Scrisoare deschisă degeaba
Fac parte din cea mai pârlită categorie socială. Sunt profesor.
Iar în cadrul ei, sunt dublu pârlit, întrucât predau matematica. Făcând suma, devin, carevasăzică, triplu vinovat. Tatăl meu (şi el tot profesor de mate) şi cu mine am demonstrat toată viaţa două lucruri: Teorema lui Pitagora şi că nu suntem vinovaţi. Nu contează de ce; doar atât: că nu suntem vinovaţi.
La pro-televizor, un fost ministru al învăţământului povestea, aiuritor şi cosmic (dar plenar) despre 600 (şase sute) de miliarde de lei vechi urmând a fi cheltuiţi pentru elevi. Pentru, da, "supă" şi "diverse elemente de îmbrăcăminte şi rechizite". Era vorba despre elevii aflaţi la 1 pe 2 din salariul brut pe economie. Se întâmpla în anul de graţie 1999.
Că veni vorba... Când tatăl meu a terminat prima facultate (Filozofia - Magna Cum Laude), un profesor de matematică avea 20 de mii de lei salariu, iar oul era 1 pe 2 lei. Dacă facem împărţirea şi apoi înmulţirea, ar însemna ca profului din România să-i rămână de cheltuială, pentru "diverse elemente de îmbrăcăminte şi rechizite", cam o mie de euro. Ar avea bani pentru rechizita intitulată "Sfârşitul Inocenţei". Ori tipăritura "Cartea Neagră a Comunismului".
Al doilea exemplu şi gata: în anul şcolar 2001-2002, aproape toţi elevii ultimei clase unde am fost diriginte şi-au cumpărat adidaşi. Adidaşii lor pentru serbarea sfârşitului anului şcolar costau 5.000.000 de lei vechi elementul. Adică cinci milioane pentru fiecare picior de elev ori elevă. La începutul primului semestru, nevastă-mea îmi cumpărase şi mie adi-daci, cu o sută de lei noi, ambele elemente.
Aşa. Dar am o consolare. Văzându-mă fericit şi mândru de înnoirea nou-nouţă, elevii m-au felicitat, încercând să nu mă dezamăgească: "Ce teneşi meseriaşi aveţi, dom' Profesor!"
Constatând eu, vasăzică, nu-i aşa, că oricum n-are rost, am divorţat de matematică, dar nu şi de nevastă-mea, că matematica te sărăceşte, nu te prosteşte.
LIVIU ALGER - Bucureşti
Iar în cadrul ei, sunt dublu pârlit, întrucât predau matematica. Făcând suma, devin, carevasăzică, triplu vinovat. Tatăl meu (şi el tot profesor de mate) şi cu mine am demonstrat toată viaţa două lucruri: Teorema lui Pitagora şi că nu suntem vinovaţi. Nu contează de ce; doar atât: că nu suntem vinovaţi.
La pro-televizor, un fost ministru al învăţământului povestea, aiuritor şi cosmic (dar plenar) despre 600 (şase sute) de miliarde de lei vechi urmând a fi cheltuiţi pentru elevi. Pentru, da, "supă" şi "diverse elemente de îmbrăcăminte şi rechizite". Era vorba despre elevii aflaţi la 1 pe 2 din salariul brut pe economie. Se întâmpla în anul de graţie 1999.
Că veni vorba... Când tatăl meu a terminat prima facultate (Filozofia - Magna Cum Laude), un profesor de matematică avea 20 de mii de lei salariu, iar oul era 1 pe 2 lei. Dacă facem împărţirea şi apoi înmulţirea, ar însemna ca profului din România să-i rămână de cheltuială, pentru "diverse elemente de îmbrăcăminte şi rechizite", cam o mie de euro. Ar avea bani pentru rechizita intitulată "Sfârşitul Inocenţei". Ori tipăritura "Cartea Neagră a Comunismului".
Al doilea exemplu şi gata: în anul şcolar 2001-2002, aproape toţi elevii ultimei clase unde am fost diriginte şi-au cumpărat adidaşi. Adidaşii lor pentru serbarea sfârşitului anului şcolar costau 5.000.000 de lei vechi elementul. Adică cinci milioane pentru fiecare picior de elev ori elevă. La începutul primului semestru, nevastă-mea îmi cumpărase şi mie adi-daci, cu o sută de lei noi, ambele elemente.
Aşa. Dar am o consolare. Văzându-mă fericit şi mândru de înnoirea nou-nouţă, elevii m-au felicitat, încercând să nu mă dezamăgească: "Ce teneşi meseriaşi aveţi, dom' Profesor!"
Constatând eu, vasăzică, nu-i aşa, că oricum n-are rost, am divorţat de matematică, dar nu şi de nevastă-mea, că matematica te sărăceşte, nu te prosteşte.
LIVIU ALGER - Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu