PUTERE si PROTEST (miscările de stradă)
1.Evident, este vorba de puterea politică, vehement contestată în Piata
Victoriei („Jos Guvernul!“) si în fata Palatului Cotroceni („Jos
Johannis!“). Cei care, dintr-un motiv sau altul, nu participă, efectiv,
la manifestatii sunt, la rândul lor, solidari cu cei din fata Guvernului
sau cu cei din fata Palatului Cotroceni. Acestia din urmă sunt adeptii
democratiei majoritare: „PSD-ul a câstigat alegerile, deci trebuie lăsat
să guverneze!“. Manifestantii din Piata Victoriei, din tară si din
afara tării, sunt adeptii democratiei compromisului si ai consensului:
„PSD-ul a câstigat alegerile, dar, în loc să facă ceea ce a promis în
compania electorală, s-a apucat ca, la adăpostul noptii, pe furis, să
facă demersuri de natură să-i exonereze de răspundere penală pe cei ce
au încălcat legile tării, printre ei, numerosi demnitari. De aceea,
Guvernul acesta trebuie să plece!
2. Comisia Europeană si aliatii României din NATO, împreună cu majoritatea televiziunilor străine, cu presa străină si cu opinia publică străină înclină să dea dreptate protestatarilor din Piata Victoriei, subliniind, fără echivoc, că lupta împotriva coruptiei trebuie, neabătut, continuată, încât guvernantii României trebuie să ia măsuri, urgente, în vederea găsirii unui compromis si consens cu românii de toate orientările politice. Echidistant, cum îmi place să cred că sunt, eu încerc să decelez, adică să înteleg cauzele profunde ale acestor evenimente.
3. Ca să înteleg ce se întâmplă, apelez la gânditorii (sociologi etc.) care au marcat secolele: J.J. Rousseau (1712-1778), Montesquieu (1689-1755), Max Weber (1864-1920), Tocqueville (1805-1859) etc. si iată ce aflu: puterea politică este, mai degrabă, un proces decât o entitate sau o structură fixă, în sensul că „cel care câstigă alegerile si stăpâneste nu este niciodată destul de puternic pentru a rămâne mereu stăpân, dacă nu transformă forta în drept si supunerea în datorie“ (J.J.Rousseau: „Contractul social“, 1762).
4. Cu alte cuvinte, numai Puterea acceptată ca legitimă (legală, justificată) de către cei asupra căreia este exercitată devine autoritate, adică îndreptătită să impună dispozitii obligatorii, să impună ascultarea. Este legitim ceea ce, prin valoarea sa, obligă la respect, ceea ce este fundamentat în valoare si este recunoscut, ca atare, de opinia publică. Singurele valori legitime sunt cele trăite la nivelul reactiilor difuze ale maselor si care pot da loc la argumentări gândite si lucide, susceptibile de a fi întelese în mod general. Un guvern este legitim dacă ia măsuri drepte, adică împărtăseste opinia dominantă asupra a ceea ce este just si injust. De aceea, în legitimitate nu există nici proportie si nici limită: ea există - întreagă si absolută - sau nu există!
5. Legitimitatea (credibilitatea, adică) nu e recunoscută odată pentru totdeauna, decât în principiu. Valoarea ei este supusă unei revizuiri permanente, mai ales atunci când, iată, apar deceptii rezultate dintr-o diferentă vizibilă între ipotezele care au întemeiat-o si realizările efective. Ai fost ales (votat, desemnat)? Felicitări! Dar, ia seama: nu există nimic adjudecat odată pentru totdeauna ! Nimeni, dar absolut nimeni nu poate hotărî pentru vesnicie ce se poate si ce nu, dar bunul simt poate. Alesul (votatul, desemnatul) este la remorca acestei reactivităti difuze, al acelui „cum-e-cu-putintă - asa - ceva ?!“. Se vede, nu?!
6. Simpla îndoială, iată, asupra hotărârii unui guvern zguduie întreg esafodajul de valori si structuri de la care se revendică acel guvern. Deoarece, guvernul este investit cu o părticică din putere si nu cu infailibilitatea modului de a o exercita. Încrederea investită în cei alesi (desemnati) refuză ambiguitătile: ea există - întreagă - sau nu există! Aici, „explicatiile“ nu ajută la nimic, deoarece, în materie de credibilitate, esentialul stă într-un mesaj simplu: alesul, desemnatul este demn de încrederea celor ce au investit în el? Este sincer si cinstit? Este competent ? Face ceea ce a promis că o să facă? Este bine că tu, guvern, te-ai gândit la conditiile rău-făcătorilor închisi, dar, nu era oare firesc ca, în primul rând, sau măcar concomitent, să te gândesti la conditiile precare în care functionează atâtea scoli si spitale, la lipsa unor medicamente, la lipsa autostrăzilor, la miile de medici care părăsesc tara etc., si să demarezi niste măsuri de remedierea situatiei?
7. Este limpede ca lumina zilei că, la vârful actualei clase politice, se află numerosi insi care sunt investigati, urmăriti, trimisi în judecată sau condamnati pentru fapte penale. De aceea, vai!, victoriosi în alegeri, PSD - ALDE s-au grăbit ca, prin ordonanta de urgentă nr.13, să-i exonereze de răspundere pe oamenii care au intrat în conflict cu legea. Greu de disociat, în acest abuz de incredere, ce este minciună deliberată si ce este autosugestie ideologică sau slăbiciune de caracter - în fata presiunilor de un gen sau altul...
8. De aceea, protestatarii strigă, în gura mare, niste adevăruri pe care guvernantii încearcă să le evite, din cauza consecintelor pe care aceste adevăruri le-ar putea avea asupra propiilor interese, pe care încearcă să le învăluie, să le ascundă. Numai că „acrobatiile“ verbale, ale celor pusi în defensivă, nu mai pot însela pe nimeni, adevărul, asprul adevăr, devenind tot mai rezistent la această retorică goală de continut. Lectia de învătat din aceste evenimente este că legitimitatea (credibilitatea) se câstigă greu si se pierde usor, deoarece, cum am mai spus, fluxul opiniei publice se miscă repede. Credibilitatea alesului, a demnitarului exprimă, în ultimă instantă, forta, anonimă si impersonală, a întregii societăti. Brevetul lui de demitate este semnat de întreaga societate. Despre un ales, demnitar, nu putem spune, în acelasi timp, si da si nu, pentru că legalitatea, derizorie, a unui asemenea echivoc este inadmisibilă!
9. Cum s-a ajuns aici? Poate că datorită unei ameteli ale Puterii: în cel ales (votat, desemnat) rămâne, fatalmente, o parte care plăteste tribut conservării iluziei că este „cineva“ si că, deci, poate face ce vrea: ca să constientizeze această fatală înclinatie, alesul (votatul, desemnatul) trebuie, poate, să constientizeze primejdia ei. Să înteleagă, deci, că, cel ce l-a votat sau desemnat are dreptul să-l controleze si să-l întrebe ce face. Aici, aparenta nu înseamnă nimic si tocmai aceasta o face atât de perfidă. Siguranta, înselătoare, a aparentelor a ruinat multe cariere ...
Judecător Mihai CIOBOTARU
2. Comisia Europeană si aliatii României din NATO, împreună cu majoritatea televiziunilor străine, cu presa străină si cu opinia publică străină înclină să dea dreptate protestatarilor din Piata Victoriei, subliniind, fără echivoc, că lupta împotriva coruptiei trebuie, neabătut, continuată, încât guvernantii României trebuie să ia măsuri, urgente, în vederea găsirii unui compromis si consens cu românii de toate orientările politice. Echidistant, cum îmi place să cred că sunt, eu încerc să decelez, adică să înteleg cauzele profunde ale acestor evenimente.
3. Ca să înteleg ce se întâmplă, apelez la gânditorii (sociologi etc.) care au marcat secolele: J.J. Rousseau (1712-1778), Montesquieu (1689-1755), Max Weber (1864-1920), Tocqueville (1805-1859) etc. si iată ce aflu: puterea politică este, mai degrabă, un proces decât o entitate sau o structură fixă, în sensul că „cel care câstigă alegerile si stăpâneste nu este niciodată destul de puternic pentru a rămâne mereu stăpân, dacă nu transformă forta în drept si supunerea în datorie“ (J.J.Rousseau: „Contractul social“, 1762).
4. Cu alte cuvinte, numai Puterea acceptată ca legitimă (legală, justificată) de către cei asupra căreia este exercitată devine autoritate, adică îndreptătită să impună dispozitii obligatorii, să impună ascultarea. Este legitim ceea ce, prin valoarea sa, obligă la respect, ceea ce este fundamentat în valoare si este recunoscut, ca atare, de opinia publică. Singurele valori legitime sunt cele trăite la nivelul reactiilor difuze ale maselor si care pot da loc la argumentări gândite si lucide, susceptibile de a fi întelese în mod general. Un guvern este legitim dacă ia măsuri drepte, adică împărtăseste opinia dominantă asupra a ceea ce este just si injust. De aceea, în legitimitate nu există nici proportie si nici limită: ea există - întreagă si absolută - sau nu există!
5. Legitimitatea (credibilitatea, adică) nu e recunoscută odată pentru totdeauna, decât în principiu. Valoarea ei este supusă unei revizuiri permanente, mai ales atunci când, iată, apar deceptii rezultate dintr-o diferentă vizibilă între ipotezele care au întemeiat-o si realizările efective. Ai fost ales (votat, desemnat)? Felicitări! Dar, ia seama: nu există nimic adjudecat odată pentru totdeauna ! Nimeni, dar absolut nimeni nu poate hotărî pentru vesnicie ce se poate si ce nu, dar bunul simt poate. Alesul (votatul, desemnatul) este la remorca acestei reactivităti difuze, al acelui „cum-e-cu-putintă - asa - ceva ?!“. Se vede, nu?!
6. Simpla îndoială, iată, asupra hotărârii unui guvern zguduie întreg esafodajul de valori si structuri de la care se revendică acel guvern. Deoarece, guvernul este investit cu o părticică din putere si nu cu infailibilitatea modului de a o exercita. Încrederea investită în cei alesi (desemnati) refuză ambiguitătile: ea există - întreagă - sau nu există! Aici, „explicatiile“ nu ajută la nimic, deoarece, în materie de credibilitate, esentialul stă într-un mesaj simplu: alesul, desemnatul este demn de încrederea celor ce au investit în el? Este sincer si cinstit? Este competent ? Face ceea ce a promis că o să facă? Este bine că tu, guvern, te-ai gândit la conditiile rău-făcătorilor închisi, dar, nu era oare firesc ca, în primul rând, sau măcar concomitent, să te gândesti la conditiile precare în care functionează atâtea scoli si spitale, la lipsa unor medicamente, la lipsa autostrăzilor, la miile de medici care părăsesc tara etc., si să demarezi niste măsuri de remedierea situatiei?
7. Este limpede ca lumina zilei că, la vârful actualei clase politice, se află numerosi insi care sunt investigati, urmăriti, trimisi în judecată sau condamnati pentru fapte penale. De aceea, vai!, victoriosi în alegeri, PSD - ALDE s-au grăbit ca, prin ordonanta de urgentă nr.13, să-i exonereze de răspundere pe oamenii care au intrat în conflict cu legea. Greu de disociat, în acest abuz de incredere, ce este minciună deliberată si ce este autosugestie ideologică sau slăbiciune de caracter - în fata presiunilor de un gen sau altul...
8. De aceea, protestatarii strigă, în gura mare, niste adevăruri pe care guvernantii încearcă să le evite, din cauza consecintelor pe care aceste adevăruri le-ar putea avea asupra propiilor interese, pe care încearcă să le învăluie, să le ascundă. Numai că „acrobatiile“ verbale, ale celor pusi în defensivă, nu mai pot însela pe nimeni, adevărul, asprul adevăr, devenind tot mai rezistent la această retorică goală de continut. Lectia de învătat din aceste evenimente este că legitimitatea (credibilitatea) se câstigă greu si se pierde usor, deoarece, cum am mai spus, fluxul opiniei publice se miscă repede. Credibilitatea alesului, a demnitarului exprimă, în ultimă instantă, forta, anonimă si impersonală, a întregii societăti. Brevetul lui de demitate este semnat de întreaga societate. Despre un ales, demnitar, nu putem spune, în acelasi timp, si da si nu, pentru că legalitatea, derizorie, a unui asemenea echivoc este inadmisibilă!
9. Cum s-a ajuns aici? Poate că datorită unei ameteli ale Puterii: în cel ales (votat, desemnat) rămâne, fatalmente, o parte care plăteste tribut conservării iluziei că este „cineva“ si că, deci, poate face ce vrea: ca să constientizeze această fatală înclinatie, alesul (votatul, desemnatul) trebuie, poate, să constientizeze primejdia ei. Să înteleagă, deci, că, cel ce l-a votat sau desemnat are dreptul să-l controleze si să-l întrebe ce face. Aici, aparenta nu înseamnă nimic si tocmai aceasta o face atât de perfidă. Siguranta, înselătoare, a aparentelor a ruinat multe cariere ...
Judecător Mihai CIOBOTARU
Articol afisat de 295 ori | Alte articole de acelasi autor | Trimite mesaj autorului |
(Mihai CIOBOTARU) |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu