Ştirea privind anchetarea lui Ion Iliescu în dosarul Mineriadei din
iunie 1990 a venit ca un râu umflat după 25 de ani de acumulare. Unii se
vor bucura, alţii nu mai sperau să se întâmple, există şi persoane care
cred că n-ar mai fi trebuit să răscolim judiciar trecutul. România nu
are un bilanţ prea bun la capitolul preşedinţi, din 1947 de când a fost
instaurată republica. Gheorghe Gheorghiu-Dej va rămâne în istorie drept
autorul - printre alţii - obsedantului deceniu 1950-1960, când elita
intelectuală şi de tradiţie naţional românească a fost măcelarită în
închisorile comuniste. Amprenta sovietică puternică lăsată atunci în mod
forţat asupra ţării noastre o mai simţim şi azi în modul de funcţionare
a unor instituţii şi în mentalităţi individuale sau colective. Nicolae
Ceauşescu, după un start ce părea promiţător, a sfârşit împuşcat după un
alt deceniu oribil românesc. Anii ‘80 au fost marcaţi de frig, foame,
întuneric, restricţii inumane. După căderea comunismului, am avut
succesiunea Ion Iliescu-Emil Constantinescu-Ion Iliescu-Traian
Băsescu-Klaus Iohannis. Doi dintre ei sunt deja urmăriţi penal: Iliescu
şi Băsescu. Evident, pentru fapte diferite, cu implicaţii din cele mai
profunde. Singurul rămas cu o reputaţie nepătată este profesorul Emil
Constantinescu. În debutul mandatului actual, preşedintele Klaus
Iohannis este avertizat prin destinul predecesorilor lui să nu le repete
greşelile, să măsoare de 5 ori şi să taie o dată, să fie precaut şi să
înveţe din trecut. După cum vedem, destinul preşedinţilor României n-a
fost unul prea bun. Asta în contextul în care Majestatea Sa Regele Mihai
trăieşte, după alungarea sa mişelească, sub ameninţare de Kalaşnikov,
în 1947. Un alt şef de stat pe care ţara noastră l-a tratat nedemn
pentru naţiunea noastră. Trist bilanţ! Spune multe despre noi, ca popor.
www.radu-tudor.ro
www.radu-tudor.ro
Sponsorizat de 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu