Mărirea salariilor cadrelor medicale, promisă recent de Guvern,
nu va reuși să oprească exodul medicilor, una dintre cele mai mari
probleme din Sănătate. Există multe alte „bube” ale sitemului, care îi
alungă pe tineri specialiști și pe viitorii medici. Rezidenții spun că
în timp ce aici sunt tratați ca niște „cârpe de spălat pe jos”, peste
hotare sunt respectați, ajutați și încurajați să se dezvolte
profesional. În locul gărzilor interminabile şi neplătite, peste hotare
primesc bani pentru cursuri şi concedii de studiu.
În ciuda burselor acordate rezidenţilor de fostul ministru Nicolae Bănicioiu, precum şi a majorărilor salariale din toamna anului trecut, tinerii medicii au continuat să părăsească în masă sistemul sanitar românesc. Şi nici promisiunile actualei guvernări nu par să-i oprească.
De ce continuă să plece şi ce anume vor rezidenţii şi tinerii specialişti români care aleg să vindece străinii, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, neurochirurgul Horaţiu Ioani. Întors recent din Marea Britanie, unde a obţinut o certificare internaţională, spune că banii sunt necesari, dar “povestea e mult mai complexă decât «vrem bani», «vrem echipamente»”.
Medicii pleacă pentru că, în alte ţări din Europa, şi nu numai, „sistemul medical este total diferit de sistemul ierarhic din România, unde trebuie să știi care ți-e locul”. „Rezidenții au nevoie de un mentor, care să îi susțină și să îi învețe. Iar acolo găsesc un om care-i ghidează. În România, nici după mulți ani nu te simți atât de apropiat de acesta, cât te simți acolo după doar 2-3 săptămâni. Dacă îți arăți interesul, primeşti spijin continuu”, spune dr. Horaţiu Ioani de la Spitalul Colentina. În țară, un rezident la chirurgie, rămâne la deschis-închis operații, exemplifică medicul.
Mai pleacă, spune acesta, pentru că vor să obţină certificări recunoscute pe plan internațional, și nu doar din punct de vedere administrativ: „În Anglia, aveam colegi care veneau din toată lumea pentru certificarea FRCS (Fellowship of the Royal College of Surgeons”) și în România nu e bună! Pentru ceilalți colegi, calificarea aceea valora greutatea lor în aur. Aici, trebuie să mergi la nu știu ce «curs la Sinaia»”.
Dinozaurii spitalelor şi paradoxul românesc
În sistemul public românesc apar situaţii absurde, deoarece spitalele din țară funcționează în regim de avarie, dar doctorii care se întorc nu sunt primiţi.
„Noi n-avem oameni, n-avem specialiști, iar celor care vin din străinătate și vor să facă ceva, li se spune că nu e loc pentru ei. În București nu știu, dar am foști colegi care s-au întors în provincie și li s-a spus foarte clar: „cât sunt eu șef de secție, tu nu calci pe aici”, chiar dacă ei nu au venit cu pretenții. Eu am primit un telefon acum vreun an, să vin și să începem un proiect cu doi colegi care s-au întors din Franța și este o iniţiativă extraordinară. Dar eu sunt excepția aici”, ne-a spus dr. Ioani. Potrivit medicului, pierderea este doar a sistemului medical românesc: „Aceşti specialişti, care chiar ştiu să facă ceva, imediat au oferte de afară”.
Învață anatomie, practică birocrație
O altă mare nemulțumire, mai cu seamă pentru cei care aleg medicina din vocație, este că ies din facultate plini de speranțe și dorință de a învăța, de a profesa, dar în spitale ajung să facă altceva, nicidecum medicină. „Sunt unii șefi care ţin cu dinţii să gestioneze ei toate paturile și îi forțează pe rezidenți să facă lucruri care nu sunt clinice. Vin plini de vise și speranțe și trebuie să stea câte o jumătate de zi pe telefon, ca să găsească un pat pentru un pacient”, ne-a explicat dr. Ioani, adăugând că în alte sisteme sanitare aceste sarcini administrative nu sunt în grija medicilor. „În spitalul în care am lucrat este un beds manager (n.r. – manager de paturi), angajat pe bani mai puțini decât un medic, care degrevează medicul”, spune neurochirurgul.
Nu faci performanță rupt de oboseală
Abia după ce cunosc sistemele medicale din alte țări, doctorii români realizează că sunt anapoda și lucrurile ce păreau firești. „În spitalele din România există mentalitatea că trebuie să lucrezi mult, că «somnul e pentru cei slabi» și trebuie să stai 16-17 ore la muncă. Chiar și eu gândeam așa. Când ajungi acolo, îți dai seama cât de prost ai fost, pentru că performanța nu se face când ești rupt de oboseală, când îți pică ochii în gură de somn”, mai spune medicul.
Și lucrurile mici fac diferența
Un alt medic rezident plecat în Marea Britanie ne-a povestit cum, atunci când i se face dor de casă, părinții îi amintesc că englezii o respectă, o plătesc și o răsplătesc. „Aici, spitalul îţi dă bani pentru concediu de studiu (530£/an) plus 10 zile libere pentru studiu. Ești încurajat să mergi la cursuri și congrese, dar nu trebuie să te compromiți sau să depinzi de sponsorizările firmelor de medicamente. M-am bucurat ca un copil când am început aici și am auzit asta! Hainele de sală le spală spitalul și se dau papuci. Lucruri mici, dar fac diferenţa. Din anul meu, din 9 medici rezidenți doar 2 au rămas să profeseze în țară. Toți ceilalți sunt în străinătate. Din facultate, la fel, din grupa mea jumătate profesăm în străinătate”, ne-a povestit Carmen Mărginean, rezident ATI.
“Rezidenții sunt tratați ca niște cârpe”
După o înlănţuire de experienţe urâte, trăite în sistemul medical românesc, Iosif Szanto, medic rezident neurolog stabilit la Berna, Elveţia, este mult mai vehement: “În România, rezidenții sunt tratați ca niște cârpe de spălat pe jos”. „Aveam gărzi în care 30 de ore nu plecam din spital. Nu am fost plătit pentru niciuna dintre aceste gărzi și nu eram recompensat nici ca timp. Ajungeam acasă, a 10-a zi după salariu, și nu mai aveam nici bani de pâine, ce să mai vorbim de bani de cărți, tratate și congrese internaționale (din salariul pe care îl am momentan în Elveția mi-am permis, într-o singură lună, să îmi plătesc și un congres serios și să îmi cumpăr tratate și cărți de 1.400 de euro). Ori de câte ori aveam o idee sau o inovație eram tratat ca un impostor, adesea nu mai aveam alcool sanitar, tampoane și pansamente sterile sau betadina în urgențe. Faptul că eram interesat să învăț, să lucrez, li se părea unora un fenomen ciudat, ca și cum ai vrea să te dai mare și să stabilești tu reguli. Iar decizia de a nu lua şpagă a schimbat relațiile cu anumiți colegi, întrucât stricam „bunul obicei” românesc. Nu am făcut nici măcar un singur curs timp de 2 ani, tot ce am prins, am prins din zbor sau de la câte un medic specialist care se îndura să ne mai arate câte ceva. Nu erai lăsat să lucrezi și să informezi direct pacientul de frică să nu cumva să ajungă șpaga la tine”, ne-a enumerat dr. Szanto, câteva dintre situaţiile care l-au determinat să caut alte tărâmuri unde să poată învăța și profesa.
La începutul acestei săptămâni, premierul Dacian Cioloş a spus că aşteaptă “implicarea tuturor oamenilor oneşti care vor ca sistemul să se vindece” şi i-a îndemnat pe medicii care “ţin la meseria lor, la demnitatea lor, la pacienţi, să nu mai stea pe margine aşteptând doar ca alţii sau cei de sus să facă ceva”.
Peste 14.000 de medici români s-au stabilit în Occident, în ultimii ani, conform datelor deţinute de Colegiul Medicilor din România, însă numărul specialiştilor din domeniul sănătăţii care au plecat să muncească peste hotare este mult mai mare, de circa 36.000 de oameni
Unii pleacă forțați de sistem, alți pentru că simt că vor și pot mai mult decât sunt lăsați să facă aici.
Vezi galeria fotoÎn ciuda burselor acordate rezidenţilor de fostul ministru Nicolae Bănicioiu, precum şi a majorărilor salariale din toamna anului trecut, tinerii medicii au continuat să părăsească în masă sistemul sanitar românesc. Şi nici promisiunile actualei guvernări nu par să-i oprească.
De ce continuă să plece şi ce anume vor rezidenţii şi tinerii specialişti români care aleg să vindece străinii, a explicat, pentru Jurnalul Naţional, neurochirurgul Horaţiu Ioani. Întors recent din Marea Britanie, unde a obţinut o certificare internaţională, spune că banii sunt necesari, dar “povestea e mult mai complexă decât «vrem bani», «vrem echipamente»”.
Medicii pleacă pentru că, în alte ţări din Europa, şi nu numai, „sistemul medical este total diferit de sistemul ierarhic din România, unde trebuie să știi care ți-e locul”. „Rezidenții au nevoie de un mentor, care să îi susțină și să îi învețe. Iar acolo găsesc un om care-i ghidează. În România, nici după mulți ani nu te simți atât de apropiat de acesta, cât te simți acolo după doar 2-3 săptămâni. Dacă îți arăți interesul, primeşti spijin continuu”, spune dr. Horaţiu Ioani de la Spitalul Colentina. În țară, un rezident la chirurgie, rămâne la deschis-închis operații, exemplifică medicul.
Mai pleacă, spune acesta, pentru că vor să obţină certificări recunoscute pe plan internațional, și nu doar din punct de vedere administrativ: „În Anglia, aveam colegi care veneau din toată lumea pentru certificarea FRCS (Fellowship of the Royal College of Surgeons”) și în România nu e bună! Pentru ceilalți colegi, calificarea aceea valora greutatea lor în aur. Aici, trebuie să mergi la nu știu ce «curs la Sinaia»”.
Dinozaurii spitalelor şi paradoxul românesc
În sistemul public românesc apar situaţii absurde, deoarece spitalele din țară funcționează în regim de avarie, dar doctorii care se întorc nu sunt primiţi.
„Noi n-avem oameni, n-avem specialiști, iar celor care vin din străinătate și vor să facă ceva, li se spune că nu e loc pentru ei. În București nu știu, dar am foști colegi care s-au întors în provincie și li s-a spus foarte clar: „cât sunt eu șef de secție, tu nu calci pe aici”, chiar dacă ei nu au venit cu pretenții. Eu am primit un telefon acum vreun an, să vin și să începem un proiect cu doi colegi care s-au întors din Franța și este o iniţiativă extraordinară. Dar eu sunt excepția aici”, ne-a spus dr. Ioani. Potrivit medicului, pierderea este doar a sistemului medical românesc: „Aceşti specialişti, care chiar ştiu să facă ceva, imediat au oferte de afară”.
Învață anatomie, practică birocrație
O altă mare nemulțumire, mai cu seamă pentru cei care aleg medicina din vocație, este că ies din facultate plini de speranțe și dorință de a învăța, de a profesa, dar în spitale ajung să facă altceva, nicidecum medicină. „Sunt unii șefi care ţin cu dinţii să gestioneze ei toate paturile și îi forțează pe rezidenți să facă lucruri care nu sunt clinice. Vin plini de vise și speranțe și trebuie să stea câte o jumătate de zi pe telefon, ca să găsească un pat pentru un pacient”, ne-a explicat dr. Ioani, adăugând că în alte sisteme sanitare aceste sarcini administrative nu sunt în grija medicilor. „În spitalul în care am lucrat este un beds manager (n.r. – manager de paturi), angajat pe bani mai puțini decât un medic, care degrevează medicul”, spune neurochirurgul.
Nu faci performanță rupt de oboseală
Abia după ce cunosc sistemele medicale din alte țări, doctorii români realizează că sunt anapoda și lucrurile ce păreau firești. „În spitalele din România există mentalitatea că trebuie să lucrezi mult, că «somnul e pentru cei slabi» și trebuie să stai 16-17 ore la muncă. Chiar și eu gândeam așa. Când ajungi acolo, îți dai seama cât de prost ai fost, pentru că performanța nu se face când ești rupt de oboseală, când îți pică ochii în gură de somn”, mai spune medicul.
Și lucrurile mici fac diferența
Un alt medic rezident plecat în Marea Britanie ne-a povestit cum, atunci când i se face dor de casă, părinții îi amintesc că englezii o respectă, o plătesc și o răsplătesc. „Aici, spitalul îţi dă bani pentru concediu de studiu (530£/an) plus 10 zile libere pentru studiu. Ești încurajat să mergi la cursuri și congrese, dar nu trebuie să te compromiți sau să depinzi de sponsorizările firmelor de medicamente. M-am bucurat ca un copil când am început aici și am auzit asta! Hainele de sală le spală spitalul și se dau papuci. Lucruri mici, dar fac diferenţa. Din anul meu, din 9 medici rezidenți doar 2 au rămas să profeseze în țară. Toți ceilalți sunt în străinătate. Din facultate, la fel, din grupa mea jumătate profesăm în străinătate”, ne-a povestit Carmen Mărginean, rezident ATI.
“Rezidenții sunt tratați ca niște cârpe”
După o înlănţuire de experienţe urâte, trăite în sistemul medical românesc, Iosif Szanto, medic rezident neurolog stabilit la Berna, Elveţia, este mult mai vehement: “În România, rezidenții sunt tratați ca niște cârpe de spălat pe jos”. „Aveam gărzi în care 30 de ore nu plecam din spital. Nu am fost plătit pentru niciuna dintre aceste gărzi și nu eram recompensat nici ca timp. Ajungeam acasă, a 10-a zi după salariu, și nu mai aveam nici bani de pâine, ce să mai vorbim de bani de cărți, tratate și congrese internaționale (din salariul pe care îl am momentan în Elveția mi-am permis, într-o singură lună, să îmi plătesc și un congres serios și să îmi cumpăr tratate și cărți de 1.400 de euro). Ori de câte ori aveam o idee sau o inovație eram tratat ca un impostor, adesea nu mai aveam alcool sanitar, tampoane și pansamente sterile sau betadina în urgențe. Faptul că eram interesat să învăț, să lucrez, li se părea unora un fenomen ciudat, ca și cum ai vrea să te dai mare și să stabilești tu reguli. Iar decizia de a nu lua şpagă a schimbat relațiile cu anumiți colegi, întrucât stricam „bunul obicei” românesc. Nu am făcut nici măcar un singur curs timp de 2 ani, tot ce am prins, am prins din zbor sau de la câte un medic specialist care se îndura să ne mai arate câte ceva. Nu erai lăsat să lucrezi și să informezi direct pacientul de frică să nu cumva să ajungă șpaga la tine”, ne-a enumerat dr. Szanto, câteva dintre situaţiile care l-au determinat să caut alte tărâmuri unde să poată învăța și profesa.
„Ce ne-ar ajuta? E nevoie de secretare care să se ocupe de lucruri administrative (paturi, transferuri etc.), este nevoie de timp protejat la sala de tratamente pentru proceduri, pentru fiecare rezident (cu specialist care să stea şi să-şi ghideze viitorul coleg)” Dr. Horaţiu Ioani, neurochirurg„În România, noi eram instruiți să nu intrăm nici pe secție cu încălțămintea de stradă, însă unii dintre șefi intrau cu bocancii adesea pe secția de Terapie intensivă și în blocul operator”, Iosif Szanto, rezident neurolog în Elveţia, la Berna
La începutul acestei săptămâni, premierul Dacian Cioloş a spus că aşteaptă “implicarea tuturor oamenilor oneşti care vor ca sistemul să se vindece” şi i-a îndemnat pe medicii care “ţin la meseria lor, la demnitatea lor, la pacienţi, să nu mai stea pe margine aşteptând doar ca alţii sau cei de sus să facă ceva”.
Peste 14.000 de medici români s-au stabilit în Occident, în ultimii ani, conform datelor deţinute de Colegiul Medicilor din România, însă numărul specialiştilor din domeniul sănătăţii care au plecat să muncească peste hotare este mult mai mare, de circa 36.000 de oameni
Unii pleacă forțați de sistem, alți pentru că simt că vor și pot mai mult decât sunt lăsați să facă aici.
Galerie foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu