Publicul l-a cunoscut pe când cânta cu trupa Amicii piesa „Dana”. L-am
revăzut cu toţii peste ani în trupa Marfar, apoi în Free Stay alături
de care e şi astăzi. Pe Florin Ristei succesul nu l-a schimbat. A rămas
acelaşi băiat timid şi vesel şi după ce a câştigat X Factor România.
Acceptă cu bucurie şi emoţie orice provocare. Drumul muzicii l-a dus pe
Florin şi pe scena Operetei în rolul Raoul din Fantoma de la Operă.
Sabina Iosub: Florin, când te-ai descoperit în muzică?
Florin Ristei: Nu m-am descoperit singur, m-a descoperit mama, s-a gândit ea când aveam 6 ani că ar fi bine să fac eu muzică, pasiunea pe care ea nu și-a îndeplinit-o până la capăt. A făcut Conservatorul, dar a rămas profesoară că pe vremea aia nu era ca și acum. Pe la 6 ani a văzut că eu nu prea cânt cu vocea și a zis “aoleu, băiatul asta nu prea cântă deloc” și m-a dus la un instrument. Mi-a pus vioara în mână și bine a făcut. Am stat 7 ani cu ea în mână până am gândit că aș vrea un instrument cu care să mă pot acompania singur. Și-a dat seama pe la jumătatea distanței cu vioara, i-a zis profesoara “aude foarte bine copilul asta”! Măcar să audă că de cântat nu cântă nimic. Da pe la 10 ani s-a prins că, stai, copilul cântă și cu vocea și pe la 12 ani s-a gândit că-mi trebuie un instrument cu care să mă pot acompania singur. Și m-a dat la pian. Și asta am studiat acasă, vioară și pian. În timpul ăsta mama a mers cu mine week-end de week-end la București pe la toți compozitorii, pe la toate emisiunile, am apărut ici-colo, am câștigat câte un festival până la 12 ani când am nimerit la un concurs de karaoke, întâmplător, pe plajă unde am câștigat și unde m-au văzut producătorii și m-au luat pentru Amicii. Asta se întâmpla în 2000. Așa că până în 2004 mama m-a dus de mânuță în fiecare week-end la București. Ei îi datorez începutul acesta în muzică. Din 2006 mi-a zis ai 18 ani, pleacă de acasă, faci ce vrei. Şi pentru asta i-am mulțumit că a avut încredere să mă lase la 18 ani să plec de acasă. Mi-a pus baza 10 ani și apoi a avut încredere.
NU SE POT SĂRI TREPTE
Sabina Iosub: De chitară când te-ai apucat?
Florin Ristei: Toate celelalte instrumente le-am învățat singur…
Sabina Iosub: Care celelalte?
Florin Ristei: Adică știu să cânt la cam tot dintr-o trupă, în afară de instrumente de suflat. Mi-am cumpărat acum saxofon, mai am puțin și învăț. Dacă știi vioară poți să înveți orice instrument cu coarde. Vioara neavând delimitate spațiile dintre note îți dezvoltă foarte bine auzul și când treci la un instrument temperat cu spații bine definite între note este mult mai ușor. Chitara nici nu știu când am învățat-o. Am învățat-o de la fratele meu, bass-ul l-am învățat singur, am dat de o trupa am învățat și tobe singur și cam știu să cânt la toate instrumentele din trupe. Și mai fac și la cântare asta, avem un moment în care ne rotim pe la toate instrumentele.
Sabina Iosub: Și cu ce te ajută?
Florin Ristei: Ohoo... În primul rând să înțeleg rolul fiecăruia în trupă. Îmi place să fiu lider și pentru că-mi place o și fac bine. Într-o trupă întotdeuna trebuie să fie unul care coordonează, altfel iese haos. De aia și colegii mei când nu ajung la repetiții spun, aoleu nu repetăm că iar ne certăm între noi că nu-i Ristei la repetiții. Le-am zis tuturor de la început că nu știu instrumentele mai bine decât ei, mi-aș fi dorit asta, dar le știu cât să-mi dau seama dacă într-o trupă fiecare își face treaba cum trebuie. Și de fiecare dată când mă enervez la repetiții și spun nu cânţi bine, zic: Nu o lua personal, cânți mai bine decât mine, dar cred că am o idee mai bine cum trebuie să sune într-o trupă instrumentul.
Sabina Iosub: Compui?
Florin Ristei: Compun! Compun, însă singura mea frică, teama de penibil, nu mă lasă să dau afară ce compun. Am câteva piese pe care le-am pus pe net, cred că am fost inconștient când le-am pus, dar acum când mă uit mi se face rușine, nu sunt aiurea piesele însă niciodată nu am știut să-mi exprim liber sentimentele fără să-mi fie teamă de ceva. Când fac o piesă nouă eu nu pot să mă duc la oameni să le zic uite ce am făcut. Dacă zic, dacă-i slabă? Şi mai bine le țin pentru mine. Trebuie să-mi înfrâng teama asta că mi-a pus destule piedici până acum.
Sabina Iosub: În ce?
Florin Ristei: Păi în tot. Uite de exemplu, în compoziție. Am o grămadă de idei, le scriu pe toate, seara mi se par excepționale, dimineața când trebuie să le arăt cuiva spun hai măi nu e bună asta. Mulți mi-au zis arată tot, nu există bine sau rău. În muzică punctele de vedere sunt subiective, mie îmi place ție nu-ți place. A fost creația mea și este ce am simțit eu la un moment dat. Avem de lucrat pe planul asta. Tot lucrez de 17 ani la chestia asta.
NU AM AGĂŢAT NICIODATĂ ÎN VIAŢA MEA O DOMNIŞOARĂ
Sabina Iosub: Adică ești timid?
Florin Ristei: Da, foarte timid. Contrar aparențelor. O să răspund la întrebarea asta și lumea o să râdă. Da, sunt timid! Exemplul cel mai bun este că atunci când am ajuns la X Factor la preselecții, tremuram. Cunoșteam jumătate din juriul de la preselecții, ei mă cunoșteau pe mine și mi-au zis cânta ceva! Şi eu singur într-o cameră cu o foaie în mână, îmi tremura mâna și când am ieșit m-au întrebat toți de ce ţi-a fost rușine, de ce... și sunt de atâția ani cu trupa, am niște oameni în care am încredere și pe care mă bazez când sunt cu ei. Când am rămas singur, s-a terminat tot. Iar după ce am ajuns în bootcamp am coborât din autocar cu ceilalţi concurenți eu m-am aşezat lângă un dozator din ală de apă și nu m-am băgat cu nimeni în seamă și toți ziceau uite-l, e ală cu Dana, ce arogant e, nu vorbește cu nimeni. Când Oana colega mea de atunci, m-a băgat în seamă, abia atunci m-am integrat și eu în societate. Nu sunt genul de a mă baga în seamă cu forța. Dacă ajung într-un colectiv și mă prezintă cineva sunt cel mai sociabil. Încep să glumesc, dar până atunci sunt cel mai retras. Nu pot, uite o zic și pe asta. Nu am agățat niciodată în viața mea o domnișoară. Nu pot, mi se pare penibil momentul când eu merg și zic Bună, eu sunt Florin! Și după aia ce mai zic? Ce frumos e afară? Mama mi-a imprimat un bun simț exagerat, nu o blamez pentru asta, am avut de câștigat cu el, am avut și de pierdut da-mi lipsește încă o fărâmă de tupeu, caracteristic băieților.
Sabina Iosub: N-ai încredere în tine?
Florin Ristei: Nu știu, poate e și puțină lipsă de încredere în mine. Singurul domeniu în care am încredere sută la sută în mine este muzica. Când am pășit pe scena aia poate să-mi zică absolut oricine, orice. În rest, nu știu, cred că toate se corelează. Și bunul simț și frica de penibil și un pic de neîncredere în mine. Dar, zic că uneori e mai bine să păstrezi distanța și să aștepți ca să te apropii de oamenii care trebuie.
NU MAI VREAU SĂ SCAP DE „DANA”
Sabina Iosub: Ai scăpat de Dana?
Florin Ristei: Nu, și nici nu vreau! Mi-am dat seama că nu mai vreau să scap de Dana. Pe 10 octombrie s-au făcut 15 ani de când am lansat piesa asta. Nici nu vă vine să credeți ce succes are și acum în concerte. Am fost la un festival de rock la Galați și ma zis hai sa reorchestrăm și noi piesele să le cântăm un pic mai rock. Eram totuși pe stadion, cu lume multă. Și la un moment dat a început jumătate de stadion să strige Dana! La un festival de rock! Nu mi-a venit să cred! Și am zis uite lumea tot cu aia te asociază deși au fost alte vremuri. Copiii de acum care au 15-16 ani știu piesa, Nu știu de unde, dar o știu.
Sabina Iosub: Sunt multe trepte pe care a trebuit să urci până acum. Când ți-a fost cel mai greu?
Florin Ristei: Uite, mă întreba cineva de ce nu am atins un succes mare, mai repede. De 7 ani încerc, de 17 ani fac asta cu mare drag și am aflat de la cineva că pe parcursul paşilor că nu se pot sări trepte. Nu cred în norocul ală de moment în care ai dat o piesă, ai fost star doi ani și apoi nu se mai aude nimic de tine. Așa s-a întâmplat la Dana! A fost un fenomen când eram mici, când am crescut, așteptările au crescut și ele și doar munca a putut face să ajung în momentul asta în punctul de acum. Aş fi ipocrit să spun acum că nu am avut și noroc. Am avut noroc să întâlnesc oamenii care a trebuit, dar fără muncă nu aș fi ajuns nicăieri. Treptele au fost grele toate, dar frumoase. N-aș fi sărit niciuna și nu vreau să sar niciuna pentru că altfel, dacă aș fi avut succesul cu piesa Dana pe la 20 și ceva de ani, cred că n-aș fi știut să-l gestionez. Mai bine că a fost atunci, a fost ceva imens și acum mă chinui să ajung și să depășesc succesul de atunci. Când lumea nu o să mai zică că doar Dana o ține minte atunci o să ajung măcar la același nivel.
Sabina Iosub: De 15 ani ne știm și noi și nu prea te-ai schimbat. Cum ai reușit asta?
Florin Ristei: Tot din cauza asta, că nu am sărit pași și nu m-a luat succesul de cap. Am muncit în continuu, am avut lângă mine exact oamenii de care am avut nevoie la fiecare moment, am făcut la un moment dat sacrificii și am luat decizii de moment care mi-au schimbat total viața. Când am vrut să plec din Marfar, mi-am dat seama că s-a încheiat o etapă acolo, am învățat enorm de mult din experiența aia de 6 ani, dar am zis că e momentul să mă detașez și să încep ceva nou, ceva al meu. Era vârsta critică cred, aveam 24 sau 25 de ani. Am zis că dacă nu o fac la 25 nu o să o fac la 30. M-am despărțit de ei, mi-am creat propriul proiect și uite că am avut noroc, iar alții au avut încredere în mine că pot să construiesc ceva de lungă durată. Niciodată nu bazez pe succesul imediat. Gândesc pe termen lung chiar dacă e mai greu și mai de așteptat, dar în 10 ani poţi să zici că ai creat un produs bazat pe muncă și care se poate susține singur.
Sabina Iosub: Cum reușeşti să te adaptezi cu vocea și chiar cu personalitatea fiecărui caracter pe care-l interpretezi?
Florin Ristei: Asta se datorează experienței de cântat în club. Multă lume zice că a cânta în club este un lucru rău. Se înșală amarnic! E o școală acolo! Am cântat 10 ani, prin toată țară week-end de week-end. Mi-am format vocea, eu nu am studiat cu vocea decât la o școală populară de canto. În rest doar experiența te poate face să-ți adaptezi vocea la orice. Și cântând tot am putut să-mi păstrez și formez personalitatea, dar să pot să mă mulez bine pe fiecare caracter. Dacă mă întrebai la un moment dat ce-mi place să cânt îți spuneam absolut orice. Îmi place să cânt și cântând mult mi-am dat seama la Te cunosc de undeva că mi-a fost mie mai ușor decât altora să mă descurc cu personalitatea celui pe care-l imitam, dar în același timp e greu să scapi de partea pe care o aduci tu în fiecare cover de exemplu. Acolo, la Te cunosc de undeva, e o adevărată școală. M-a ajutat şi în actorie, pe care am pus-o în practică la Fantomă și m-a ajutat să vadă lumea că pot să cânt chiar orice.
AZI NU AM JUCAT RAOUL, AM FOST RAOUL
Sabina Iosub: Ai zis de Fantomă și mie mi se pare un pas uriaș pentru tine să ajungi pe scena operetei cu un asemenea rol.
Florin Ristei: Nu am crezut că o să ajung să fac vreodată așa ceva.
Sabina Iosub: Cum s-a întâmplat?
Florin Ristei: Păi s-a întâmplat acum un an și jumătate când am auzit de casting… De fapt nu, acum patru ani am primit un telefon, trebuia să joc în Romeo și Julieta. Eram la Marfar și am refuzat să mă duc la audiții. Bine, am băgat un motiv stupid, dar mi-a fost rușine să mă duc. Am făcut exact ca la X Factor. O să mă duc acolo, o să mă pună lumea să cânt, iar eu nu o să fiu în stare să cânt nimic.
Sabina Iosub: Nu te simțeai suficient de pregătit?
Florin Ristei: Ba da, cred că măcar aș fi făcut față, îmi doream chestia aia, dar dacă nu a fost cineva lângă mine să mă împingă de la spate… La X Factor m-a dus colegul meu de la chitară! M-a luat de mână și m-a dus la preselecție! Cred că asta mi-a lipsit și atunci. Și după ani, am primit telefonul pentru Fantomă. M-am uitat acasă la Fantomă, am văzut că scrie peste tot că este cea mai de succes piesă a tuturor timpurilor, am zis hai să mergem! Rolul era cel al lui Raoul, mi-am zis că parcă seamăn cu personajul, un Don Juan din asta wanna-be. Am fost la audiții chiar în ultima zi în care Stephen Barlow mai stătea aici și mi-a zis știi vreo arie? Habar nu aveam dar am zis că aș putea cânta cel mai apropiat - Freddie Mercury. Am cântat Don’t stop me now. Am cântat, mi-am dat seama că a plăcut, dar când a terminat mi-a spus că sunt puțin cam rock pentru ce caută. Ai fi potrivit în rolul Fantomei, dar nu ești potrivit ca voce ai fi potrivit în Jesus Christ Superstar şi m-am dezumflat. Mi-a zis ca ar risca foarte tare cu mine, dar că îi place să-şi asume riscuri. Și mi-a zis: Uite eu plec mâine din țară, poţi până mâine la 12 să înveți o piesă din Fantomă? Și am zis: o învăț acum. A, nu, e greu, e duetul principal. Și am zis am niște filmări, dar dacă sunteți a ora 8 aici o iau cu mine în mașină și la 8 mă întorc. Nu m-a crezut, am făcut asta, m-am întors la ora 8 și am zis că nu am putut să învăț versurile. Și mi-a zis glumești, învață piesa măcar. Păi o știu pe toată! Am cântat piesa, l-am surprins plăcut și mi-a zis pornim la drum. Ai vreun studiu în actorie? Am zis că nu, dar în schimb m-a văzut, norocul meu, am interpretat-o pe Angela Gheorghiu la Te cunosc de undeva. El lucrase cu Angela Gheorghiu la Londra, o știa, mi-a zis că am interpretat-o foarte bine și așa am intrat în echipă. Noi trei, eu, Irina și Adrian ne-am înțeles foarte bine cu el, parcă muncisem de o viață și ea m-a făcut să-mi înving teama asta. Eram într-o încăpere cu 30 de actori și eu habar nu aveam cum trebuie să joc și ce trebuie să fac. Și singurul lucru pe care mi la zis a fost: o să începi să joci în momentul în care o să fi Raoul! Și la al optulea spectacol, nu mai era în București, i-am dat un mesaj și i-am spus că azi nu am jucat Raoul, astăzi am fost Raoul! Atunci mi-am dat seama că oricât ți-ar spune cineva și oricât ai repeta experiența de spectacol e unică. Când ești în fața oamenilor atunci îți dai seama cum trebuie să joci cu adevărat.
Sabina Iosub: Este o direcţie în care te vezi în viitor?
Florin Ristei: Mă văd făcând muzică. Mama îmi tot zice. Singurul lucru care i-ar lipsi acum ar fi o școală de actorie. I-am spus că nu-mi place în mod deosebit meseria de actor, da-mi place mult de tot combinația muzică-actorie. Îmi place ce fac la Te cunosc, îmi place ce fac la Operetă, dar simt că nu este locul meu de a juca într-un film sau de a face teatru. Îmi place să mă exprim prin muzică. Poate că peste ani o să-mi dau seama că pot să merg și-n direcția aia, dar acum simt că doar muzică aș putea face. Și cu asta mă ocup de când am venit în București, de 10 ani mă susţin din muzică, mă întreţin din muzică, am creat totul prin muzică și a văzut și mama că doar asta vreau să fac.
Sabina Iosub: Ți-e mult mai greu în Operetă?
Florin Ristei: Nu neapărat mult mai greu, dar total diferit. A trebuit să uit tot ce cânt eu în club și ce cânt cu trupa. E un altfel de cântat. Am fost la un workshop cu vocal coach-ul de a Teatrul de Operetă din Londra. Doar într-o oră de lucru cu el mi-am schimbat total interpretarea pentru Fantomă! E pop-opera! Oamenii acolo trebuie să înțeleagă perfect versurile! Nu e vorba de a cânta corect, ci de interpretat. Partitura e doar un ghid, tu nu trebuie să respecți întocmai notele de acolo ci să transmiți oamenilor ca și cum ai vorbi. Cred că ăsta este unul dintre motivele pentru care nu sunt un mare fan al Operei. Opereta în schimb este un cântat vorbit. Trebuie să te ții de partitură, dar trebuie să reușești să creezi starea pe care omul să o înțeleagă și cred că asta a fost cel mai mare challenge pentru mine. De cântat am cântat perfect partitură de la început, dar după aia când am început să o joc mi-am dat seama că nu trebuie să cânt. Asta a fost diferit față de tot ce știam.
FAMILIA M-A SUSŢINUT ÎNTOTDEAUNA
Sabina Iosub: Ai vorbit de mama ta, știu că toată familia e un punct foarte important în viața ta.
Florin Ristei: Da, ei m-au susținut întotdeauna. În special mama, tata a fost ală care a stat acasă și a avut grijă să nu se întâmple nimic rău acolo. Mama a venit cu mine peste tot, de la ea am luat și eu și fratele meu pasiunea pentru cântat. Am avut noroc că am avut un frate cu aceleași pasiuni ca și mine, un frate fără răbdare de la care nu am putut să învăț ci doar am putut să fur. Cred că m-a întărit și chestia asta cu diferența de 11 ani dintre noi. Când eram eu de 5-6 ani nu puteam să umblu cu el peste tot, dar după ce am crescut și eu am devenit nedespărțiţi. O să vedeți un moment la Te cunosc de undeva în care eu și fratele meu suntem Michael Jackson și Paul McCartney și unul mai spre finalul sezonului în care o aduc și pe mama să cântăm. Ăsta a fost visul ei dintotdeauna: să cânte. N-a putut să facă conservatorul, a învățat acordeon singură, a învățat vioară singură, cântă cu vocea foarte bine.
Sabina Iosub: Mai bine ca tine?
Florin Ristei: Nu, nu mai bine. Cred însă că în tinereţe. Acum nu mai are suflu. Dar o să facem un moment frumos, Sinatra tatăl și fiica.
Sabina Iosub: Viața personală…
Florin Ristei: Henț! Stop! Viața personală...
Sabina Iosub: Ești foarte discret…
Florin Ristei: Şi așa intenționez să rămân. Nu mi-a plăcut niciodată să bravez sau să mă lamentez că se întâmplă ceva rău sau se întâmplă ceva bine. Cred că un artist trebuie să fie apreciat pentru ce face pe scenă și în momentul în care sunt acolo, chiar dacă am probleme acasă, omul care vine să te vadă vrea să vadă cum te bucuri. Vine acolo poate pentru că el are probleme acasă, iar tu trebuie să-i schimbi starea. Dacă intru bosumflat pe scenă sau visător sau mai știu eu cum și nu-mi fac treaba cum trebuie nu e în regulă. Dar în rest sunt discret cu viaţa personală pentru că, de ceva vreme, nici nu mai am viață personală. Fac cu placere ce fac, aș fi ipocrit să spun că nu am timp de ceva sau de cineva, dar nu cred că un aspect primordial acum. Da, mai ies mai socializez, totul e bine.
Sabina Iosub: Spune-mi cum ți se pare școala de muzică românească?
Florin Ristei: Școala de muzică românească cred că lipsește cu desăvârșire la fel ca industria muzicală românească. Am mai avut un interviu în care vorbea al meu coleg Șerban Niculae, absolvent de conservator, dirijor, doxă de muzică, dar într-un sistem… Nu cred că avem o industrie care să susțină artiștii și nu cred că artiștii se susțin între ei. Am văzut un documentar despre cum se lucrează în afară. Se întâlnesc producătorii și stabilesc. Eu am artistul asta, eu îl am pe Ristei de exemplu, tu-l ai pe Pepe, tu-l ai pe Justin. Tu mergi cu Justin în direcția asta eu nu o să merg cu Ristei în aceeași direcție. Nu ne mâncăm pâinea unul altuia, fiecare artist are direcția lui fiecare, producător are direcția lui, fiecare școală trebuie să te învețe aplicat ce să faci cu teoria. Șerban de care-ți spuneam a învățat enorm de multă teorie și aproape deloc practică. A trebuit cu asta să se descurce singur. Ne gândeam zilele trecute cu băieții din trupă: hai să facem și noi Conservatorul! Și chitaristul meu a zis: Eu am făcut chitară la conservator, aș vrea să fac chitară electrică de exemplu, nu avem o secție pentru așa ceva. Dacă eu aș vrea să mă înscriu la canto în afară mă întreabă: ce fel de canto vrei să faci? Canto pentru trupă, canto pop, canto pentru operă? De unde ai învățat, ce știi? Am vrut să mă înscriu online în străinătate la şcoală. Mi-am dat seama că dacă nu e un profesor lângă tine să te facă să mergi la ore sau să-ți fie rușine să nu fi învățat, nu merge. Cred că asta lipsește la noi. O școală specializată, adaptată vremurilor, și masterclass-uri focusate pe ce vrea fiecare să învețe. Eu vreau să învăț canto. Ar trebui să o iau de la 0. Nu am studiat, m-a ajutat doar talentul, poate am o tehnică proastă, poate îmi distrug vocea. Ar trebui să mă iei de la 0 de la cum trebuie, să deschid gura, până la ce trebuie să mănânc, cum trebuie să mă tratez când sunt bolnav sau obosit. Cred că asta ne lipsește nouă. În rest cred că avem foarte multe talente în România și am încurajat întotdeauna părinţii să dea copiii la muzică, să-i lase să facă muzică pentru că este cel mai frumos domeniu și cea mai frumoasă cale de a-ți exprima sentimentele și de a câștiga bani din ceva ce-ți place. Noi suntem privilegiați. Câștigăm bani și facem ce ne place. Sunt înconjurat de prieteni, cu ei cânt, întâmplător sunt cei mai buni instrumentiști de care am eu nevoie, călătoresc, văd lumea mi se pare cea mai frumoasă meserie și care-ți deschide o grămadă de oportunități.
Sabina Iosub: În continuare ce vrei să faci?
Florin Ristei: Muncim la un nou single. După Trebuia să fi tu cu trupa care mă bucur că a prins și că a fost o poveste în care multă lume s-a regăsit, acum există așteptări. Au fost și după X Factor, a apărut piesa asta, urmează următoarele 10 pe care să le așternem pe un album și aștept momentul în care eu și trupa vom avea un cuvânt greu de spus în România. Văd că ușor, piaţa de trupe este lăsată liberă. Nu a mai apărut de mult timp o trupă în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a zis multă lumea că nu am vrut să fiu Florin Ristei după X Factor. Nu, am vrut să fiu trupă, îmi place ideea asta, îmi place ideea de colectiv. Împreună cu o echipă poți să reușești mai mult decât singur. Îi dau tot timpul exemplu de consecvență și de ce-mi place pe Holograf. Am fost fanul lor de mic, îi văd acum în cântări și mă bucur că împărțim aceeași scenă și îi vad la fel de uniți, îi văd făcând afaceri împreună, glumind împreună… Așa cred că este o echipă. Dar în zece ani, trupele mari din anii 80 se vor desființa sau nu vor mai avea aceeași forță, iar piața rămâne liberă și trebuie să ridice ștacheta peste ce s-a făcut. Și cred că după Voltaj suntem cam singurii. Cred că de vreo 10 ani nu a mai ieșit o trupă în adevăratul sens al cuvântului, un band.
Sabina Iosub: Nu ți-e teamă de ce va veni după tine?
Florin Ristei: Ba da, în fiecare zi. Vin niște copii atât de talentați și atât de determinați. Acum dacă vrei să fii cel mai bun, poți să o faci doar din lecțiile de pe internet. Și sunt unii care vin cu o determinare și un aplomb la 16 ani... Cred însă că experienţa, tot ce am acumulat noi în 17 ani, ne pot face să mai stăm în picioare și pe lângă ăștia. E bine să vină după noi copii care ne fac pe noi să simțim că ne pot lua pâinea de gură în orice moment și să încercăm să fim și noi cei mai buni.
Sabina Iosub: Un mesaj pentru cititorii Jurnalului Naţional?
Florin Ristei: Întotdeauna le transmit, dacă nu am auzit până acum de Free Stay să vină la cântările noastre. Dacă au auzit le zic să asculte muzică bună și să asculte numai ce au nevoie la un anumit moment. Întotdeauna seara când ajung acasă după o zi de filmare îmi vine o stare în cap. Găsesc o piesă pentru fiecare stare. S-a scris atâta muzică încât cred că e loc pentru fiecare. Așa că, să fim mai îngăduitori unii cu alții și să ascultăm numai muzică făcută din suflet.
Vezi galeria fotoSabina Iosub: Florin, când te-ai descoperit în muzică?
Florin Ristei: Nu m-am descoperit singur, m-a descoperit mama, s-a gândit ea când aveam 6 ani că ar fi bine să fac eu muzică, pasiunea pe care ea nu și-a îndeplinit-o până la capăt. A făcut Conservatorul, dar a rămas profesoară că pe vremea aia nu era ca și acum. Pe la 6 ani a văzut că eu nu prea cânt cu vocea și a zis “aoleu, băiatul asta nu prea cântă deloc” și m-a dus la un instrument. Mi-a pus vioara în mână și bine a făcut. Am stat 7 ani cu ea în mână până am gândit că aș vrea un instrument cu care să mă pot acompania singur. Și-a dat seama pe la jumătatea distanței cu vioara, i-a zis profesoara “aude foarte bine copilul asta”! Măcar să audă că de cântat nu cântă nimic. Da pe la 10 ani s-a prins că, stai, copilul cântă și cu vocea și pe la 12 ani s-a gândit că-mi trebuie un instrument cu care să mă pot acompania singur. Și m-a dat la pian. Și asta am studiat acasă, vioară și pian. În timpul ăsta mama a mers cu mine week-end de week-end la București pe la toți compozitorii, pe la toate emisiunile, am apărut ici-colo, am câștigat câte un festival până la 12 ani când am nimerit la un concurs de karaoke, întâmplător, pe plajă unde am câștigat și unde m-au văzut producătorii și m-au luat pentru Amicii. Asta se întâmpla în 2000. Așa că până în 2004 mama m-a dus de mânuță în fiecare week-end la București. Ei îi datorez începutul acesta în muzică. Din 2006 mi-a zis ai 18 ani, pleacă de acasă, faci ce vrei. Şi pentru asta i-am mulțumit că a avut încredere să mă lase la 18 ani să plec de acasă. Mi-a pus baza 10 ani și apoi a avut încredere.
NU SE POT SĂRI TREPTE
Sabina Iosub: De chitară când te-ai apucat?
Florin Ristei: Toate celelalte instrumente le-am învățat singur…
Sabina Iosub: Care celelalte?
Florin Ristei: Adică știu să cânt la cam tot dintr-o trupă, în afară de instrumente de suflat. Mi-am cumpărat acum saxofon, mai am puțin și învăț. Dacă știi vioară poți să înveți orice instrument cu coarde. Vioara neavând delimitate spațiile dintre note îți dezvoltă foarte bine auzul și când treci la un instrument temperat cu spații bine definite între note este mult mai ușor. Chitara nici nu știu când am învățat-o. Am învățat-o de la fratele meu, bass-ul l-am învățat singur, am dat de o trupa am învățat și tobe singur și cam știu să cânt la toate instrumentele din trupe. Și mai fac și la cântare asta, avem un moment în care ne rotim pe la toate instrumentele.
Sabina Iosub: Și cu ce te ajută?
Florin Ristei: Ohoo... În primul rând să înțeleg rolul fiecăruia în trupă. Îmi place să fiu lider și pentru că-mi place o și fac bine. Într-o trupă întotdeuna trebuie să fie unul care coordonează, altfel iese haos. De aia și colegii mei când nu ajung la repetiții spun, aoleu nu repetăm că iar ne certăm între noi că nu-i Ristei la repetiții. Le-am zis tuturor de la început că nu știu instrumentele mai bine decât ei, mi-aș fi dorit asta, dar le știu cât să-mi dau seama dacă într-o trupă fiecare își face treaba cum trebuie. Și de fiecare dată când mă enervez la repetiții și spun nu cânţi bine, zic: Nu o lua personal, cânți mai bine decât mine, dar cred că am o idee mai bine cum trebuie să sune într-o trupă instrumentul.
Sabina Iosub: Compui?
Florin Ristei: Compun! Compun, însă singura mea frică, teama de penibil, nu mă lasă să dau afară ce compun. Am câteva piese pe care le-am pus pe net, cred că am fost inconștient când le-am pus, dar acum când mă uit mi se face rușine, nu sunt aiurea piesele însă niciodată nu am știut să-mi exprim liber sentimentele fără să-mi fie teamă de ceva. Când fac o piesă nouă eu nu pot să mă duc la oameni să le zic uite ce am făcut. Dacă zic, dacă-i slabă? Şi mai bine le țin pentru mine. Trebuie să-mi înfrâng teama asta că mi-a pus destule piedici până acum.
Sabina Iosub: În ce?
Florin Ristei: Păi în tot. Uite de exemplu, în compoziție. Am o grămadă de idei, le scriu pe toate, seara mi se par excepționale, dimineața când trebuie să le arăt cuiva spun hai măi nu e bună asta. Mulți mi-au zis arată tot, nu există bine sau rău. În muzică punctele de vedere sunt subiective, mie îmi place ție nu-ți place. A fost creația mea și este ce am simțit eu la un moment dat. Avem de lucrat pe planul asta. Tot lucrez de 17 ani la chestia asta.
NU AM AGĂŢAT NICIODATĂ ÎN VIAŢA MEA O DOMNIŞOARĂ
Sabina Iosub: Adică ești timid?
Florin Ristei: Da, foarte timid. Contrar aparențelor. O să răspund la întrebarea asta și lumea o să râdă. Da, sunt timid! Exemplul cel mai bun este că atunci când am ajuns la X Factor la preselecții, tremuram. Cunoșteam jumătate din juriul de la preselecții, ei mă cunoșteau pe mine și mi-au zis cânta ceva! Şi eu singur într-o cameră cu o foaie în mână, îmi tremura mâna și când am ieșit m-au întrebat toți de ce ţi-a fost rușine, de ce... și sunt de atâția ani cu trupa, am niște oameni în care am încredere și pe care mă bazez când sunt cu ei. Când am rămas singur, s-a terminat tot. Iar după ce am ajuns în bootcamp am coborât din autocar cu ceilalţi concurenți eu m-am aşezat lângă un dozator din ală de apă și nu m-am băgat cu nimeni în seamă și toți ziceau uite-l, e ală cu Dana, ce arogant e, nu vorbește cu nimeni. Când Oana colega mea de atunci, m-a băgat în seamă, abia atunci m-am integrat și eu în societate. Nu sunt genul de a mă baga în seamă cu forța. Dacă ajung într-un colectiv și mă prezintă cineva sunt cel mai sociabil. Încep să glumesc, dar până atunci sunt cel mai retras. Nu pot, uite o zic și pe asta. Nu am agățat niciodată în viața mea o domnișoară. Nu pot, mi se pare penibil momentul când eu merg și zic Bună, eu sunt Florin! Și după aia ce mai zic? Ce frumos e afară? Mama mi-a imprimat un bun simț exagerat, nu o blamez pentru asta, am avut de câștigat cu el, am avut și de pierdut da-mi lipsește încă o fărâmă de tupeu, caracteristic băieților.
Sabina Iosub: N-ai încredere în tine?
Florin Ristei: Nu știu, poate e și puțină lipsă de încredere în mine. Singurul domeniu în care am încredere sută la sută în mine este muzica. Când am pășit pe scena aia poate să-mi zică absolut oricine, orice. În rest, nu știu, cred că toate se corelează. Și bunul simț și frica de penibil și un pic de neîncredere în mine. Dar, zic că uneori e mai bine să păstrezi distanța și să aștepți ca să te apropii de oamenii care trebuie.
NU MAI VREAU SĂ SCAP DE „DANA”
Sabina Iosub: Ai scăpat de Dana?
Florin Ristei: Nu, și nici nu vreau! Mi-am dat seama că nu mai vreau să scap de Dana. Pe 10 octombrie s-au făcut 15 ani de când am lansat piesa asta. Nici nu vă vine să credeți ce succes are și acum în concerte. Am fost la un festival de rock la Galați și ma zis hai sa reorchestrăm și noi piesele să le cântăm un pic mai rock. Eram totuși pe stadion, cu lume multă. Și la un moment dat a început jumătate de stadion să strige Dana! La un festival de rock! Nu mi-a venit să cred! Și am zis uite lumea tot cu aia te asociază deși au fost alte vremuri. Copiii de acum care au 15-16 ani știu piesa, Nu știu de unde, dar o știu.
Sabina Iosub: Sunt multe trepte pe care a trebuit să urci până acum. Când ți-a fost cel mai greu?
Florin Ristei: Uite, mă întreba cineva de ce nu am atins un succes mare, mai repede. De 7 ani încerc, de 17 ani fac asta cu mare drag și am aflat de la cineva că pe parcursul paşilor că nu se pot sări trepte. Nu cred în norocul ală de moment în care ai dat o piesă, ai fost star doi ani și apoi nu se mai aude nimic de tine. Așa s-a întâmplat la Dana! A fost un fenomen când eram mici, când am crescut, așteptările au crescut și ele și doar munca a putut face să ajung în momentul asta în punctul de acum. Aş fi ipocrit să spun acum că nu am avut și noroc. Am avut noroc să întâlnesc oamenii care a trebuit, dar fără muncă nu aș fi ajuns nicăieri. Treptele au fost grele toate, dar frumoase. N-aș fi sărit niciuna și nu vreau să sar niciuna pentru că altfel, dacă aș fi avut succesul cu piesa Dana pe la 20 și ceva de ani, cred că n-aș fi știut să-l gestionez. Mai bine că a fost atunci, a fost ceva imens și acum mă chinui să ajung și să depășesc succesul de atunci. Când lumea nu o să mai zică că doar Dana o ține minte atunci o să ajung măcar la același nivel.
Sabina Iosub: De 15 ani ne știm și noi și nu prea te-ai schimbat. Cum ai reușit asta?
Florin Ristei: Tot din cauza asta, că nu am sărit pași și nu m-a luat succesul de cap. Am muncit în continuu, am avut lângă mine exact oamenii de care am avut nevoie la fiecare moment, am făcut la un moment dat sacrificii și am luat decizii de moment care mi-au schimbat total viața. Când am vrut să plec din Marfar, mi-am dat seama că s-a încheiat o etapă acolo, am învățat enorm de mult din experiența aia de 6 ani, dar am zis că e momentul să mă detașez și să încep ceva nou, ceva al meu. Era vârsta critică cred, aveam 24 sau 25 de ani. Am zis că dacă nu o fac la 25 nu o să o fac la 30. M-am despărțit de ei, mi-am creat propriul proiect și uite că am avut noroc, iar alții au avut încredere în mine că pot să construiesc ceva de lungă durată. Niciodată nu bazez pe succesul imediat. Gândesc pe termen lung chiar dacă e mai greu și mai de așteptat, dar în 10 ani poţi să zici că ai creat un produs bazat pe muncă și care se poate susține singur.
Sabina Iosub: Cum reușeşti să te adaptezi cu vocea și chiar cu personalitatea fiecărui caracter pe care-l interpretezi?
Florin Ristei: Asta se datorează experienței de cântat în club. Multă lume zice că a cânta în club este un lucru rău. Se înșală amarnic! E o școală acolo! Am cântat 10 ani, prin toată țară week-end de week-end. Mi-am format vocea, eu nu am studiat cu vocea decât la o școală populară de canto. În rest doar experiența te poate face să-ți adaptezi vocea la orice. Și cântând tot am putut să-mi păstrez și formez personalitatea, dar să pot să mă mulez bine pe fiecare caracter. Dacă mă întrebai la un moment dat ce-mi place să cânt îți spuneam absolut orice. Îmi place să cânt și cântând mult mi-am dat seama la Te cunosc de undeva că mi-a fost mie mai ușor decât altora să mă descurc cu personalitatea celui pe care-l imitam, dar în același timp e greu să scapi de partea pe care o aduci tu în fiecare cover de exemplu. Acolo, la Te cunosc de undeva, e o adevărată școală. M-a ajutat şi în actorie, pe care am pus-o în practică la Fantomă și m-a ajutat să vadă lumea că pot să cânt chiar orice.
AZI NU AM JUCAT RAOUL, AM FOST RAOUL
Sabina Iosub: Ai zis de Fantomă și mie mi se pare un pas uriaș pentru tine să ajungi pe scena operetei cu un asemenea rol.
Florin Ristei: Nu am crezut că o să ajung să fac vreodată așa ceva.
Sabina Iosub: Cum s-a întâmplat?
Florin Ristei: Păi s-a întâmplat acum un an și jumătate când am auzit de casting… De fapt nu, acum patru ani am primit un telefon, trebuia să joc în Romeo și Julieta. Eram la Marfar și am refuzat să mă duc la audiții. Bine, am băgat un motiv stupid, dar mi-a fost rușine să mă duc. Am făcut exact ca la X Factor. O să mă duc acolo, o să mă pună lumea să cânt, iar eu nu o să fiu în stare să cânt nimic.
Sabina Iosub: Nu te simțeai suficient de pregătit?
Florin Ristei: Ba da, cred că măcar aș fi făcut față, îmi doream chestia aia, dar dacă nu a fost cineva lângă mine să mă împingă de la spate… La X Factor m-a dus colegul meu de la chitară! M-a luat de mână și m-a dus la preselecție! Cred că asta mi-a lipsit și atunci. Și după ani, am primit telefonul pentru Fantomă. M-am uitat acasă la Fantomă, am văzut că scrie peste tot că este cea mai de succes piesă a tuturor timpurilor, am zis hai să mergem! Rolul era cel al lui Raoul, mi-am zis că parcă seamăn cu personajul, un Don Juan din asta wanna-be. Am fost la audiții chiar în ultima zi în care Stephen Barlow mai stătea aici și mi-a zis știi vreo arie? Habar nu aveam dar am zis că aș putea cânta cel mai apropiat - Freddie Mercury. Am cântat Don’t stop me now. Am cântat, mi-am dat seama că a plăcut, dar când a terminat mi-a spus că sunt puțin cam rock pentru ce caută. Ai fi potrivit în rolul Fantomei, dar nu ești potrivit ca voce ai fi potrivit în Jesus Christ Superstar şi m-am dezumflat. Mi-a zis ca ar risca foarte tare cu mine, dar că îi place să-şi asume riscuri. Și mi-a zis: Uite eu plec mâine din țară, poţi până mâine la 12 să înveți o piesă din Fantomă? Și am zis: o învăț acum. A, nu, e greu, e duetul principal. Și am zis am niște filmări, dar dacă sunteți a ora 8 aici o iau cu mine în mașină și la 8 mă întorc. Nu m-a crezut, am făcut asta, m-am întors la ora 8 și am zis că nu am putut să învăț versurile. Și mi-a zis glumești, învață piesa măcar. Păi o știu pe toată! Am cântat piesa, l-am surprins plăcut și mi-a zis pornim la drum. Ai vreun studiu în actorie? Am zis că nu, dar în schimb m-a văzut, norocul meu, am interpretat-o pe Angela Gheorghiu la Te cunosc de undeva. El lucrase cu Angela Gheorghiu la Londra, o știa, mi-a zis că am interpretat-o foarte bine și așa am intrat în echipă. Noi trei, eu, Irina și Adrian ne-am înțeles foarte bine cu el, parcă muncisem de o viață și ea m-a făcut să-mi înving teama asta. Eram într-o încăpere cu 30 de actori și eu habar nu aveam cum trebuie să joc și ce trebuie să fac. Și singurul lucru pe care mi la zis a fost: o să începi să joci în momentul în care o să fi Raoul! Și la al optulea spectacol, nu mai era în București, i-am dat un mesaj și i-am spus că azi nu am jucat Raoul, astăzi am fost Raoul! Atunci mi-am dat seama că oricât ți-ar spune cineva și oricât ai repeta experiența de spectacol e unică. Când ești în fața oamenilor atunci îți dai seama cum trebuie să joci cu adevărat.
Sabina Iosub: Este o direcţie în care te vezi în viitor?
Florin Ristei: Mă văd făcând muzică. Mama îmi tot zice. Singurul lucru care i-ar lipsi acum ar fi o școală de actorie. I-am spus că nu-mi place în mod deosebit meseria de actor, da-mi place mult de tot combinația muzică-actorie. Îmi place ce fac la Te cunosc, îmi place ce fac la Operetă, dar simt că nu este locul meu de a juca într-un film sau de a face teatru. Îmi place să mă exprim prin muzică. Poate că peste ani o să-mi dau seama că pot să merg și-n direcția aia, dar acum simt că doar muzică aș putea face. Și cu asta mă ocup de când am venit în București, de 10 ani mă susţin din muzică, mă întreţin din muzică, am creat totul prin muzică și a văzut și mama că doar asta vreau să fac.
Sabina Iosub: Ți-e mult mai greu în Operetă?
Florin Ristei: Nu neapărat mult mai greu, dar total diferit. A trebuit să uit tot ce cânt eu în club și ce cânt cu trupa. E un altfel de cântat. Am fost la un workshop cu vocal coach-ul de a Teatrul de Operetă din Londra. Doar într-o oră de lucru cu el mi-am schimbat total interpretarea pentru Fantomă! E pop-opera! Oamenii acolo trebuie să înțeleagă perfect versurile! Nu e vorba de a cânta corect, ci de interpretat. Partitura e doar un ghid, tu nu trebuie să respecți întocmai notele de acolo ci să transmiți oamenilor ca și cum ai vorbi. Cred că ăsta este unul dintre motivele pentru care nu sunt un mare fan al Operei. Opereta în schimb este un cântat vorbit. Trebuie să te ții de partitură, dar trebuie să reușești să creezi starea pe care omul să o înțeleagă și cred că asta a fost cel mai mare challenge pentru mine. De cântat am cântat perfect partitură de la început, dar după aia când am început să o joc mi-am dat seama că nu trebuie să cânt. Asta a fost diferit față de tot ce știam.
FAMILIA M-A SUSŢINUT ÎNTOTDEAUNA
Sabina Iosub: Ai vorbit de mama ta, știu că toată familia e un punct foarte important în viața ta.
Florin Ristei: Da, ei m-au susținut întotdeauna. În special mama, tata a fost ală care a stat acasă și a avut grijă să nu se întâmple nimic rău acolo. Mama a venit cu mine peste tot, de la ea am luat și eu și fratele meu pasiunea pentru cântat. Am avut noroc că am avut un frate cu aceleași pasiuni ca și mine, un frate fără răbdare de la care nu am putut să învăț ci doar am putut să fur. Cred că m-a întărit și chestia asta cu diferența de 11 ani dintre noi. Când eram eu de 5-6 ani nu puteam să umblu cu el peste tot, dar după ce am crescut și eu am devenit nedespărțiţi. O să vedeți un moment la Te cunosc de undeva în care eu și fratele meu suntem Michael Jackson și Paul McCartney și unul mai spre finalul sezonului în care o aduc și pe mama să cântăm. Ăsta a fost visul ei dintotdeauna: să cânte. N-a putut să facă conservatorul, a învățat acordeon singură, a învățat vioară singură, cântă cu vocea foarte bine.
Sabina Iosub: Mai bine ca tine?
Florin Ristei: Nu, nu mai bine. Cred însă că în tinereţe. Acum nu mai are suflu. Dar o să facem un moment frumos, Sinatra tatăl și fiica.
Sabina Iosub: Viața personală…
Florin Ristei: Henț! Stop! Viața personală...
Sabina Iosub: Ești foarte discret…
Florin Ristei: Şi așa intenționez să rămân. Nu mi-a plăcut niciodată să bravez sau să mă lamentez că se întâmplă ceva rău sau se întâmplă ceva bine. Cred că un artist trebuie să fie apreciat pentru ce face pe scenă și în momentul în care sunt acolo, chiar dacă am probleme acasă, omul care vine să te vadă vrea să vadă cum te bucuri. Vine acolo poate pentru că el are probleme acasă, iar tu trebuie să-i schimbi starea. Dacă intru bosumflat pe scenă sau visător sau mai știu eu cum și nu-mi fac treaba cum trebuie nu e în regulă. Dar în rest sunt discret cu viaţa personală pentru că, de ceva vreme, nici nu mai am viață personală. Fac cu placere ce fac, aș fi ipocrit să spun că nu am timp de ceva sau de cineva, dar nu cred că un aspect primordial acum. Da, mai ies mai socializez, totul e bine.
Sabina Iosub: Spune-mi cum ți se pare școala de muzică românească?
Florin Ristei: Școala de muzică românească cred că lipsește cu desăvârșire la fel ca industria muzicală românească. Am mai avut un interviu în care vorbea al meu coleg Șerban Niculae, absolvent de conservator, dirijor, doxă de muzică, dar într-un sistem… Nu cred că avem o industrie care să susțină artiștii și nu cred că artiștii se susțin între ei. Am văzut un documentar despre cum se lucrează în afară. Se întâlnesc producătorii și stabilesc. Eu am artistul asta, eu îl am pe Ristei de exemplu, tu-l ai pe Pepe, tu-l ai pe Justin. Tu mergi cu Justin în direcția asta eu nu o să merg cu Ristei în aceeași direcție. Nu ne mâncăm pâinea unul altuia, fiecare artist are direcția lui fiecare, producător are direcția lui, fiecare școală trebuie să te învețe aplicat ce să faci cu teoria. Șerban de care-ți spuneam a învățat enorm de multă teorie și aproape deloc practică. A trebuit cu asta să se descurce singur. Ne gândeam zilele trecute cu băieții din trupă: hai să facem și noi Conservatorul! Și chitaristul meu a zis: Eu am făcut chitară la conservator, aș vrea să fac chitară electrică de exemplu, nu avem o secție pentru așa ceva. Dacă eu aș vrea să mă înscriu la canto în afară mă întreabă: ce fel de canto vrei să faci? Canto pentru trupă, canto pop, canto pentru operă? De unde ai învățat, ce știi? Am vrut să mă înscriu online în străinătate la şcoală. Mi-am dat seama că dacă nu e un profesor lângă tine să te facă să mergi la ore sau să-ți fie rușine să nu fi învățat, nu merge. Cred că asta lipsește la noi. O școală specializată, adaptată vremurilor, și masterclass-uri focusate pe ce vrea fiecare să învețe. Eu vreau să învăț canto. Ar trebui să o iau de la 0. Nu am studiat, m-a ajutat doar talentul, poate am o tehnică proastă, poate îmi distrug vocea. Ar trebui să mă iei de la 0 de la cum trebuie, să deschid gura, până la ce trebuie să mănânc, cum trebuie să mă tratez când sunt bolnav sau obosit. Cred că asta ne lipsește nouă. În rest cred că avem foarte multe talente în România și am încurajat întotdeauna părinţii să dea copiii la muzică, să-i lase să facă muzică pentru că este cel mai frumos domeniu și cea mai frumoasă cale de a-ți exprima sentimentele și de a câștiga bani din ceva ce-ți place. Noi suntem privilegiați. Câștigăm bani și facem ce ne place. Sunt înconjurat de prieteni, cu ei cânt, întâmplător sunt cei mai buni instrumentiști de care am eu nevoie, călătoresc, văd lumea mi se pare cea mai frumoasă meserie și care-ți deschide o grămadă de oportunități.
Sabina Iosub: În continuare ce vrei să faci?
Florin Ristei: Muncim la un nou single. După Trebuia să fi tu cu trupa care mă bucur că a prins și că a fost o poveste în care multă lume s-a regăsit, acum există așteptări. Au fost și după X Factor, a apărut piesa asta, urmează următoarele 10 pe care să le așternem pe un album și aștept momentul în care eu și trupa vom avea un cuvânt greu de spus în România. Văd că ușor, piaţa de trupe este lăsată liberă. Nu a mai apărut de mult timp o trupă în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a zis multă lumea că nu am vrut să fiu Florin Ristei după X Factor. Nu, am vrut să fiu trupă, îmi place ideea asta, îmi place ideea de colectiv. Împreună cu o echipă poți să reușești mai mult decât singur. Îi dau tot timpul exemplu de consecvență și de ce-mi place pe Holograf. Am fost fanul lor de mic, îi văd acum în cântări și mă bucur că împărțim aceeași scenă și îi vad la fel de uniți, îi văd făcând afaceri împreună, glumind împreună… Așa cred că este o echipă. Dar în zece ani, trupele mari din anii 80 se vor desființa sau nu vor mai avea aceeași forță, iar piața rămâne liberă și trebuie să ridice ștacheta peste ce s-a făcut. Și cred că după Voltaj suntem cam singurii. Cred că de vreo 10 ani nu a mai ieșit o trupă în adevăratul sens al cuvântului, un band.
Sabina Iosub: Nu ți-e teamă de ce va veni după tine?
Florin Ristei: Ba da, în fiecare zi. Vin niște copii atât de talentați și atât de determinați. Acum dacă vrei să fii cel mai bun, poți să o faci doar din lecțiile de pe internet. Și sunt unii care vin cu o determinare și un aplomb la 16 ani... Cred însă că experienţa, tot ce am acumulat noi în 17 ani, ne pot face să mai stăm în picioare și pe lângă ăștia. E bine să vină după noi copii care ne fac pe noi să simțim că ne pot lua pâinea de gură în orice moment și să încercăm să fim și noi cei mai buni.
Sabina Iosub: Un mesaj pentru cititorii Jurnalului Naţional?
Florin Ristei: Întotdeauna le transmit, dacă nu am auzit până acum de Free Stay să vină la cântările noastre. Dacă au auzit le zic să asculte muzică bună și să asculte numai ce au nevoie la un anumit moment. Întotdeauna seara când ajung acasă după o zi de filmare îmi vine o stare în cap. Găsesc o piesă pentru fiecare stare. S-a scris atâta muzică încât cred că e loc pentru fiecare. Așa că, să fim mai îngăduitori unii cu alții și să ascultăm numai muzică făcută din suflet.
Sponsorizat de 
Galerie foto
Citeşte mai multe despre:
Florin Ristei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu