De la un romașcan pentru romașcani: „Sfârșitul unei regine mai puțin obișnuite”
Sfârșitul unei regine mai puțin obișnuite
Regina Ana (Principesa Ana de Bourbon-Parma)
(18 septembrie 1923, Paris - 1 august 2016, Elveția)
Dispar
ori se apropie de momentul dispariției lor pământene oameni de
existența cărora această țară, spre deosebire de altele, a avut parte,
dar n-a știut să-i folosească. Ca sa nu mai vorbim despre faptul că ar
fi fost vorba de un elementar gest de justiție față de o gravă
injustiție comisă de o barbară putere de ocupație. Numai că după anul
1989 nu s-a mai putut înfăptui un obiectiv de importanța și măreția
celui din 1859 pentru că nici generația de la 1848 nu mai exista și nici
poporul nu mai era același. Iar acum, ca un veritabil spectacol din
țara în care a luat naștere teatrul absurdului, vor urma, pe de o parte,
elogii și lamentări peste măsură, iar pe de alta, scrâșnete din dinți
și invective greu de imaginat ale celor care, imuni la orice argumente
sau probe contrarii, consideră actul curajos și disperat din august 1944
drept o imensă trădare care a pus capăt unor evoluții ce ne-ar fi putut
fi cu mult mai favorabile...
Dincolo
de toate acestea, rămâne pilda Reginei Ana, frumoasa și nobila
descendentă a unor familii ilustre, care, la vârsta tuturor speranțelor,
a acceptat să se alăture unui rege aflat deja în exil, pe care cu
dragoste, respect, modestie și devotament l-a însoțit apoi timp de 68 de
ani, pe parcursul unei existențe care în general nu avea să fie câtuși
de puțin una regească, ci una a unor oameni absolut obișnuiți, dedicați
familiei, muncilor modeste de zi cu zi, fără ifose și fasoane,
presărata, ca oricare alta, cu bucurii, necazuri și chiar cu privațiuni
și marcată mereu de amintiri și gânduri despre o Țară direct sau numai
indirect cunoscută... O Țară pe al cărei tron, inaugurat prin Războiul
de Independență și dus la supremul ideal prin Marea Unire de către
înaintașii săi care în multe locuri din România n-au revenit nici astăzi
la dreapta cinstire, ștearsă in 1948 de regimul bolșevic, Regele Mihai
nu avea să se mai întoarcă, iar Regina Ana nu avea să-l poată însoți, în
această calitate, niciodată. Orice s-ar spune, acesta nu a fost chiar
un destin obișnuit, iar de acest lucru tot mai mulți români au ajuns,
din păcate atât de târziu, să-și poată da seama...
Prof. Dr. Doru Mihăescu, cercetător științific la Academia Română - Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu