- 1. Reactie de la Ministerul Energiei – 4 cu indulgenta
Deci cu cine discuta dom’ Ministru? Ati inteles, cu managementul kazak condus de Azamat Zhangulov care are un plan atat de bun de securitate la locul de munca incat explodeaza pompe de benzina si rezervoare de azot la o rafinarie care proceseaza 5 milioane de tone de substante inflamabile, anual. Nu se vorbea de inspectii pe teren, de verificari si anchete din partea organelor statului, de neglijenta criminala pentru situatia in care niste salariati au avut vatamari corporale grave, nu exista niciun raport de situatii de urgenta, un ministru discuta cu acelasi management care manageriase asa de bine situatia de a existat aceasta explozie, una dinre putinele existente vreodata in sistem. Nu se pomeneste despre oamenii care au avut de suferit. Toate sistemele statului – sistemul pentru situatii de urgenta, celulele de criza conduse de prefect, etc.- toate sistemele pareau inexistente, intrucat au ramas nepomenite in discursul ministerial. Nici pana la ora scrierii acestui material nu a existat o reactie de la Palatul Victoria, de pilda, sau o reactie mai fundamentata de la Ministerul Energiei. Inspectorul pentru Situatii de Urgenta din Judetul Constanta si Comitetul pentru Situatii de Urgenta au parut absenti in front sau cel putin nu au avut o reactie publica. Idem prefectul de Constanta, implicat direct.
2. O oaza de speranta, reactia de la Ministerul Muncii – 10 cu felicitari
Singura oaza de speranta, in acest caz? In mod neasteptat, Ministerul Muncii, cu o reactie excelenta, in timp real. Echipa de acolo e redutabila – Dragos Paslaru, Valentin Ionescu, Iolanda Staniloiu, etc. Oamenii anunta rapid un control in toate rafinariile, anunta ca inspectorii care investigheaza normele de securitate la locul de munca sunt pe teren, asigura ca Inspectia Muncii isi face datoria, salveaza aprope de unii singuri situatia, arantand reactie alerta, in timp real, preocupare pentru victim, inteleg importanta a ceea ce s-a petrecut. Anuntul complet il aveti aici : http://www.mediafax.ro/social/inspectia-muncii-verifica-toate-unitatile-de-prelucrare-a-titeiului-din-tara-masura-a-fost-luata-dupa-explozia-produsa-la-rafinaria-petromidia-15601238 Totusi, ce ar mai trebui sa se intample, dincolo de Ministerul Muncii?
3.Control PSI?
In al treilea rand, ar trebui sa existe un Controlul PSI la fata locului si o revizuire integrala a sistemelor interne, in rafinarie, supravegheata de cei mai profesionisti oameni pe care ISU ii are – pot fi trimisi de urgenta si din alte zone ale tarii, trebuie implicati specialistii cu ani multi in domeniu si nu trebuie verificate doar stampilele. Dupa un astfel de incident, trebuie sa mishune organele statului prin fiecare cotlon kazako-navodarean si sa fie trasi de cravata cei de la PSI-ul intern al rafinariei daca au fusharit documente interne. Pompierii rafinariei, responsabilii, cei care au facut trainingul, protectia pentru securitate la locul de munca, etc, etc. Exista 12 pagini de cerinte trebuie luate cu periuta si revizuite liniuta cu liniuta, daca s-au respectat, inrucat tocmai aceste check-listuri respectate probabil ca permit evitarea unor situatii de explozii in rafinarii: http://www.igsu.ro/docume…/seveso/Checklist_rafinarii_RO.pdf
4. Reactia actionarului?
In al patrulea rand, statul roman e actionar, chiar daca e minoritar. Ce fac domnii reprezentanti MEC in Consiliul de Administratie, dorm in pantofi? Inteleg ca dl Bogdan Stanescu este acum re-detasat in BNR, a renuntat la Directia din Minister care era una dintre cele 25 de functii publice, insa Marius Mitrus mai este reprezentantul statului la Rompetrol, cum scrie pe website-ul companiei? Imi pare rau sa o spun atat de direct, insa adeseori (nu stiu daca si in aceasta situatie) pute locul de lene sub reprezentantii statului la Rompetrol/ Petrom, salarii grase si munca putina. Insa in astfel de situatii o solicitare urgenta de convocare a Consiliului de Administratie pentru a discuta tot planul de interventii in caz de dezastre, planul pentru securitatea la locul de munca, etc. ar fi perfect indreptatita si ar mai trezi lumea. Domnul in cauza are o sansa unica sa se evidentieze, iar daca nu face nimic ar putea fi “evidentiat” la randu-i in afara companiei, pentru ca oricum reactia este foarte inarziata.
5. Discutiile Ministerului Energiei cu dl Zhangulov?
Nu-mi dau seama cum s-a discutat, fara documente, cu reprezentantii Rompetrol care se vede clar ca nu au lucrurile sub control. S-a discutat cu dl manager kazak Azamat Zhangulov, a zis domnul yes-yes cu accent rusesc si toata lumea a cazut pe spate?! Unde este raportul de la Inspectorul de Situatii de Urgenta Constanta, prefectul de Constanta, etc? Unde este raportul intern al companiei si de ce nu se investigheaza povestea cum trebuie, de ce nu se informeaza opinia publica in mod transparent si complet? Pur si simplu, in numele actionarului minoritar si al statului reglementator ar trebui sa se sugereze un plan de masuri : revocarea tuturor concediilor, monitorizare la minut pana se lamuresc exact slabiciunile din sistemul de interventie, etc. Compania ar trebui in 72 de ore sa vina cu un plan pe care sa il prezinte public pentru redresarea situatiei si apoi comunicari publice ulterioare regulate pentru tot planul de masuri. De altfel, doar opinia publica din Romania digera o explicatie ca dupa o explozie a caror cauze nu au fost prezentate public totul e in siguranta si sa ne linistim – in alte tari europene ar fi macel si proteste la poarta rafinariei cu mii de oameni. Nu ar strica, in acest context, si rugarea companiei/ somarea daca trebuie sa isi ceara public scuze, inclusiv familiilor, sa acorde compensatii banesti, lucruri normale peste tot in lume, mai putin in tarile bananiere (cu care suntem probabil confundati) si tarile cu dictatura (cum e cea din care provin managerii).
6. Eforturi medicale si compensatii pentru victime?
Niciun demnitar roman nu a dat pana acum o fuga la Bagdasar – Arseni sau la Spitalul de Arsi la oamenii aceia in agonie, o vizita decenta/ discreta de solidaritate si urgent o hotarare de guvern pentru ajutor umanitar si eventual transport in strainatate/ transplant de piele/ operatie avansata de un specialist strain. Toate ar arata ca autoritatile se ingrijesc imediat de oameni, in stituatii de urgenta, Guvernul poate dispune de masuri exceptionale. Avand in vedere ca vorbim de aceleasi uniati spitalicesti ca in cazul #Colectiv, speranta mea sincera este sa nu constatam aceleasi lucruri cu efect tragic – infectii intraspitalicesti, mediu nesteril si oameni mai rau imbolnaviti, care dobandesc complicatii in spital, in plus fata de chinul si durerea pe care deja o au pe cap (sip pe corp).
7. Eforturi diplomatice?
Am fost criticat si ironizat pe pagina mea de socializare, insa reiau neabatut si aici : trebuie demersuri pe plan diplomatic la cel mai inalt nivel bilateral (atat catre presedintele Nursultan Nazarbaev cat si catre viitorii actionari chinezi). Un mesaj ferm de la statul roman, discret, ca daca se mai repeta in urmatoarele 6 luni cel mai mic incident avem de gand sa va expulzam managementul pentru atentat la siguranta sistemului energetic cred ca ar capta atentia. Guvernul Romaniei poate si trebuie sa ceara o inrevedere cu cel mai inalt nivel al companiei mama, avand in vedere importanta rafinariei, a accidentului si dimensiunea investitiei.
Nu cred, cum iarasi imi spun unii prieteni (si poate cativa dusmani) ca este un incident izolat, care poate fi privit cu detasare, ca ce mare lucru ca au fost cativa oamenia afectati, a fost o problema locala, ce dramatizam atata? Nu stiu sa mai fi fost vreun precedent, in ultimii ani, poate gresesc. Nu cred, cu alte cuvine ca “merge si asa”. Cand intr-un loc care gestioneaza 5 milioane de tone de substante inflamabile explodeaza lucruri cred ca e normal sa fim in alerta si sa luam la purecat toata legislatia privind situatiile de urgenta, securitate la locul de munca, prevenire si stingere a incendiilor precum si legislatia aplicabila in materie de mediu. Daca nici cand explodeaza ceva la modul propriu in Romania nu suntem in stare sa actionam ca la carte, pe lege, cu toate institutiile si nu doar cu una dintre ele, intramplator condusa la un moment dat de o echipa-minune, atunci poate ca ne meritam soarta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu