joi, 22 octombrie 2015

Surprizele din noul dosar al Elenei Udrea. Legătura dintre Vila Săbărel și „Gala Bute”

Autor: Ion Alexandru 22 Oct 2015 - 09:38
„Jurnalul Naţional” prezintă legăturile directe care există, încă din anul 2005, între Elena Udrea şi personajele care au stat, de-a lungul timpului, în spatele firmei care a achiziţionat, în condiţii frauduloase, de la stat, Vila Săbărel, din Eforie Sud.

SC Romlit Spectrum SRL a luat fiinţă în anul 2005, fiind fondată de către două avocate din Baroul Bucureşti. Este vorba despre Marioara Racz şi Gabriela Sucioaia. Actele de înființare a societăţii au fost redactate şi întocmite de o altă avocată, Laura Elena Vrabie. Numele Gabrielei Sucioaia şi al Laurei Elena Vrabie fac legătura cu Elena Udrea şi cu dosarul „Gala Bute”, în care atât fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cât şi Tudor Liberiu Breazu au calitatea de inculpaţi.

Două dosare, aceleaşi personaje
În 15 mai 2015, Elena Udrea, Tudor Breazu, Rudel Obreja, Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, cu instituirea controlului judiciar. Doar Lungu şi Nastasia au primit ce au cerut, celorlalţi fiindu-le respinse solicitările. Cu toate acestea, însă, instanţa a aprobat o altă cerere a lui Breazu, anume aceea de a-i permite să ia legătura cu Laura Elena Vrabie şi Gabriela Sucioaia, martore în acest dosar. Acest lucru demonstrează nu doar legătura dintre dosarul „Gala Bute” şi infracţiunile presupus a fi fost comise în acest nou dosar instrumentat de DNA, dar şi că societatea Romlit Spectrum SRL s-a af lat, încă de la înființare, în aria de influenţă a Elenei Udrea. În 2006, fondatoarele firmei au vândut societatea unei alte persoane, Nina Andrei, care, tot în 2006, a vândut-o Cristinei Podaru şi care, la rândul ei, tot în 2006, i-a vândut-o lui Tudor Liberiu Breazu.

Tranzacție fără anunțuri la vedere

Un alt amănunt extrem de interesant al acestei afaceri este faptul că Vila Săbărel, cumpărată de firma lui Breazu, nu s-a aflat pe lista obiectivelor scoase la privatizare de MDRT, aprobată prin Hotărâre de Guvern a Cabinetului Emil Boc, pe care administratorul SC Carmen Silva 2000 SA a primit aprobarea să le înstrăineze. Conform Hotărârii de Guvern nr. 330/2009, privind aprobarea mandatului pentru realizarea procesului de privatizare a societăţilor comerciale de turism la care Ministerul Turismului deţinea acţiuni în numele statului, Elena Udrea a fost desemnată să se ocupe de această chestiune.

Mai mult, prin hotărâre de guvern, Udrea şi-a exercitat toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar al statului l a companiile de turism, inclusiv de a institui „măsuri care să asigure creşterea realizărilor tehnico-economice”, printre care şi vânzarea activelor.

Vila Săbărel nu se află pe lista aprobată de MDRT pentru vânzare

În anexa HG 330/2009, semnată de premierul Emil Boc şi contrasemnată de Elena Udrea şi Gheorghe Pogea, este prezentată o listă cu 22 de societăți comerciale de turism, unde, la poziţia 11, se află SC Carmen Silva 2000, administratorul Vilei Săbărel. În baza acestui act normativ, începând cu data de 9 iunie 2010 şi până în data de 12 aprilie 2012, SC Carmen Silva 2000 a publicat anunţuri de vânzare a activelor pe care le administra doar pentru două complexe turistice amplasate în staţiunea Eforie Sud. Este vorba despre Vila „Alexandru Ioan Cuza”, scoasă la „mezat” cu suma de 55.000 de euro fără TVA, şi de Complexul Han Hora, compus din Vila „Egreta” şi Restaurant „Han Hora”. Iniţial, prețul de vânzare era de 217.500 de euro fără TVA, pentru ca, în 2012, să ajungă la 163.000 de euro fără TVA.

- Firma lui Tudor Breazu are sediul la aceeași adresă cu SC Agro Green Nana SRL, cea care îi lucrează moșia lui Traian Băsescu de la Nana

- 56.425 euro a plătit firma lui Tudor Breazu-Cici pentru Vila Săbărel de 700 mp din Eforie Sud.

Încercările publice ale Elenei Udrea de a arunca responsabilitatea vânzării la preţ de garsonieră a Vilei Săbărel din Eforie Sud pe umerii fostei sale asociate şi prietene Ana Maria Topoliceanu sunt contrazise de realitate. Topoliceanu, Breazu şi Udrea au conlucrat îndeaproape în toate aceste afaceri instrumentate de procurori. Mai mult, una din fondatoarele firmei aparţinând astăzi lui Breazu, care a achiziţionat Vila Săbărel, împreună cu avocata la care s-au făcut actele societăţii, sunt martore în celălalt dosar al Elenei Udrea, „Gala Bute”.
 
Citeşte mai multe despre:   Elena Udrea,   dosar,   dna,   vila sabarel,   eforie sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu