În prima zi la TIFF 2016 am văzut Free in Deed / Miracolul,
SUA - Noua Zeelandă, 2015, realizat de Jake Mahaffy, povestea unei
exorcizări tragice petrecute la o biserică neoprotestantă din SUA în
anii noştri şi această proiecţie mi-a adus în amintire cazul Tanacu şi filmul lui Cristian Mungiu După dealuri. Numai la periferia civilizaţiei, în Estul european, într-un
schit uitat de lume din România / Vaslui / Tanacu, undeva peste nişte
dealuri izolate se poate întâmpla aşa ceva, titrau la vremea aceea
ziarele din lumea întreagă despre moartea unei măicuţe, "o moarte
violentă şi anacronică", incompatibilă şi inacceptabilă pentru
lumea secolului XXI. Nimic mai fals! Delirul religios nu cunoaşte
graniţe geografice sau temporale. De la crimele inchiziţiei până în
prezent. De aceea mă întreb, retoric, ironic, de ce Free in Deed / Miracolul a fost inclus în secţiunea Supernova.
Da, se întâmplă aşa ceva şi în America zilelor noastre, în plină
civilizaţie urbană, ne spune apăsat şi revoltat Jake Mahaffy urmărind
cazul copilului "posedat de demoni", intrând iscoditor în tainele
slujbelor de exorcizare. Paralelism tematic dur, crud şi nedorit, dar
paralelism!
A doua zi am văzut The Event / Sobytie / Un moment istoric, Olanda - Belgia, 2015, un film cu un singur personaj colectiv, mulţimea revoltată şi m-am gândit la pelicula din 1991 a lui Stere Gulea Piaţa Universităţii. Paralelism asupra unui fenomen civic de amploare, păstrând proporţiile şi particularităţile, dar paralelism! Cu adevărat momente istorice similare din două ţări ieşite din comunism, unde rolul mulţimii e precumpănitor. Pelicule alcătuite din secvenţe puse cap coadă din timpul filmărilor reale de la faţa locului. La Gulea adăugându-se interviuri post-mişcare. La Sergei Loznitsa numai pelicula alb-negru utilizată la înregistrările din timpul evenimentelor şi acorduri muzicale evocând Mama Rusia. Imagini de o cursivitate impresionantă, de o curăţenie obiectivă. Şi ele nici nu relatează despre cele ce s-au petrecut la Moscova în august 1991, ci exclusiv la Leningrad. De aceea n-am văzut urcarea pe tanc a lui Elţin. Fiind vorba despre puciul comuniştilor sovietici conservatori din 1991 mă aşteptam să-i văd pe Gorbaciov sau Elţin, dar ei nu apar pe ecran. În schimb, mi s-a părut la un moment dat că-l recunosc pe Putin urcând grăbit într-o maşină. Complotistul de serviciu? Istoria e făcută de mase, e ideea cea mai puternică a acestui documentar, nu de "tagma jefuitorilor". Şi masele se mobilizează, iau atitudine, ies în stradă, împrăştie manifeste, ridică baricade. O adevărată revoluţie ca la 1917, an evocat fugitiv într-un discurs. O mişcare, o chemare la democratizare, o revoltă, e drept, fără atâtea victime. În Moscova au intrat tancurile pe străzi, în Leningrad au fost oprite în afara oraşului. Ameninţarea era iminentă.
Camera trece printre manifestanţi, însoţeşte mulţimile, se plimbă panoramic pe deasupra lor, înregistrează discursurile şi expresiile hotărâte de pe feţele liderilor politici locali. Emoţionante momente. Mai emoţionante pentru mine decât o tragedie dintr-un film cu subiect fictiv. Pe altarul schimbărilor e pusă soarta unei naţiuni. Leningradul e cuprins de furie împotriva conservatorilor consideraţi "fascişti". Puciştii reacţionează. În confuzia creată, se zăreşte începutul unui război civil, ca la noi. În ciuda ezitărilor inerente momentului, conştiinţele oamenilor greu încercate sub comunism decid până la urmă desprinderea de vechiul regim. Asta în oraşul cosmopolit, atins de influenţe vestice. E oraşul cu deschidere spre democraţiile europene, un oraş deschis, "fereastră către Europa", în ciuda interdicţiilor impuse de puterea sovietică. În discursuri sunt evocate mişcările similare din republicile baltice, mai aproape de sentimentele leningrădenilor decât Moscova. Capitala Imperiului Rus se deşteaptă, se ridică din noaptea comunistă. Primarul oraşului fondat de Petru cel Mare anunţă oficial schimbarea steagului URSS cu cel al Rusiei. Anunţă schimbarea denumirii oraşului din Leningrad în Sankt Petersburg. Calea reformelor a început. Oraşul e zonă liberă de comunism.
După cum spuneam, nu m-au emoţionat atât de profund practicile medievale, primitive din America zilelor noastre, puse pe ecran în Miracolul, cât adevăratele miracole înfăptuite de poporul rus în august 1991, prezentate de Sergei Loznitsa în al său Moment istoric.
A doua zi am văzut The Event / Sobytie / Un moment istoric, Olanda - Belgia, 2015, un film cu un singur personaj colectiv, mulţimea revoltată şi m-am gândit la pelicula din 1991 a lui Stere Gulea Piaţa Universităţii. Paralelism asupra unui fenomen civic de amploare, păstrând proporţiile şi particularităţile, dar paralelism! Cu adevărat momente istorice similare din două ţări ieşite din comunism, unde rolul mulţimii e precumpănitor. Pelicule alcătuite din secvenţe puse cap coadă din timpul filmărilor reale de la faţa locului. La Gulea adăugându-se interviuri post-mişcare. La Sergei Loznitsa numai pelicula alb-negru utilizată la înregistrările din timpul evenimentelor şi acorduri muzicale evocând Mama Rusia. Imagini de o cursivitate impresionantă, de o curăţenie obiectivă. Şi ele nici nu relatează despre cele ce s-au petrecut la Moscova în august 1991, ci exclusiv la Leningrad. De aceea n-am văzut urcarea pe tanc a lui Elţin. Fiind vorba despre puciul comuniştilor sovietici conservatori din 1991 mă aşteptam să-i văd pe Gorbaciov sau Elţin, dar ei nu apar pe ecran. În schimb, mi s-a părut la un moment dat că-l recunosc pe Putin urcând grăbit într-o maşină. Complotistul de serviciu? Istoria e făcută de mase, e ideea cea mai puternică a acestui documentar, nu de "tagma jefuitorilor". Şi masele se mobilizează, iau atitudine, ies în stradă, împrăştie manifeste, ridică baricade. O adevărată revoluţie ca la 1917, an evocat fugitiv într-un discurs. O mişcare, o chemare la democratizare, o revoltă, e drept, fără atâtea victime. În Moscova au intrat tancurile pe străzi, în Leningrad au fost oprite în afara oraşului. Ameninţarea era iminentă.
Camera trece printre manifestanţi, însoţeşte mulţimile, se plimbă panoramic pe deasupra lor, înregistrează discursurile şi expresiile hotărâte de pe feţele liderilor politici locali. Emoţionante momente. Mai emoţionante pentru mine decât o tragedie dintr-un film cu subiect fictiv. Pe altarul schimbărilor e pusă soarta unei naţiuni. Leningradul e cuprins de furie împotriva conservatorilor consideraţi "fascişti". Puciştii reacţionează. În confuzia creată, se zăreşte începutul unui război civil, ca la noi. În ciuda ezitărilor inerente momentului, conştiinţele oamenilor greu încercate sub comunism decid până la urmă desprinderea de vechiul regim. Asta în oraşul cosmopolit, atins de influenţe vestice. E oraşul cu deschidere spre democraţiile europene, un oraş deschis, "fereastră către Europa", în ciuda interdicţiilor impuse de puterea sovietică. În discursuri sunt evocate mişcările similare din republicile baltice, mai aproape de sentimentele leningrădenilor decât Moscova. Capitala Imperiului Rus se deşteaptă, se ridică din noaptea comunistă. Primarul oraşului fondat de Petru cel Mare anunţă oficial schimbarea steagului URSS cu cel al Rusiei. Anunţă schimbarea denumirii oraşului din Leningrad în Sankt Petersburg. Calea reformelor a început. Oraşul e zonă liberă de comunism.
După cum spuneam, nu m-au emoţionat atât de profund practicile medievale, primitive din America zilelor noastre, puse pe ecran în Miracolul, cât adevăratele miracole înfăptuite de poporul rus în august 1991, prezentate de Sergei Loznitsa în al său Moment istoric.
Descarcă programul TIFF 2016 aici..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu