Vaccinarea este un subiect controversat, iar lipsa de informare a părinților asupra acestui subiect are, adesea, consecințe nefericite asupra micuților.
Iată câteva informații despre vaccinare pe care fiecare părinte ar trebui să le știe și 10 mituri despre vaccinare care te vor convinge să privești cu alți ochi această problemă.
1.O igienă exemplară ține bolile la distanță, deci nu e nevoie să ne vaccinăm – FALS
O igienă exemplară protejează împotriva bolilor infecțioase, cu toate acestea, există boli infecțioase devenite rare, precum poliomielita sau rujeola, care se manifestă independent de gradul de igienă.Citește și Ce trebuie să conțină prospectul de utilizare al unui vaccin pentru copii
2.Vaccinurile au efecte secundare care se manifestă pe termen lung, putând provoca chiar și moartea – FALS
Cea mai mare parte a reacțiilor adverse ale vaccinurilor sunt minore și trecătoare, de exemplu, o durere locală sau o febră ușoară. Efectele adverse foarte grave sunt extrem de rare și fac obiectul studiilor aprofundate. În orice caz, este de preferat să te confrunți cu efectele secundare ale vaccinului, oricât de severe ar fi acestea, decât să contractezi o boală periculoasă care ar fi putut fi prevenită prin vaccin.Spre exemplu, poliomielita se manifestă prin paralizie, rujeola – prin encefalită sau orbire, iar alte afecțiuni infecțioase pot fi chiar mortale. Beneficiile vaccinării depășesc, așadar, cu mult riscurile nevaccinării.
3. Vaccinul împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive și cel contra poliomielitei pot provoca moartea subită a sugarului – FALS
În realitate, nu există nicio legătură între administrarea acestui vaccin și moartea subită a bebelușului. Dacă survine decesul, explicația este alta: aceste vaccinuri trebuie administrate la vârsta la care, de obicei, au loc cele mai multe decese cauzate de sindromul morții subite. Altfel spus, moartea subită care survine după administrarea vaccinului nu este decât o coincidență și s-ar produce chiar dacă sugarul nu ar fi vaccinat.Rețineți că aceste patru boli sunt potențial mortale, iar bebelușii nevaccinați împotriva lor riscă să-și piardă viața sau să rămână cu invaliditate severă.
4. Bolile evitabile prin vaccinare sunt aproape dispărute în vremurile noastre, așa că vaccinarea nu-și are rostul – FALS
Deși bolile care pot fi prevenite prin vaccinare au devenit rare în majoritatea țărilor, agenții infecțioși responsabili cu răspândirea lor continuă să circule în anumite părți ale lumii. Oamenii călătoresc mult, așa încât este extrem de ușor să poarte microbul dintr-o țară în alta.Spre exemplu, în Europa de Vest, începând cu anul 2005, focare de rujeolă au lovit populațiile nevaccinate din Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Spania, Franța, Italia, Elveția sau Regatul Unit al Marii Britanii.
Citește și Vaccinul împotriva cancerului a ajuns oficial în SUA. Americanii au anunțat rezultatul primelor teste
În plus, ne vaccinăm nu doar să ne protejăm pe noi, ci și să-i protejăm pe cei din jurul nostru. Este complet greșit să ne bazăm pe cei din jurul nostru că se vaccinează pentru a opri propagarea bolii. Fiecare dintre este responsabil pentru împiedicarea răspândirii maladiilor infecțioase.
5. Bolile copilăriei care ar putea fi prevenite prin vaccinare sunt normale și fac parte din inconvenientele acestei vârste – FALS
Boli precum rujeola, oreionul, rubeola pot antrena complicații serioase, atât la copii, cât și la adulți, precum pneumonie, encefalită, orbire, infecții ale urechilor, sindromul rubeolei congenitale (atunci când o femeie gravidă face rubeolă chiar la începutul sarcinii). Nu în ultimul rând, aceste boli pot duce la moarte. Nevaccinarea copiilor duce la vulnerabilizarea organismului în mod inutil.6. Administrarea a mai mult de un vaccin presupune efecte secundare cumulate și supraîncarcă sistemul imunitar – FALS
Datele științifice arată că administrarea mai multor vaccinuri în același timp nu are niciun efect secundar asupra sistemului imunitar al copilului. Copiii sunt supuși zilnic unei cantități importante de substanțe exogene care declanșează un răspuns imunitar. Simplul fapt de a consuma hrană introduce în organism antigeni (proteine care, la introducere în organism, determină dezvoltarea unui anticorp).Citește și Dr. Sandra Alexiu, vicepreședinte SNMF: “Vaccinurile sunt adevărate scuturi de apărare!”
În cavitatea bucală și în cavitatea nazală se găsesc o sumedenie de bacterii. O răceală banală sau o afecțiune a gâtului expune copilul unui număr de antigeni mult mai importanți decât vaccinurile. Principalele avantaje ale administrării mai multor vaccinuri în același timp sunt limitarea numărului vizitelor la medic, economisindu-se astfel timp și bani, și șanse mai mari pentru copii să primească vaccinurile la timp. În plus, să nu uităm și de faptul că, în cazul vaccinurilor combinate (rujeolă, oreion și rubeolă), micuțul va primi o singură înțepătură.
7. Gripa nu este periculoasă, iar vaccinul antigripal nu este foarte eficient – FALS
Gripa ucide anual în lume 300.000-500.000 de persoane. Femeile însărcinate, copiii, vârstnicii și orice altă persoană care suferă de o afecțiune cronică (astm, cardiopatie) se supun unui risc crescut de infecție și chiar de deces. Vaccinarea femeilor însărcinate are și avantajul de a proteja nou-născuții. Cea mai mare parte a vaccinurilor oferă o protecție împotriva a trei tulpini ale gripei.8. Mai bine te imunizezi prin boală decât prin vaccin – FALS
Vaccinurile acționează asupra sistemului imunitar și generează un răspuns imunitar similar celui produs de infecția naturală, dar nu provoacă boală și nu expun persoanele imunizate la complicații. Prețul plătit pentru a obține această imunitate printr-o infecție naturală poate fi retardul (în cazul Haemophilus Influnezae de tip B), malformații congenitale (în cazul rubeolei), cancer hepatic (în cazul hepatitei B) sau moartea (în cazul rujeolei).9. Vaccinurile conțin mercur, care este periculos – FALS
Vaccinurile conțin tiomersal, un compus organic care conține, într-adevăr, mercur, care acționează ca un agent de conservare. Nu există, însă, nicio dovadă că doza de tiomersal conținută de vaccinuri reprezintă un risc pentru sănătate.10. Vaccinurile cauzează autism
În anul 1998 a fost publicat un studiu care susținea că ar exista o legătură între vaccinul ROR și autism. Totuși, acest studiu conținea o serie de informații eronate iar revista care l-a publicat l-a retras ulterior. Din nefericire, publicarea acestui articol a semănat panică printre oameni și a avut drept consecință o scădere a nivelului de vaccinare a populației.Autor: Oana Anghel
Sursa: www.who.int
Sursa foto: 123rf.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu