vineri, 23 octombrie 2015

Exclusiv - Primii olimpici români la matematică. “Patru ore pe zi stăteam să rezolvăm probleme foarte grele, nu ieşea nimeni”

Autor: Cristinel C. Popa 22 Oct 2015 - 18:39
Cum se pregăteau şi cum erau răsplătiţi cei ce ajungeau pe podiumul olimpiadei internaţionale. Am stat de vorba cu un profesor de matematică de la facultatea ieşeană de profil care mi-a povestit cum se pregăteau elevii din loturile naţionale pentru olimpiadele internaţionale de matematică. Este vorba despre primele ediţii, la începuturile acestui prestigios concurs - o competiţie la care românii au luat nenumărate premii I, II, III, mai de fiecare dată clasându-se pe podium. “Prima olimpiadă la care am participat a avut loc la 40 de kilometri de Berlin, apoi în ‘66 a fost în Bulgaria, în ‘67 în actualul Muntenegru, la Podgorica. Aveau loc pregătiri intense cu profesorii. Dimineaţa câte două-trei ore de teorie, iar după amiaza făceam probleme. Era cam obligatoriu să răspunzi, după-amiaza era gen seminar, se dădeau lucrări de verificare. Erau două probe la care se dădeau câte trei probleme la aceste olimpiade internaţionale. O jumătate de oră puneam întrebări, iar după aceea timp de patru ore pe zi stăteam să rezolvăm problemele. Se lucra cam toate cele patru ore. Nu ieşea nimeni, cine ieşea, înseamnă că nu ştia să facă. Pentru nivelul respectiv erau probleme foarte grele”, a spus profesorul ieşean, care a făcut şi el parte din lot, clasându-se atunci pe podiumul internaţional: locul 3.



IT: Diurna zilnică de câteva mărci era considerată un premiu



Vă veţi întreba care era răsplata acelor rezultate deosebite? “Pentru concursul naţional am primit o excursie de câteva zile în Bulgaria. Pentru internaţionale, diurna pe care ţi-o dădeau era considerată deja ca un premiu”. La olimpiada din RDG îşi aminteşte că au avut timp înainte de examen să meargă şi la bere. Diferenţa faţă de cum se pregătesc astăzi şi ce primesc drept răsplată este uriaşă. |ntr-una din imaginile ataşate, fotografii făcute la primele olimpiade internaţionale de matematică, îl găsim pe Basarab Nicolescu laureat la a doua Olimpiadă Internaţională de Matematica, ce a avut loc în România, la Sinaia, în anul 1960 şi la care preşedinte al juriului a fost marele matematician - academicianul Grigore C. Moisil. La această competiţie şcolară printre profesorii de matematică ce pregăteau lotul se afla: Tiberiu Roman, prof. Gh. D. Simionescu, profesorul O. Sacter, legendar autor de manuale şi culegeri faimoase de matematică, utilizate la acea vreme de majoritatea elevilor din România. De asemenea, în a doua imagine apare din nou matematicianul, fizicianul şi filosoful de astăzi Basarab Nicolescu (foto) şi alţi colegi de şcoală, cu toţii olimpici de frunte la matematică.

Citeşte mai multe despre:   primii olimpici romani la matematica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu