„1000+1 DE VOCI”, o revistă despre prietenie, la Fundația „Episcop Melchisedec” Roman
La tipărirea 1 nr. al Revistei, şi-au adus contribuţia şi beneficiarii Centrului de Zi " Episcop Melchisedec".
Minunaţii
noştri şcolari au adus culoare prin desene şi armonie prin textele care
le-au însoţit.De asemenea, timizi dar încrezători, şi-au publicat
primele poezii, dezvelind astfel o parte din sufletul, din visele şi
emoţiile lor.
Încercăm
astfel ca dincolo de activităţile educative, de masa caldă şi dragostea
noastră, să le deschidem aripile şi să le pregătim zborul către
minunata lume a îmbinării de cuvinte.
Sperăm,
alături de ei, ca eforturile noastre să fie într-o zi, încununate de
realizări, astfel încât să oferim societăţii, o lacrimă de bucurie sau
un curcubeu de fericire.
Uitaţi-vă
la ei, iubiţi-i,încurajaţi-i! Nu sunt altceva decât lucrarea şi
manifestarea lui Dumnezeu, în imediata noastră apropiere.
Autor: Aurelian Constantin Alexa – directorul Fundației „Episcop Melchisedec” Roman
Romanul Financiar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu