Citește și:
Informaţia a fost confirmată pentru AGERPRES de Biroul de presă al Parchetului General.
Preşedintele USR, deputatul Nicuşor Dan, se declară "surprins" de infracţiunile avute în vedere de procurori, spălare de bani şi delapidare, într-o anchetă derulată de PÎCCJ privind o eventuală finanţare ilegală partidului pe care-l conduce. El adaugă că va cere lămuriri Parchetului şi că el şi colegii săi vor coopera cu procurorii pentru lămurirea situaţiei.
"Sunt surprins de răspunsul Parchetului în legătură cu o cercetare privind finanţarea USR. Noi nu am primit nicio notificare, nicio solicitare de precizări. Din documentul prezentat de RTV rezultă că ar fi vorba despre o cercetare 'in rem', adică se cercetează dacă faptele există sau nu", a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
Faptele a căror existenţă este investigată reprezintă "o surpriză şi mai mare", adaugă preşedintele USR.
"Delapidarea se referă la bani publici şi la funcţionari publici. Evident că nu este cazul USR. Iar spălarea de bani, la bani proveniţi dintr-o infracţiune, ceea ce e absurd. Vom cere Parchetului lămuriri. Noi le-am dat recent, într-o conferinţă de presă, unde am răspuns tuturor acuzaţiilor apărute în spaţiul public. Suntem gata să cooperăm cu procurorii pentru a clarifica această situaţie", mai afirmă Nicuşor Dan.
Pe acelaşi subiect, preşedintele USR a declarat într-o intervenţie la Digi 24 că partidul pe care-l conduce nu a încălcat legea.
"Eu cred că am respectat legea în toate aspectele ei", a spus Nicuşor Dan.
AGERPRES
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu