Ioan Țarălungă: „Vine primarul de la Gâdinți și acasă și îmi dă mâncare la pui, numai să mă duc!”
Afirmația
care a surprins jurnaliștii prezenți dar și pe colegii săi, oameni de
afaceri din Roman, a fost făcută de Ioan Țarălungă, managerul IZOTEROM
Roman, la întâlnirea organizată de conducerea Primăriei Roman cu agenții
economici din Roman.
Problemele
descrise de Ioan Țarălungă s-au referit la taxele mari pe care firma sa
le plătește în Roman și, în contrapartidă, nu câștigă licitații sau
alte lucrări care să-i aducă bani în firmă. Din acest motiv, spune
domnia sa, se gândește serios să mute firma la Gâdinți, ca exemplu, unde
va fi foarte bine primit de conducerea primăriei din comună.
„Dacă
vreți să faceți ceva pentru mediul de afaceri, la Primăria Roman
trebuie înființată o organizație sau un birou cu o persoană care să se
ocupe de mediul de afaceri, o reprezentanță a oamenilor de afaceri din
Roman.
Trebuie, pe urmă, făcut un plan de perspectivă, cu relaționarea între primărie și mediul de afaceri, cum ne-ar putea ajuta.
Puteți să faceți investiții și să ne întrebați și pe noi. Nu am fost niciodată întrebat de proiectele care se fac în Roman!
Vă
rog să aveți în vedere pe cine primiți licitațiile pe care le faceți
pentru diferite lucrări pentru că vin firme care oferă prețuri mici,
câștigă și fac lucrări proaste.
Eu
plătesc taxe și impozite în valoare de 100.000 de Euro, pe an, la
Primăria Roman și nu am lucrat în municipiu nici de 3 lei. De ce să stau
eu cu firma în Roman. Să știți că mă bate gândul să plec cu afacerea de
aici.
Eu am niște pământ pe aici prin jur și îmi fac o hală de producție imediat.
Dacă mă duc, vine primarul de la Gâdinți și acasă și îmi dă mâncare și la pui, numai să mă duc”, a declarat Ioan Țarălungă, managerul IZOTEROM Roman.
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu