Laurenţiu Orăşanu
Migraţii
Editura Eikon, 2015
Citiţi un
fragment din această carte.
***
In memoriam - Laurenţiu Orăşanu: Migraţii, iubiri furtive şi valentine
Un om în deplină forţă creatoare, abia instalat în confortul mental al
pensiei, şi care îşi intuieşte sfârşitul foarte aproape, la ce se
gândeşte? Cum să dea un sens gestului morţii. Şi cum orice călătorie
presupune şi o întoarcere, când şi sub ce formă? - sunt întrebările pe
care le ridică Laurenţiu Orăşanu în ultima sa carte
Migraţii.
Personalitatea lui Laurenţiu Orăşanu în universul literar este proteică;
se vrea autor şi personaj al scrierilor sale ipostaziat în mai multe
dimensiuni (pseudonime) ce demonstrează o sensibilitate complexă şi un
talent diversificat:
Ipse - desemnează eul poetic,
Calimero semnează genul umoristic (
Dicţionar cu umor geto-dacic),
Ghiocel - proză scurtă şi poezie. Scriitorul editează, publică şi susţine singur o revistă de literatură la New York -
Conexiuni - pe care o continuă o vreme pe internet, după ce se repatriază. A fost un activ corespondent al
site-ului de poezie
poezie.ro,
cu poezii, proză scurtă, articole de presă. Întors în ţară după un lung
exil, este recipientul a numeroase premii literare printre care şi:
Premiul pentru proză al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români - LITERART XXI şi primit în
U.S.R., în
2014.
Regretul pentru viaţa curmată prea devreme e transcendat pe calea artei
şi în locul lui se instalează firesc speranţa şi posibilitatea
întoarcerii. Pornind de la
Mitul Reintegrării (Mircea Eliade)şi de la
Călătorii în lumea de dincolo
(Petru Culianu), autorul imaginează moartea ca pe un experiment al
spiritului ce se vrea împrospătat, reînvigorat prin noi forţe creatoare.
Tema romanului este migraţia ce se defineşte nu numai prin schimbarea
geografiei dar şi a hărţii spirituale. Filozofic, Laurenţiu Orăşanu
propune
călătoria inversă ca contrapunct al
Marii Călătorii. Un spirit, deopotrivă ştiinţific şi umanist, autorul explică energetic acest tip de
migraţie; numai un spirit tânăr
(ce-şi
părăseşte înainte de termen trupul) posedă forţa necesară întoarcerii
(în sensul de voinţă, motivaţie a celor ce pleacă lăsând în lume o
iubire sau o idee ce trebuie continuată sau valorificată). Prin eroul
său Matei Gorganu, autorul propune o rezolvare a enigmei savantului
Petru Culianu, ucis în toaleta din
University of Chicago. El interpretează această dispariţie ca o intenţie
de-a comunica cu acel
dincolo.
Mitul Reintegrării e deplasat către ideea de simbioză a spiritelor,
fenomen ce poate surveni în anumite momente cruciale ale existenţei.
Această reprezentare presupune o evoluţie spirituală ce nu ţine doar de
istoria formării ca individ, dar şi de fenomene de
întoarcere şi
integrare parţială a altor spirite. Moartea lui Matei Gorganu nu este o
simplă sinucidere ce deschide un joc al presupunerilor despre crima
organizată de grupul mişcării legionare din Chicago sau de securitatea
română. Ea se impune ca ritual de trecere în scopul cunoaşterii şi a
legitimării unei teorii ce aşează Mitul Reintegrării
într-o nouă perspectivă.
Romanul are o arhitectură polifonică ce face posibilă curgerea debordantă şi întâlnirea
migraţiilor.
Personajele îşi încrucişează destinele dincolo de limitele unui ciclu
existenţial. Primul capitol urmăreşte exodul unei grupări legionare la
Chicago (după condamnarea mareşalului Antonescu) şi surprinde o familie
de evrei a cărei istorie este patetic descrisă de bijutierul Sami
Weissman aflat la a treia migraţie: Lemberg -Polonia,
Bacău-România
şi ultima destinaţie New York (1940) (, alungat de mişcarea legionară
către un nou pământ al făgăduinţei, după ce se înrolase voluntar şi
luptase în armata lui Ferdinand (1914), în scopul naturalizării).
Capitolul doi urmăreşte migraţia lui Felix, fata profesorului
Chiriacescu -
curtată de majoritatea colegilor de an - pentru
a-şi
uni destinul cu Matei Gorganu (alias Petru Culianu). Matei evadează din
lagărul comunist pentru a deveni discipolul profesorului Vlad Mirescu
(alias Mircea Eliade) cu o bursă de studii la Roma. În partea a treia,
destinele se despică şi demersul alunecă în ezoteric urmărind exclusiv
destinul lui Matei Gorganu, aflat şi el la a treia migraţie: Roma,
Copenhaga, şi
iată-l, în sfârşit, profesor la
U-Chicago,
deopotrivă indezirabil regimului politic din România şi grupului
legionar din Chicago. Epilogul reuneşte în pagină condiţia eroilor la
zece ani după moartea profesorului Gorganu. Felix, femeia fatală, cu
veleităţi divinatorii moare
într-un atac de cord când realizează iubirea incestuoasă a fiicei - rezultatul unei iubiri furtive - cu fratele vitreg pe
care-l cunoaşte întâmplător
într-o vacanţă în România.
Descoperim o scriitură armonioasă şi zveltă, de esenţă clasicizantă.
Structural, prin construcţia şi minuţiozitatea detaliului scenic,
întreruperea bruscă şi reluarea firelor narative, este mai apropiată de
tehnica cinematografică. Finalizarea lor nu pare esenţială, importantă
este trăirea, schimbarea şi impactul istoriei. Istoria este ţesută din
vieţile oamenilor ce la rândul lor sunt determinate şi rânduite de
istorie. Portretele psihologice - vignete ce pornesc de la modele reale
sau autobiografice - sunt imortalizate
într-un
anumit moment de timp ce ţine de afectul sau amintirea auctorială. De
multe ori istoriile se opresc brusc, chiar în punctul lor culminant,
constituindu-se ca o peliculă dedicată unei idei sau unui spaţiu
socio-cultural,
în care epicul se mişcă în subsidiar, ca element estetic de animaţie.
Istoriile demonstrează o artă desăvârşită a portretului psihologic,
schiţat de multe ori în câteva linii sigure de caricaturist, alteori
învăluit în detalii covârşitoare, creatoare de atmosferă. În final,
havuzul narativ pune în corespondenţă toate personajele.
Există o densitate şi o conciziune a textului specifică creatorului care
nu mai are timp. Un ritm susţinut în care se desfăşoară şi amalgamează
destine, o vrie de migraţii transgresează spaţii istorice şi metafizice
conduse sau mijlocite de sentimentul intransigent şi irevocabil al
iubirii. Iubirea se aşează în afara moralei creştine, este năprasnică şi
neîndurătoare, ea consolidează fiinţa şi o determină, îi dă un sens sau
urmăreşte împlinirea unui destin exemplar. Aceeaşi vrie şi ritm de
sarabandă
l-am întâlnit la regizorul Nemescu în filmul
California Dreamin'
- unde viaţa- dinaintea morţii - forfoteşte, trepidează, are acea
viteză, intensitate şi strălucire a călătoriei prin tunelul luminos al
celor trecuţi prin moartea clinică, despre care autorul comentează ca
fiind singurele mărturii
înspre şi dinspre dincolo în care
senzaţiile şi percepţiile sunt înlocuite
de impresii şi halucinaţii.
În apropierea morţii ce se prefigura cu certitudinea unei boli terminale
dintre cele mai agresive, Laurenţiu Orăşanu este fascinat de lumea
ezoterică a chiromanţilor, a
para-normalilor şi a prezicătorilor. Scriitorul îşi îndreaptă privirea către miracolul acestei lumi în prag
de-a o părăsi, evocând fenomene ca Nostradamus, Giordano Bruno sau
Petrache Lupu, sfântul de la Maglavit (ciobanul cu darul clarviziunii, căruia "Moşul" i
s-a
arătat de trei ori). Spiritul magic al lui Culianu, fascinat de lumea
şi filozofia Renaşterii, (Marsilio Ficino şi Pico de la Mirandola), este
modelul personajului său, marcat de un destin la fel de tragic şi
misterios. În viziunea lui Matei Gorganu, aceşti aleşi aud voci sau au
viziuni integrând marile spirite ale celor trecuţi
dincolo. Ideea se naşte
într-o
mănăstire din Veneţia, unde Matei descoperă o scrisoare a lui Giordano
Bruno către protectorului său Giovanni Moncenigo. Ea vorbeşte de
lucrarea "Cena de le Cenere" ce preia şi continuă teoria heliocentrică a
lui Copernic, fără ca G. Bruno să fi cunoscut vreodată scrierile
fizicianului.
Sintagma
"de-aici nu se vede acolo" explică
condiţia damnată a omului ce nu găseşte sprijin în "zeii" care pur şi
simplu "nu văd" , sau nu înţeleg suferinţa umană. Ea impune o nouă
religie, aşa cum îi şopteşte spiritul profesorului Mirescu, în care
comunicarea cu
dincolo se realizează în două sensuri. Universul
lui Laurenţiu O. este populat de spirite ezoterice ce au un destin de
împlinit, şi prin urmare, acţiunile lor, oricare or fi ele, sunt
justificabile. Religia lor se apropie mai mult de filozofia greacă decât
de spiritul creştin. Morala lor este cea a elitelor, a
stăpânilor,
aşa cum o definea Nietzsche, ce lucrează în sensul dezvoltării şi
îmbogăţirii spirituale a societăţii. Felix acţionează condusă de
spiritul iubirii. Asemenea Medeii sacrifică tot, lăsând în urmă părinţi,
tradiţii, iubiţi, prieteni. Îşi părăseşte iubitul şi pleacă
într-o lume necunoscută cu un Jan oarecare pentru
a-l întâlni pe Matei şi a se dedica
întru-totul carierei lui ştiinţifice Personajele romanului ridică întrebarea pe care Nietzsche o pune în
Die fröhliche Wissenschaft (Ştiinţa Voioasă):
dacă ne putem imagina că ştiinţa ar fi existat sau atins nivelul de astăzi dacă n-ar fi fost pusă la cale de magicieni, alchimişti, astrologi şi vrăjitoare?
Lumea de dincolo este abordată spiritual, ca modalitate de transcendere a suferinţei. Filozofia autorului se concretizează în
acel dincolo există şi ideea că putem
să ne întoarcem când dorim; concepte induse prin epifania profesorului
ce-l iniţiază în
noua religie.
Scriitorul îşi propune o trecere magică abordând terapia scrisului chiar
şi pe patul de moarte în spital, când face ultimele corecturi. Moartea
autorului în paralel cu desăvârşirea unei creaţii defineşte o poetică ce
reproduce ca
pattern primul episod al
Migraţiilor. Vera, nepoata lui Sami Weissman, o tânără artistă hippie, suferind de o boală necunoscută, nu poate să moară până
nu-şi desăvârşeşte
tabloul-templu,
ce se întinde circular pe zidurile atelierului de creaţie. Episodul
trimite la legenda Meşterului Manole şi la templul Iuliei Haşdeu. Zidul
pe care Vera pictează are semnificaţia durabilităţii creaţiei şi este în
acelaşi timp un sanctuar sau un portal către
dincolo prin care
comunicarea cu defunctul va rămâne viabilă pe calea artei. Iconografia
Verei aduce o religie "hippie" provocată de dispariţia profetului ei:
John Lennon. Părinţii Verei a căror destine
s-au
despărţit cu 40 de ani în urmă (Simona Weissman şi Adrian Georgescu,
simpatizant activ al grupării legionare din Chicago) se vor regăsi prin
fiica lor în acest spaţiu sacru - punte peste timp.
Laurenţiu Orăşanu este şi autorul iubirilor furtive. Înainte
de-a se concretiza
într-un
ideal, iubirea este un joc, o cavalcadă, o căutare sau un instrument de
cunoaştere. Ea nu istoveşte şi nici nu acţionează în detrimentul
virtuţilor eroului, ci le potenţează sau se constituie ca sursă de
inspiraţie şi energie. Un ideal ludic, impudic şi cavaleresc al iubirii
aparţine deopotrivă femeilor şi bărbaţilor, în afara oricăror
pre-concepţii moral-creştine. Idealul feminin nu este soţia castă, dedicată copiilor şi casei, ci femeia
atot-cuceritoare,
fatală, superioară bărbatului, devoratoare, meşteră şi fără scrupule în
ale iubirii. În ciuda unei aparente frivolităţi, femeia caută iubirea
perfectă care trebuie să corespundă modelului şi idealului ei.
Se observă o evoluţie a sentimentului iubirii de la genul scurt (
Totul pe alb
-culegere de povestiri), unde modelul erotic este mecanicist, la roman -
unde erotismul devine doar o dimensiune importantă a fiinţei
ce-şi arogă drepturile tinereţii şi frumuseţii.
Autorul aşteaptă cu stoicism ultima
migraţie şi regretul plecării din lume este escamotat în speranţa
întoarcerii oricând dorim.
De aceea, Matei se vrea, precum autorul, călător etern între două lumi.
Matei se pregăteşte pentru experimentul trecerii şi urmăreşte o
dispariţie care
să-i aducă notorietatea (asemenea artistului
ce-şi desăvârşeşte opera în ultimele zile de viaţă.)
Eroul se surprinde
dintr-odată în jocul unor preocupări bizare: şahul, pe
care-l practică miraculos cu mutările marelui campion Emanuel Lasker, jurnalismul
anti-comunist
şi presa favorabilă monarhiei. Profesorul îi revelă epifanic legătura
cu spiritul evreului Wolfi Eisen, camarad de regiment cu Sami Weissman.
Wolfi moare în tranşee, unde juca şah orb purtând cu el cartea cu
mutările celebre ale lui Lasker. Sami nu e altul decât străbunicul noii
sale iubite Patty, ce intră în posesia cărţii lui Lasker după moartea
prietenului său. Locuit de spiritul lui Wolfi, prin acel fenomen de
întoarcere controlată şi integrare a spiritelor, Matei îşi explică înclinaţia subită către religia şi filozofia iudaică.
Spiritele alese deţin această calitate
de-a efectua călătoria invers
fără riscul de-a se întoarce în persoana unui troglodit.
Autorul încearcă o elucidare a misterului morţii lui Culianu, propunând
varianta sinuciderii, la care eroul, angajat în proiectul călătoriei în
două sensuri, nu se gândise până
n-a intrat în
posesia pistolului oferit de Adrian Georgescu (bunicul iubitei şi omul
de bază al lui Malcu, şeful mafiei legionare din Chicago). Eroii
acţionează în sprijinul unei idei sau instituţii ce le conferă un sens
existenţial şi o misiune de credinţă. Malcu şi Andrei se manifestă sub
semnul jurământului dat legiunii, Felix îşi pune toată priceperea şi
energia în cariera lui Matei, Marcel Dragoman - spionul
post-revoluţionar rămâne fidel securităţii care
l-a educat şi
l-a scos din mizerie. Gorganu se sacrifică pe altarul ştiinţelor ezoterice
Toate personajele contribuie la crearea imaginii crimei perfecte:
telefoanele de ameninţare, victima care îşi invită călăii la aceeaşi oră
în cabinetul său, pentru a îndepărta obiectul delict ce ar fi putut fi
interpretat ca o sinucidere. Convocarea victimelor la ora morţii anunţă o
formulă ritualică a trecerii.
În subsidiarul acestui demers cu aparenţă de thriller, răzbate pluralitatea lumilor, configurarea destinelor
într-un
arbore de decizie, puterea extraordinară a gândului ce poate controla
conştiinţe. Precum în tragedia greacă, destinul eroilor este
predeterminat şi revelat prin arta premoniţiei cu care eroul cochetează
prin emisiuni televizate despre telepatie şi clarviziune, unde Patty
serveşte ca mediu.
Aspecte ale peisajului
socio-politic românesc se reliefează documentar, echilibrat, fără
parti-pris-uri,
analiza în evantai urmăreşte mai multe perspective, reliefând ipoteze
sau puncte de vedere. Spre deosebire de fanaticii Malcu sau Rădoianu -
securistul în rezervă catapultat pe rol după revoluţie, atât Andrei cât
şi Marcel Dragoman îşi simpatizează şi compătimesc victima dar sunt gata
să ucidă în spiritul misiunii încredinţate de legiune sau securitate.
De-asemenea amândoi vădesc simpatie pentru regele
bătrân şi
inofensiv.
Structura de thriller din partea a doua a romanului conferă o anume
tensiune dramatică, dar în fapt, toate aceste intrigi încurcate
constituie în accepţiunea autorului instrumente ale sorţii controlate
sau induse de eroul ce vrea
să-şi asigure notorietatea
post-mortem. Detaliile scenetelor ce aduc profesionalismul înalt al securistului în periplul său
Amsterdam-Toronto-NY
sunt excesive şi de multe ori gratuite. Tot acest arsenal de schimbat
plăci la maşini, paşapoarte, deghizări, procurat pistoale în ţara în
care oricine poate fi purtător de arme, sunt demne de un James Bond.
Matei nu numai
că-şi atrage proprii călăi pe
care-i recunoaşte aşa cum cândva a
recunoscut-o
pe Felix, dar îi şi absolvă de crimă, îndeplinind el actul al cărui
semnificaţie ar fi însemnat îndeplinirea misiunilor celor doi.
Geografia spirituală a migraţiei trece prin mitul Marii Călătorii
într-o perspectivă filozofică nouă, a celui
care-şi pregăteşte temeinic şi conştient
trecerea. Ea este imaginată ca o
migraţie către acel "
dincolo" de unde se poate întoarce oricând - "
controlat" - să ne locuiască cu spiritul sau cu opera pe care o lasă în urmă.
Migraţii rămâne viabilă prin punerea în ficţiune a unor fenomene
socio-istorice
de interes pentru înţelegerea destinului României pe întinderea unui
secol în paralel cu resuscitarea ideii de spirit universal
într-o viziune filozofică nouă. Acel
homo universalis
al renaşterii îşi găseşte explicaţia în teoria "călătoriei" în ambele
sensuri prin care spiritele se integrează în sensul continuării şi
elucidării marilor idei ce
n-au putut fi
rostite în întregime pe parcursul meschin al unei vieţi. "Călătoria"
inversă, atunci când poate fi "controlată", devine benefică pentru
omenire în măsura în care spiritul universal se îmbogăţeşte.
Numele eroilor nu sunt întâmplătoare. Profesorului
Mirescu asistă la
miracolul lumii, căruia îi caută semnificaţii. Numele face aluzie la
Pico de la Mirandola, obiectul cercetărilor lui Petru Culianu.
Gorgan,
cuvânt de origine orientală, are semnificaţia unei movile peste un
mormânt străvechi. Numele anunţă destinul morţii pe care eroul are forţa
să
şi-l construiască singur şi sugerează deopotrivă reprizele reiterate ale spiritului în această lume şi conexiunile lor în material.
Tema migraţiilor stă în centrul preocupărilor scriitorului Laurenţiu
Orăşanu. Ea vizează biografia autorului îmbrăcând diverse forme:
anecdota, povestirea, romanul şi poezia în variate şi ingenioase formule
prozodice. În ultimul său roman, Laurenţiu Orăşanu integrează ficţional
migraţiile terestre în
Marea Călătorie - ca ultimă experienţă existenţială şi creatoare a scriitorului, dar tema apare mai întâi în volumul de versuri
Cronica lui Ipse şi alte valentine (Editura Timpul, 2004) şi în volumul de povestiri,
Totul pe alb (Editura Semne, 2014), superior din punct de vedere estetic romanului.
Proza scurtă (
Totul pe alb) defineşte o scriitură poetică,
subtilă, de o mare sensibilitate. Laurenţiu Orăşanu este poetul
adolescenţei surprinsă cu un umor nostalgic, fin şi debordant:
Vocaţia unui agent de circulaţie, Ultima noapte a adolescenţei.
Poetul urmăreşte anii de şcoală, ai serviciului militar, anii de
formare. Remarcabilă este povestirea artă poetică ce conferă titlul
volumului (
Totul pe alb). Autorul este nemulţumit de autenticitatea scenelor erotice din scrierile sale. Muza scrisului este iubirea. O femeie
într-un pardesiu negru se lipeşte senzual şi olfactiv de trupul lui în tramvaiul ce merge spre Miciurin. Lasă un număr de telefon
asigurându-l languros că "nu e
ce-ai
putea crede". Coboară şi dispare urcând treptele mănăstirii Caşin.
Scrisul e, prin urmare, un har, o conexiune cu divinul, el apare şi
dispare enigmatic - e un număr de telefon, nu trebuie decât
să-l chemi - după cum îi face semn femeia desenând cu mâna un cerc în jurul urechii în timp ce coboară.
Tema iubirii e concretizată
într-un erotism exacerbat şi excesiv, dar se anunţă şi în pas de vals şi parfum de
trandafiri roşii - în
Maman Giselle; o povestire cu iz romantic în care
Eros şi Thanatos
îşi găsesc expresia perfectă în episodul cu bătrâna ce moare retrăind
un moment sublim cu fiinţa iubită. În urma unui atac cerebral şi a
pierderii memoriei, Giselle se întoarce în lumea
de-odinioară în care a fost
cu-adevărat
fericită, îşi pune rochia albă şi pălăria ce au aparţinut acelei lumi
şi se pregăteşte pentru o seară la Ritz, unde căpitanul Stamatescu o va
cere în căsătorie. Motivul divinaţiei, surprins la limita între artă şi
ştiinţă în ultimul roman, apare şi în proza scurtă.
La ghicitoare este o "La ţigănci" eliadescă. O suită de
road-stories (
Saint Louis, New York-Las Vegas-...
California) - realizate cinematografic - se constituie
într-un periplu autobiografic ce înscrie experienţa americană fără
parti-pris -uri, cu plusurile şi minusurile ei.
Laurenţiu Orăşanu este şi poet şi încă unul autentic. În
Cronica lui Ipse şi alte valentine,
se vădeşte un adevărat maestru al prozodiei, se joacă cu cuvintele cu
uşurinţa şi profesionalismul unui scamator ce pare că ţese la pânza
poeziei fără cel mai mic efort. Ludicul conferă la prima vedere o
uşurătate a versului ce alunecă, prin forţa de expresie şi calamburul
cuvintelor, în epigramă sau parodie, dar la o evaluare mai atentă,
sensibilitatea şi arta poetică se impun. Înainte
de-a se grupa în carte, poeziile apar pe
site-ul
poezie.ro sub pseudonimul Calimero, şi se înscriu adesea ca un dialog
poetic "de portrete" cu colegii de breaslă ce publică pe acelaşi site.
Într-o poezie de notaţie poetul propune un univers tehnologic de Păcală modern, digitalizat, populat cu biţi,
bugs,
viruşi, telefonie şi alte vieţuitoare binare. Mare creator de
atmosferă, înfăţişează o lume împestriţată, de şaradă prin care
strecoară subtil manifestul poetic, ridicând jocul în prelungirile lui
abisale:
Calculatorul lui Ipse: "În colţ lucea un Pentium IV" /
Lângă ceaunul gros de tuci, O oaie-l privea idolatru, / Şi rumegând făcea clăbuci....
El i-a întrebat cumva în şoaptă / Ce caută-n eter hai-hui, / I-au spus: De la Ignat aşteaptă / Pe Ipse şi cronica lui.". Ironia, şaga, burlescul răzbat din fiecare vers prin construcţia butadei şi arta rimei.
Ca univers poetic, prin rima încifrată se apropie de Leonid Dimov, atât
că forma e riguros fixă şi nu alternează versul alb cu rima. Poetul se
auto-persiflează, ironia îi defineşte poetica, se recunoaşte în poezia lui Dimov:
Am vrut să fiu poet oniric: "Priveam, de mic, poeţii-onirici, / Mi se păreau frumoşi şi cinici, / Mergeam pe jos, pe Dimitrov, / Un pas în urma lui Dimov."
Sentimentul iubirii se concretizează din anii de şcoală unde este asociat cu tezele de mate sau meciurile de fotbal (
Şoapte de dor). Apoi iubirea delirează în proiecţii cazone, instrumentalizată cu recuzita câmpului de luptă:
archebuza, reduta, binocularii. În cetatea cu creneluri
andaluze (Reduta andaluză),
se semnează tratate de pace cu iubita. Iubirea este un fel de chemare
la arme - o luptă crâncenă, fără cauză, ea se reliefează mereu ca o
bătălie pierdută:
Cetatea cu creneluri andaluze / Tu ai predat-o-n zori, cu un ştergar, Am adormit visând, pe archebuze, / Cu-o ultimă scânteie de amnar / Şi un tratat de pace-nscris pe buze.
Ciclul
Valentinelor - aluzie la sărbătoarea moştenită în ţara de
împrumut - alternează rimele încrucişate cu cele împerecheate,
trivializând în favoarea curgerii impetuoase a versului precum sângele
nerăbdător şi fierbinte prin venele
valentinelor. Lumea e o forfotă de
valentine:
sore medicale, curtezane, doctoriţe, ghicitoare - un univers în care
feminitatea răzbate la tot pasul. A treia valentină reprezintă un
adevărat festin
gastro-erotic: "Şi
de la fuste la sandale / Văd şlefuiri monumentale / Copane rumenite bine / Nu guşti la alte Valentine... /
Şi-n plin delir papilo-gastric / Constat că am stomacul spastic. /
Iubirea sfârşeşte în
cămările încărcate cu aromele senzuale ale lui Emil Brumaru sau în descendenţa lui Ion Pillat ce cântă
Cămara de fructe. Poetul abordează senzual şi voluptuos miesmele şi gustul mâncărurilor ce devin emanaţii ale ideii de femeie, în poezia "
Cămări nostalgice". Absenţa iubirii este asimilată unei cămări goale, pustiite
care-şi pierde culorile şi aromele.
Cămările nostalgice definesc deopotrivă un univers matematic, erotic şi cazon, preluând expresionist suferinţa poetului: "
Rătăceam prin cămări, mă priveau borcanele goale, / Dulceaţa de vişine toată fugise-n clătite, / Pisici languros măsurau perimetrul la oale, / Torceau iar şi iar amintirile lor smântânite. /...
Atârnă ciorchini stafidiţi pe o sfoară de iută, / Îi scutur şi cad ca stindarde de-armate învinse
/ ". Deliciile femeii dispărute se contopesc cu gusturile uitate ale
cămării. Poetul rămâne împietrit în euforia pierdută a nunţii, iubirea
nu mai e recuperabilă: "
Sunt singur în toată cămară, ca sus pe redută, / Am tălpile-n sânge şi-n ceara de nuntă sunt prinse."
Volumul
Cronica lui Ipse şi alte valentine experimentează formele fixe ale poeziei, inspirate de poeţi clasici sau moderni. Urmează ciclul rondelelor parodizante: "
Rondelul mahalalelor", "
Rondelul curtezanelor", "
Rondelul dinozaurilor" - cu tentă politică ce
într-un limbaj cifrat face apologia dinozaurului; el, de fapt, nu a dispărut ci
s-a adaptat la
noile condiţii, acum când
globul s-a mai încălzit, dar oul
dinozauresc a rămas de
prăsilă. Poeziile aduc uneori construcţii sintactice ce repetă prozodic sau muzical poeme cunoscute: "
Bărbatul", "
Lapte, vin şi revoluţie" ("
Sunt tânăr, doamnă", Mircea Dinescu), Mae (
Mioriţa), "
Blonde şi şoareci", "
Cezarul şi brokerii" (referinţe eminesciene: "
La steaua", "
Împărat şi proletar").
Portretele poetice de factură umoristică, adresate colegilor de pe poezie.ro, încearcă o formulă mixtă, fiind un soi de
balade-epigrame-parodii. Balada electronului se încheie cu o tentă argheziană: "De n-ar fi electronii, n-ar fi nici Internet, / Iar noi în loc de chaturi am sta la tabinet. / Aşa că pentru omul, ce-a scormonit atomul, / Am scris poemu-n care îşi creşte electronul" În "
Balada şemineului" focul
sacru al şemineului se eternizează sorescian prin prezenţa electricităţii. "
Balada Romtelecomului" este o glosă cu metrică şi ritm eminescian. "
Rondelul mahalalei" aduce o tentă simbolistă, o monorimă şi atmosferă minulesciană.
Sunt urmărite pe rând toate formulele prozodice: epigrame, ghicitori, zicale,
mirări, legi,
nimericuri - ce sunt echivalente sintactice ale acelor
limericks (poezii populare ce ţin de folclorul saxon): "
Era în deşert un dud crud, / Crescuse stingher şi zălud. / Un câine a trecut, / şi dudu-a crezut / că plouă în deşert doar pe dud". Alte poezii abordează teme livreşti: "
Odiseea modernă", "
Don Quijote la Salamanca".
Parodia nu adresează autorul sau textul literar ales ca model poetic,
ci relaţionarea acestor creaţii cu actualitatea unei lumi superficiale
şi mercantile în care adevăratele valorile sunt depreciate sau integrate
mecanic.
O nouă estetică a poeziei se prefigurează abstract în "
Prescomante şi frintuşi",
unde limbajul poetic este descentrat sau inventat cu excepţia
cuvintelor de legătură (conjuncţii şi prepoziţii) şi câtorva verbe,
singurele care dau un sens epic dicteului. Limbajul născocit nu are
nimic din tonalitatea incantaţiilor barbiene sau magia cântecului de
înger al lui Matei Gavril
(Lavola-dolada, lavoladolid./
Sufiexodimero uburumabora).
Poezia trimite mai degrabă la "glorii şi cronopii" lui Julio Cortazar. O
anumită muzicalitate susţinută de alternanţa şi aliteraţia consoanelor
împreună cu rima ingenioasă conferă organicitate poeziei: "Prescomante
hipertate de glosturi, / Mistornisite că vin delibosturi... / Că
frintuşii înfrintoşau pe la zosturi / Prescomante hipertate de
glosturi."
Revenit din
migraţii,
regăsindu-se în
matricea stilistică
românească, scriitorul părăseşte graţios această lume, propunând
corespondenţe literare şi metafizice legate de iminenta sa dispariţie.
Romanul
Migraţii - o autoscopie a psihiei ultragiate de un destin
stupid - nu aduce cu sine lamentaţie sau spaimă în faţa necunoscutului,
ci oferă un sens măreţ şi constructiv condiţiei artistului.
(Pe 13 februarie 2016 s-a
comemorat la Ploieşti un an de la trecerea în nefiinţă a scriitorului
urmată de lansarea "Migraţiilor" la care au participat Bedros
Horasangian şi Christian Crăciun. O altă lansare a cărţii a avut loc la
librăria Eminescu în Bucureşti, pe 20 februarie 2016. Avem credinţa că
autorul a călătorit invers cu aceste ocazii, s-a integrat spiritului viu al audienţei şi s-a bucurat de recunoaşterea ultimei sale creaţii.)
(
NY, mai 2016)
Ieri,
în intervalul orar 07.00-11.00, polițiștii rutieri au acționat cu
aparatele radar din dotare pe tronsonul de drum Piatra Neamț-Roznov,
pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei
excesive. Astfel autospecialele de poliție dotate cu aparatura video au
fost poziționate în cascadă, fiind folosit inclusiv un autoturism
neinscripționat pentru înregistrarea abaterilor.
Vezi galeria foto
