miercuri, 30 august 2017

LIBRIS, un nou târg de carte la mijlocul lui septembrie

LIBRIS, un nou târg de carte la mijlocul lui septembrie


Astăzi, 29 august, a avut loc la sediul instituției o ședință de lucru pentru pregătirea Târgului de Carte „Libris Neamț”.  La întâlnire au participat viceprimarul Luminița Vîrlan, reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie Neamț Mihai Caravan și scriitorii Lucian Strochi, Dan Iacob , Cristian Livescu și Adrian G. Romila.
Ediția actuală a Târgului de Carte este dedicată împlinirii a 180 de ani de la nașterea lui Ion Creangă și a 170 de ani de la nașterea, dar și a 100 de ani de la moartea lui Calistrat Hogaș. Manifestarea se va desfășura în perioada 14-18 septembrie în Parcul Central din municipiul Piatra-Neamț.
Ediția din acest an va avea invitați de marcă, nume de referință ale culturii române, precum Mircea Dinescu, Marius Chivu, Cristian Bădiliță și Sorin Lavric.
 „Un alt element de noutate al Târgului de Carte îl reprezintă organizarea de conferințe Libris, precum și întâlniri ale scriitorilor cu elevi de la Colegiile Petru Rareș, Calistrat Hogaș și Informatică, în scopul apropierii tinerei generații de cel mai important obiect cultural, numit carte” a declarat viceprimarul Luminița Vîrlan.
Târgul de Carte „Libris Neamț” este un proiect realizat de Camera de Comerț și Industrie Neamț și finanțat de către Primăria municipiului Piatra-Neamț, care a ajuns anul acesta la cea de-a VII-a ediție, informează un comunicat al Serviciului Comunicare din Primăria Piatra Neamț.
Elena CRISTEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu