——————–
În folosul cui guverneaza acest stat?
Dacă discutăm problema importurilor și a calității produselor alimentare de pe piața românească la modul “en gros”, întrebarea este: pentru cine guvernează acest stat?
Răspunsul general, din câte am înțeles eu din ultimele declarații ale ministerelor noastre este: “Doamne ferește, să nu ne plece investitorii.” Deci trebuie să avem salariile cât mai mici și să tăcem din gură pentru ca nu cumva să plece supermarketurile, ca să zic așa.
România este o tară plină de supermarketuri. Ne-am trezit cu tot
felul de supermarketuri drept în mijlocul orașului. Acestea ar trebui să
fie în afară, și cine are chef să cumpere mâncare pentru o lună
intreagă, n-are decât să se ducă acolo. Recent am văzut un reportaj de
vreo două ore cu marii tăietori de lemne. Nu e același lucru, nu e
aceeași mecanică?
Cine trebuie să o ducă foarte bine și să rupă tot? O corporație externă.
Acest stat guvernează pentru și în folosul marilor corporații.
Trăiesc la Bruxelles, muncesc acolo și încerc să înțeleg lucrurile. Problema nu-i de-acolo. Acolo, acum două săptămani, s-a votat, în Parlamentul European, o chestiune extrem de importantă și care se discută și aici, și anume obligația de a declara proveniența produsului alimentar. În ideea ca produsele românești să se vadă, să se distingă, să poată fi selectate de celelalte de pe raft. Deci Parlamentul European face și gândește acest gen de lucruri.
Din păcate, revenind la autoritătile naționale, vedem că se intamplă ce spun eu acum: se guvernează pentru corporații. Cine îi apără pe micii producători, pe cel care face pătrunjelul, usturoiul, pe ai noștri? Ei nu ajung la raft, fiindcă la raft „facem noi ce vrem, noi care suntem mari, care suntem puternici, noi care discutăm direct cu statul, cu ministerele”.
Dar noi, ăstia mai micii, ai cui dracu’ suntem?
Dacă discutăm problema importurilor și a calității produselor alimentare de pe piața românească la modul “en detail”, “en detail” sunt eu, eu și familia mea.
Atunci n-am decât soluția lu’ tata și a lu’ bunicu’: să fac mâncare pentru copiii mei. Ce-i asta? Economie naturală. Aia medievală. Prefer să trăiesc așa, decât să mă modernizez cu acest gen de monstru, care cică vine în folosul tău. Și te ucide.
Am văzut ceva infernal în viața mea, într-un turneu în Statele Unite.
Beam o cafeluță dimineața la ora 8 și lumea pleca la serviciu, lumea lor… Și era o coadă imensă de mașini care mergeau foarte încet și treceau prin fața unui ghișeu de fast-food unde primeau câte un sufertaj din ăla de carton, îl luau în brațe și plecau. În mașină, familia: tata, mama, în spate copiii.
Unde e micul dejun de acasă, cu magiunu’, cu fetița cu lecțiile, cu tot ce înseamnă o familie care se pregătește de încă o zi de lucru… Este monstruos.
Ce e mai important: eficiența, multul, rapidul sau bunul, gustosul și calitatea?
Deci ce înseamnă performanță în agricultură, că veni vorba. Înseamnă mult sau bun?
Asta e întrebarea.
https://www.facebook.com/mirceadiaconu.independent/videos/1081395148575523/
Cine trebuie să o ducă foarte bine și să rupă tot? O corporație externă.
Acest stat guvernează pentru și în folosul marilor corporații.
Trăiesc la Bruxelles, muncesc acolo și încerc să înțeleg lucrurile. Problema nu-i de-acolo. Acolo, acum două săptămani, s-a votat, în Parlamentul European, o chestiune extrem de importantă și care se discută și aici, și anume obligația de a declara proveniența produsului alimentar. În ideea ca produsele românești să se vadă, să se distingă, să poată fi selectate de celelalte de pe raft. Deci Parlamentul European face și gândește acest gen de lucruri.
Din păcate, revenind la autoritătile naționale, vedem că se intamplă ce spun eu acum: se guvernează pentru corporații. Cine îi apără pe micii producători, pe cel care face pătrunjelul, usturoiul, pe ai noștri? Ei nu ajung la raft, fiindcă la raft „facem noi ce vrem, noi care suntem mari, care suntem puternici, noi care discutăm direct cu statul, cu ministerele”.
Dar noi, ăstia mai micii, ai cui dracu’ suntem?
Dacă discutăm problema importurilor și a calității produselor alimentare de pe piața românească la modul “en detail”, “en detail” sunt eu, eu și familia mea.
Atunci n-am decât soluția lu’ tata și a lu’ bunicu’: să fac mâncare pentru copiii mei. Ce-i asta? Economie naturală. Aia medievală. Prefer să trăiesc așa, decât să mă modernizez cu acest gen de monstru, care cică vine în folosul tău. Și te ucide.
Am văzut ceva infernal în viața mea, într-un turneu în Statele Unite.
Beam o cafeluță dimineața la ora 8 și lumea pleca la serviciu, lumea lor… Și era o coadă imensă de mașini care mergeau foarte încet și treceau prin fața unui ghișeu de fast-food unde primeau câte un sufertaj din ăla de carton, îl luau în brațe și plecau. În mașină, familia: tata, mama, în spate copiii.
Unde e micul dejun de acasă, cu magiunu’, cu fetița cu lecțiile, cu tot ce înseamnă o familie care se pregătește de încă o zi de lucru… Este monstruos.
Ce e mai important: eficiența, multul, rapidul sau bunul, gustosul și calitatea?
Deci ce înseamnă performanță în agricultură, că veni vorba. Înseamnă mult sau bun?
Asta e întrebarea.
https://www.facebook.com/mirceadiaconu.independent/videos/1081395148575523/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu