din cei mai apreciaţi solişti ai scenelor franceze alături de care s-au aflat şi reputaţi artişti români precum soprana Irina Baianţ, ţimbalistul Marius Preda şi violonistul Rafael Butaru sau trompetistul Emil Bîzgă.

A fost o bucurie să vedem 2.000 de oameni umplând sala Arena din Geneva şi ascultând un număr considerabil de artişti adunaţi pe scenă sub conducerea muzicală a lui Vladimir Cosma. Aceste teme foarte cunoscute ale anilor '70 - '80 din filmele pentru care celebrul muzician de origine română a compus coloana sonoră sunt astăzi prezentate în variantă simfonică. Vorbeam cu Marin Cazacu, directorul Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română, despre acest concert: "A fost un veritabil triumf, în sensul că publicul elveţian, recunoscut ca fiind un public mai reţinut, a aplaudat în picioare la sfârşitul concertului prestaţia extraordinară a muzicienilor de pe scenă. Pe scenă, în afara orchestrei şi a corului, s-au aflat câţiva solişti, muzicieni şi din România şi din Franţa care au cântat la instrumente particulare cum ar fi naiul sau fluierul, ţambalul, muzicuţa.... instrumente care conferă specificul timbral lucrărilor lui Vladimir Cosma, multe dintre ele având rezonanţă românească. Am putea spune că a fost o seară românească pe scena Arena din Geneva, cu succes deplin, aşa cum merită muzica lui Vladimir Cosma, care deja a intrat în patrimoniul universal."



Lyon, Sala Amphithéâtre

Unii dintre noi îşi amintesc naiul din Marele Blond, muzica lui Vladimir Cosma ce integrează elemente folclorice româneşti, făcându-le să aibă succes european şi internaţional. Tot Marin Cazacu spunea în pauza concertului de la Lyon: "Muzica lui Vladimir Cosma nu a fost compusă doar ca să fie muzica unui film de moment, care să placă publicului într-o anumită perioadă. Este o muzică care trăieşte şi acum tocmai prin aceste, să spunem exotisme, prin instrumentele folosite. Concertele de aici - iar cel de la Lyon, al doilea oraş ca mărimea al Franţei, este unul deosebit - vor rămâne în memoria publicului de diferite vârste care a umplut sălile. Vladimir Cosma, pe lângă calitatea de compozitor excepţional are un şarm aparte în a prezenta propriile lucrări şi a-i prezenta pe artiştii de pe scenă, ceea ce a adăugat un plus evenimentului. Pentru concertele din Franţa, şi aici în mod special cel de la Lyon, maestrul Vladimir Cosma a mai adăugat câteva lucrări, pentru că, se ştie, publicul francez cunoaşte toate muzicile compuse pentru filmele din cinematografia franceză. Este un turneu nu numai de promovare a muzicii lui Vladimir Cosma, dar şi de promovare a Orchestrei Române de Tineret în Franţa, iar faptul că Vladimir Cosma este prezent în conştiinţa francezilor este un lucru care ne bucură foarte tare. De fapt, el aparţine acestor două lumi, lumea franceză şi lumea românească."

La concertul de la Lyon s-a aflat pe scenă cel mai mare număr de artişti şi datorită faptului că a participat şi Corul de copii al unei şcoli de muzică din regiune, ce poartă chiar numele Vladimir Cosma. Însă vedeta serii a fost, de altfel cu interpretări excepţionale de fiecare dată, violonistul Rafael Butaru, concert maestrul Orchestrei Române de Tineret, care a interpretat o parte din Concertul pentru vioară de Vladimir Cosma cu o forţă expresivă demnă de o carieră solistică. Rafael Butaru a impresionat prin modul în care a ştiut să susţină şi să aşeze stilistic un opus aflat în zona unui post-romantism pigmentat cu treceri rapide de stare, o scriitură specifică susţinerii discursului filmic.


Rouen, Sala Zénith

Vladimir Cosma reuşeşte această sinteză între cele două lumi după atât de mulţi ani în care el nu a mai fost în ţară, căci aproape 50 de ani a lipsit din România. În ultimul timp a fost tot mai atras de ideea de a-şi prezenta muzica în concert, în aranjamente noi, încercând să amintească celor aflaţi în sală faptul că în anii '70 muzica de film, sau şi muzica de film, nu se făcea pe calculator, ci era cântată de muzicieni. În mod evident, Vladimir Cosma are o forţă expresivă fantastică, atât prin muzica pe care a creat-o cât, şi prin farmecul personal, şi în mod evident îi face o imensă bucurie să îşi prezinte propriile lucrări, să aibă o legătură directă cu publicul căruia i s-a dedicat atâtea decenii. La Rouen, din uralele publicului s-au auzit parcă de cele mai multe ori "merçi Vladimir!" atunci când melodia antrenantă, inspirată din folclorul românesc şi făcută celebră în toată lumea de naiul lui Gheorghe Zamfir, şi acum preluată de partidele de flaut, trombon şi viori ale Orchestrei Naţionale de Tineret, tema principală a filmului Marele Blond încheia într-un moment apoteotic concertul cu numărul trei. Ultimul concert era programat să aibă loc pe 14 februarie 2017, la Sala Zénith din Lille.

Nu trebuie să uităm să spunem că organizatorii din România ai acestui turneu, alături de partenerii francezi ai lui Vladimir Cosma sunt Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Institutul Cultural Român şi Fundaţia Prietenii muzicii Serafim Antropov şi pe ei putem să ne bazăm dacă ne imaginăm că acest spectacol ar putea fi prezentat şi la Bucureşti. În orice caz, ne-am aflat în faţa unui efort cu impact maxim de promovare a culturii române peste graniţe, aşa cum puţine evenimente de gen reuşesc.

Pentru că face parte deja parte din patrimoniul muzicii universale, este tentantă dorinţa de a găsi explicaţii ale succesului muzicii lui Vladimir Cosma. Cred că o parte a faimei de care această muzică se bucură şi în mileniul trei, în faţa unor noi generaţii care sunt expuse astăzi unui mesaj audio-video total diferit faţă de anii '60 - '70 ai secolului XX, este datorat originalităţii puse sub semnul diversităţii.

Vladimir Cosma readuce cu ocazia acestor concerte un mesaj artistic profund original, într-un climat aproape exclusiv pus sub semnul clonării, samplării şi al reşapării unor vechi reţete de succes. La fel de importantă este şi cartea diversităţii pe care creaţia lui Vladimir Cosma "o joacă" cu un infailibil instinct de asociere a unor tuşe etnografice luate şi dezvoltate cu dezinvoltură de pe întreg mapamondul, aşezate fiind - cred că afirmaţia nu este exagerată - pe un fundament de spiritualitate şi melos românesc. La toate acestea, arta componistică a lui Vladimir Cosma a mai adăugat şi o mare inventivitate în îmbinarea stilistică a pieselor sale, în care nu puţine din temele sale au fost scrise special pentru mari solişti din zona muzicii clasice, a jazzului sau a muzicilor tradiţionale, cu care acesta a colaborat de-a lungul celor nu mai puţin de 50 de ani de carieră internaţională.

Ultimele urale se sting odată cu luminile de scenă, iar din sălile de spectacol pleacă mii de spectatori fericiţi că au ascultat muzica lor, într-o interpretare excepţională, condusă de mult îndrăgitul creator al acestui minunat univers sonor către care - strigat la scenă deschisă sau doar spus în gând - se îndreaptă aceeaşi urare: Merçi, Vladimir!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu