Hexi este doar un cap al hidrei care sufocă medicina românească. Dezinfectanţii diluaţi de mii de ori, pe care această firmă i-a vândut spitalelor din toată ţara, inclusiv către SRI, soldaţilor din teatrele de război din străinătate şi chiar preşedinţilor ţării, sunt numai o parte a acestei uriaşe ameninţări la siguranţa naţională. Dincolo de valul emoţional uriaş, tulburat acum şi de moartea misterioasă a lui Dan Condrea, patronul Hexi, trebuie luate în discuţie şi alte aspecte, ignorate până acum. S-a vorbit doar de substanţele neconforme folosite de spitale în regim propriu, prin personalul specializat. Problema este că o mare parte din serviciile de curăţenie şi igienizare sunt externalizate, la aproape toate spitalele din România. Iar firmele angajate în acest sens vin cu propriile substanţe dezinfectante, respectând, desigur, cerinţele unui caiet de sarcini. De unde îşi procură fiecare soluţiile, sunt sau nu la fel de „eficiente” ca cele produse de Hexi, le verifică cineva- nu se ştie.
Spitalele cotizează la greu
Una din firmele preferate de spitalele bucureştene primeşte în continuare contracte, deşi o parte a victimelor din Colectiv au murit din cauza infecţiilor contractate în spaţiile pe care aceasta le-a dezinfectat. În noaptea tragediei din Colectiv, serviciile de curăţenie şi dezinfecţie din Spitalul de Arşi erau prestate de Universal Med Cleaning, pe baza unui contract de 1,69 milioane lei, atribuit în octombrie 2013. În septembrie 2015, cu o lună înainte de nenorocire, Spitalul Universitar cumpăra servicii identice, în regim de urgenţă, de 100.000 lei, de la aceeaşi firmă. Ce au făcut cele două spitale după moartea tinerilor? Pe 31.12.2015, Spitalul de Arşi acordă firmei UMC un nou contract, în regim de urgenţă, în valoare de 199.326,84 lei, fără TVA. Apoi, pe 01.04.2016, îi mai atribuie unul, de 66.442,28 lei, fără TVA, pentru o lună de zile. La rândul său, Spitalul Universitar îi oferă aceleiaşi UMC un nou contract, de 1.632.480 lei, fără TVA, pe 19.02.2016. Nu mai luăm în considerare înţelegerile parafate cu Spitalul Sf. Ion, Spitalul Clinic de Urgenţă, Institutul de Cardiologie, Institutul Oncologic, dar şi cu cele din ţară. În ultimii ani, cu sau fără licitaţii, UMC a încasat 9 milioane de euro de la spitalele din Bucureşti.
Nume spectaculoase, în spatele UMC
UMC este deţinută acum de Andrei Valoschi Nencescu şi Florian Cătălin Predescu, dar are rădăcini înfipte adânc în businessul mare românesc. În mai 2015, se retrage din firmă Paul Ştefan, asociat în UMC din octombrie 2008. Paul Ştefan este cumnatul lui Ion Berciu, unul din partenerii de afaceri ai lui Dragoş Bîlteanu, şeful SIF Banat- Crişana. În 2006, firma care se numea atunci Pharma Global Expert era cedată Amaliei Cătălina Spoială (căsătorită Cristea) de către fondatoarea sa, Ioana Rodica Berciu, soţia lui Ion Berciu sus-menţionat şi cumnata lui Paul Ştefan, de asemenea asociată cu „ţarul SIF-urilor” Bîlteanu. Legăturile interesante nu se opresc aici: soţia lui Paul Ştefan, Lavinia Ştefan, fostă Berciu, este director Pfizer România şi fosta şefă de cabinet a preşedintelui Camerei Deputaţilor dintre 1997 şi 2000, liderul ţărănist Ion Diaconescu.
Dezinfecţia spitalelor în care mor oameni din cauza infecţiilor este o afacere extrem de profitabilă pentru UMC. Firma cu un trecut atât de interesant a raportat în 2015 o cifră de afaceri de 9.095.926 lei şi un profit incredibil, de 3.227.345 lei, realizat cu 275 de angajaţi „achiziţionaţi„ prin mica publicitate, cu salariul minim şi bonuri de masă.
În 2009, actualii patroni UMC, Andrei Valoschi Nencescu şi Florian Cătălin Predescu, au trecut o firmă pe numele unui om al străzii din Iaşi, pentru a scăpa de datorii. Ieşeanul a mai fost folosit în acelaşi scop şi de italianca Giannina Veneruzzo, fostă asociată în UMC, până în 2009, patroana grupului de firme de curăţenie Magipi, grup în care apare şi Nencescu.
64 de tineri au murit în urma dezastrului de la Colectiv, de pe 30 octombrie 2015. Surse medicale spun că 13 au pierit în spitale, din cauza infecţiilor. Numărul ar fi chiar mai mare, dar autorităţile ţin datele la secret
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu