Virtutile sudalmei
Omul păcătuieste în multe feluri. Dar nici un păcat nu este asa mare
precum cel pe care-l face cu limba lui grăitoare. Predică, Foaia
Diecezană, Caransebes 1923.
Cum naiba s-o mai scoti la căpătâi? Când vezi atâta ticălosie si minciună sfruntată aduse la rangul de principii, justificate de vorbe fără acoperire, când vezi că oamenii iesiti în stradă să-si exprime nemultumirile sunt taxati de cretini si manipulati, când după ani si ani de zile, cât am vorbit de separarea puterilor în Stat si vezi de la o postă că executivul, în loc să-si vadă de puzderia de probleme grele cu care se confruntă, se ocupă de schimbarea legilor pentru a scăpa un pumn de netrebnici de bratul legii, chiar că îti vine să-ti iei lumea în cap. Dar unde Dumnezeu să te duci? Că nu mai e chip să găsesti un coltisor de lume unde să-ti fie bine. Mărturisesc că nu mi-au plăcut oamenii care înjură sau folosesc un limbaj licentios, suburban, si când nu i-am putut ocoli, i-am tratat cu indiferentă, dacă nu cu dispret. Nu neg că există oameni cărora la stă bine când spun lucrurilor pe nume, fără perdea, asa cum le vine la moara vorbelor, însă este si ăsta un dar. Amintesc cazul unui chirurg de mare talie, care folosea un limbaj foarte colorat, cu un farmec cu totul si cu totul deosebit. L-am întrebat odată dacă nu a avut niscai necazuri: Ba bine că nu! Mi-a trimis o persoană importantă o pacientă, o cucoană pe care am mirosit-o dintr-un foc, că nu era pe atât de bolnavă, cât se fandosea, doar ca să-i arate sotului că era suferindă. Si cum ea venise la mine si nu invers, i-am trântit o vorbă desucheată, s-o trezesc la realitate. Domnule, să mă împuste si mai multe nu, bărbatu-său, ditamai colonelul. Nici nu stiu cum am scăpat din încurcătură. Iată că tehnologia de ultimă generatie m-a băgat si pe mâine în bucluc si mi-a făcut o bucurie de zile mari. Într-o discutie telefonică cu un vechi prieten, inteligent de felul lui si putin atent la măruntisuri, cum-necum, nu reuseam să ajungem la un numitor comun. El la stânga, eu la dreapta sau invers, parcă vorbeam la pereti si ori eu ori el nu mai eram cei care ne stiam. Grijuliu să nu adâncesc si mai mult momentul critic în care ne aflam, am decis să amân pe mai târziu descifrarea obtuzitătii de care dădea (sau dădeam) dovadă. Am curmat discutia, ne-am salutat si am închis telefonul. După care, plin de ciudă că nu mă făcusem înteles, am tras o înjurătură. Aproape nevinovată. Aveam si eu dreptul la asa ceva.
Din păcate, apăsasem altă tastă decât cea indicată, celularul a rămas deschis si interlocutorul meu a primit în ureche întreaga sudalmă slobozită de gura mea imprudentă si ne dedată cu asemenea delicateturi. Când, după câteva secunde, a sunat telefonul, am avut intuitia catastrofei si am încremenit. Ce mi-a pătit sufletul, fereste-i Doamne si pe dusmani! Am fost ocărât, apostrofat cu toate epitetele posibile si imposibile: farsor, tip cu două fete, neprieten, demagog, lipsit de scrupule si constiintă, să nu mai îndrăznesti să te mai chemi prieten cu mine... si asa mai departe. Ce puteam să fac? Am încercat să o dreg: stai să vezi, că de fapt, nu tie îti era adresată înjurătura ci telefonului (dracu' s-o ia de sculă nenorocită!), dar n-a fost posibil.
Abia după multă vreme si cu oarece greutate, am reusit să reintru în gratiile amicului care, si acum, după ani buni, când îmi e lumea mai dragă, îmi bate obrazul, amintindu-mi nefericitul episod. Apropo de asemenea întâmplări nefericite, a căror soartă se hotărăste în câteva secunde, n-am cum să uit cunoscuta pătanie dinainte de revolutie cu plugusorul care a adus unui grup de salariati ai CFS-ului ani grei de puscărie. A fost norocul meu că parodia de plugusor nu mi-a fost pe plac si nu am oprit o copie. Altfel, împărtăseam si eu aceeasi soartă ca si ei. Revenind la incidentul cu înjurătura, tot mi-a adus un câstig: mi-a revelat virtutile ei, ca element de defulare, care te poate scoate din impas, într-un anumit moment. O avem pe vârful limbii, într-o gamă foarte diversificată (unii dispun pentru fiecare literă din alfabet de câte una-două ori mai multe variante), este gata formulată - nu ne-om apuca noi să inventăm înjurături proaspete si originale, că nici cele de care ne folosim sunt aceleasi de când lumea - asa că... putem avea spor. Si mă văd dator să spun că nu natia noastră este cea mai prima în înjurături, departe de ceea ce sunt ungurii sau chiar urmasii lui Molière, spre exemplu. Măcar la ceva să nu mai fim noi primii în Europa. Am avut prilejul să verific eficienta înjurăturii, si chiar dacă nu mi-am dat drumul fără frânele de rigoare, mi-a fost si îmi este de folos. Si nimic nu mă poate face să-mi schimb părerea. Ba, dacă intrăm în miezul problemei, este evident că si înjurătura cunoaste coduri, nuante si proprietăti, fiindcă una este să înjuri pe direct persoana care ti-a prilejuit un neajuns oarecare si alta este să slobozi în eter o înjurătură impersonală, fără adresă, capabilă doar să-ti stingă pe moment furia ori necazul sau orice alt sentiment potrivnic sau nepotrivit. În ultima perioadă de timp, fortat de realităti, nu mai caut la asemenea fineturi, dar aproape că nu e zi de la Dumnezeu, să nu recurg la o variantă ori alta, ca să mă mai pot saramura de obidă. Si nu e greu de înteles, când esti nevoit să te încrâncenezi de atâta nemernicie, împotriva mersului obisnuit si, cât de cât, să nu mai dăm îndărăt ca racul. Nu o singură dată mi-a venit în minte că asemenea situatii de disperare erau rezolvate, altădată, de instalarea unui regim militar. Dar... nici armata nu mai e ce-a fost cândva...
Cum naiba s-o mai scoti la căpătâi? Când vezi atâta ticălosie si minciună sfruntată aduse la rangul de principii, justificate de vorbe fără acoperire, când vezi că oamenii iesiti în stradă să-si exprime nemultumirile sunt taxati de cretini si manipulati, când după ani si ani de zile, cât am vorbit de separarea puterilor în Stat si vezi de la o postă că executivul, în loc să-si vadă de puzderia de probleme grele cu care se confruntă, se ocupă de schimbarea legilor pentru a scăpa un pumn de netrebnici de bratul legii, chiar că îti vine să-ti iei lumea în cap. Dar unde Dumnezeu să te duci? Că nu mai e chip să găsesti un coltisor de lume unde să-ti fie bine. Mărturisesc că nu mi-au plăcut oamenii care înjură sau folosesc un limbaj licentios, suburban, si când nu i-am putut ocoli, i-am tratat cu indiferentă, dacă nu cu dispret. Nu neg că există oameni cărora la stă bine când spun lucrurilor pe nume, fără perdea, asa cum le vine la moara vorbelor, însă este si ăsta un dar. Amintesc cazul unui chirurg de mare talie, care folosea un limbaj foarte colorat, cu un farmec cu totul si cu totul deosebit. L-am întrebat odată dacă nu a avut niscai necazuri: Ba bine că nu! Mi-a trimis o persoană importantă o pacientă, o cucoană pe care am mirosit-o dintr-un foc, că nu era pe atât de bolnavă, cât se fandosea, doar ca să-i arate sotului că era suferindă. Si cum ea venise la mine si nu invers, i-am trântit o vorbă desucheată, s-o trezesc la realitate. Domnule, să mă împuste si mai multe nu, bărbatu-său, ditamai colonelul. Nici nu stiu cum am scăpat din încurcătură. Iată că tehnologia de ultimă generatie m-a băgat si pe mâine în bucluc si mi-a făcut o bucurie de zile mari. Într-o discutie telefonică cu un vechi prieten, inteligent de felul lui si putin atent la măruntisuri, cum-necum, nu reuseam să ajungem la un numitor comun. El la stânga, eu la dreapta sau invers, parcă vorbeam la pereti si ori eu ori el nu mai eram cei care ne stiam. Grijuliu să nu adâncesc si mai mult momentul critic în care ne aflam, am decis să amân pe mai târziu descifrarea obtuzitătii de care dădea (sau dădeam) dovadă. Am curmat discutia, ne-am salutat si am închis telefonul. După care, plin de ciudă că nu mă făcusem înteles, am tras o înjurătură. Aproape nevinovată. Aveam si eu dreptul la asa ceva.
Din păcate, apăsasem altă tastă decât cea indicată, celularul a rămas deschis si interlocutorul meu a primit în ureche întreaga sudalmă slobozită de gura mea imprudentă si ne dedată cu asemenea delicateturi. Când, după câteva secunde, a sunat telefonul, am avut intuitia catastrofei si am încremenit. Ce mi-a pătit sufletul, fereste-i Doamne si pe dusmani! Am fost ocărât, apostrofat cu toate epitetele posibile si imposibile: farsor, tip cu două fete, neprieten, demagog, lipsit de scrupule si constiintă, să nu mai îndrăznesti să te mai chemi prieten cu mine... si asa mai departe. Ce puteam să fac? Am încercat să o dreg: stai să vezi, că de fapt, nu tie îti era adresată înjurătura ci telefonului (dracu' s-o ia de sculă nenorocită!), dar n-a fost posibil.
Abia după multă vreme si cu oarece greutate, am reusit să reintru în gratiile amicului care, si acum, după ani buni, când îmi e lumea mai dragă, îmi bate obrazul, amintindu-mi nefericitul episod. Apropo de asemenea întâmplări nefericite, a căror soartă se hotărăste în câteva secunde, n-am cum să uit cunoscuta pătanie dinainte de revolutie cu plugusorul care a adus unui grup de salariati ai CFS-ului ani grei de puscărie. A fost norocul meu că parodia de plugusor nu mi-a fost pe plac si nu am oprit o copie. Altfel, împărtăseam si eu aceeasi soartă ca si ei. Revenind la incidentul cu înjurătura, tot mi-a adus un câstig: mi-a revelat virtutile ei, ca element de defulare, care te poate scoate din impas, într-un anumit moment. O avem pe vârful limbii, într-o gamă foarte diversificată (unii dispun pentru fiecare literă din alfabet de câte una-două ori mai multe variante), este gata formulată - nu ne-om apuca noi să inventăm înjurături proaspete si originale, că nici cele de care ne folosim sunt aceleasi de când lumea - asa că... putem avea spor. Si mă văd dator să spun că nu natia noastră este cea mai prima în înjurături, departe de ceea ce sunt ungurii sau chiar urmasii lui Molière, spre exemplu. Măcar la ceva să nu mai fim noi primii în Europa. Am avut prilejul să verific eficienta înjurăturii, si chiar dacă nu mi-am dat drumul fără frânele de rigoare, mi-a fost si îmi este de folos. Si nimic nu mă poate face să-mi schimb părerea. Ba, dacă intrăm în miezul problemei, este evident că si înjurătura cunoaste coduri, nuante si proprietăti, fiindcă una este să înjuri pe direct persoana care ti-a prilejuit un neajuns oarecare si alta este să slobozi în eter o înjurătură impersonală, fără adresă, capabilă doar să-ti stingă pe moment furia ori necazul sau orice alt sentiment potrivnic sau nepotrivit. În ultima perioadă de timp, fortat de realităti, nu mai caut la asemenea fineturi, dar aproape că nu e zi de la Dumnezeu, să nu recurg la o variantă ori alta, ca să mă mai pot saramura de obidă. Si nu e greu de înteles, când esti nevoit să te încrâncenezi de atâta nemernicie, împotriva mersului obisnuit si, cât de cât, să nu mai dăm îndărăt ca racul. Nu o singură dată mi-a venit în minte că asemenea situatii de disperare erau rezolvate, altădată, de instalarea unui regim militar. Dar... nici armata nu mai e ce-a fost cândva...
Articol afisat de 328 ori | Alte articole de acelasi autor | Trimite mesaj autorului |
(Virgil Răzesu) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu