Probabil, mulți dintre dumneavoastră veți răspunde pozitiv. La urma urmei, e vorba de mantra cea mai dragă ecologiștilor din toate țările. Dar răspunsul dat de economiști, încă de la jumătatea sec. al XIX-lea, este NU. Cum așa?!?
În 1865, în cartea sa, intitulată The Coal Question; An Inquiry Concerning the Progress of the Nation, and the Probable Exhaustion of Our Coal Mines, economistul britanic William Stanley Jevons a făcut o remarcă interesantă:
Pentru că motoarele cu abur extrăgeau mai eficient energia din cărbuni, a avut loc o stimulare a creșterii economice așa de intensă, încât consumul de cărbuni a crescut![1]
După care, a conchis, formulând paradoxul care-i poartă numele:
Este o confuzie totală de idei să presupunem că utilizarea mai eficientă a combustibilului este echivalentă cu diminuarea consumului. Adevărul este exact pe dos…Orice îmbunătățire a motorului… nu face decât să accelereze din nou consumul de cărbune.
O scurtă explicație a eficienței energetice
Pentru a înțelege corect paradoxul Jevons, trebuie să avem în vedere că cel mai important aspect când discutăm despre energie este că noi nu utilizăm energia per se. Dacă eu v-aș oferi o bucată de cărbune sau un butoi cu țiței, nu ați folosi mare lucru din ele. Dar în momentul când cele două surse primare de energie sunt transformate în electricitate sau căldură sau benzină, de-abia atunci putem vorbi despre transporturi, refrigerație, iluminat, tractoare, mașini de tuns iarba, telefoane inteligente, computere etc., etc. Cu alte cuvinte, noi folosim servicii energetice.
Desigur, utilizarea tuturor serviciilor energetice reclamă surse de energie, dar cantitatea de energie primară necesară pentru funcționarea oricărui serviciu energetic nu este fixă în timp. Prin inovații tehnologice, se poate obține același nivel de serviciu energetic folosind tot mai puțină energie primară. Pe scurt, definiția eficienței energetice este – mai multe servicii energetice cu mai puțină energie.
Ce se întâmplă când eficiența energetică crește? Dacă cererea pentru un serviciu energetic rămâne constantă, o creștere a eficienței cu, să zicem, 15%, va conduce la o scădere a cantității de energie primară cu 15%. Dacă cererea pentru acel serviciu energetic crește, eficiența energetică va duce la un consum de energie primară redus cu 15% față de situația non-eficientă.
Dar aceste două situații sunt pură teorie. Efectul negativ al acestei teorii asupra încălzirii globale este miezul articolului de față.
Efectul de recul
Când teoria eficienței energetice, descrisă mai sus, se confruntă cu lumea reală, apare o situație de tipul ceteris paribus [non sunt], adică, pre limba strămoșească, teoria ca teoria, dar practica te omoară! Este vorba despre așa-numitul efect de recul.
În literatura de specialitate există mai multe definiții ale efectului de recul, implementări mai apropiate sau mai îndepărtate ale paradoxului Jevons. Am adaptat una mai recentă:[2]
Efectul de recul descrie efectul pe care costurile mai scăzute ale serviciilor energetice, datorate creșterii eficienței energetice, îl are asupra comportamentului individual și la nivelul societății.
Mai concret, efectul de recul reprezintă modul în care economiile de energie produse de o investiție eficientă sunt cheltuite de consumatori printr-un consum mai mare, fie sub forma mai multor ore de utilizarea serviciului energetic, fie prin folosirea unui serviciu de mai mare calitate.
O formă extremă de recul este efectul de bumerang, când presupusele economii de energie conduc la consumuri energetice mai mari decât economiile.
Efectul de recul se manifestă în patru moduri:[3]
1. Efectul de recul direct apare când o scădere în prețul
serviciului energetic produce o creștere a cererii. De exemplu, cineva
trece de la un automobil clasic la unul cu motor hibrid, gen Toyota
Prius, care este cu 20% mai eficient în consumul de carburant. Asta
înseamnă că persoana respectivă va cheltui circa 80% mai puțin pentru a
conduce la fel de mult precum cu vechea mașină. Ce va face omul nostru
cu banii astfel economisiți?
O variantă ar fi să cumpere mai multă benzină, deci să conducă mai mult.
Adică, el răspunde la scăderea costului serviciului energetic
(conducerea auto) prin creșterea cererii pentru serviciul respectiv.
Numeroase studii au arătat că, în acest caz, efectul direct
conduce la reducerea economiilor scontate cu 5-23% în primul an,
ajungând la circa 30% după câțiva ani după ce oamenii s-au obișnuit cu
costurile mai mici.Un alt exemplu grăitor de efect de recul direct este iluminatul stradal și al spațiilor interioare. Într-0 lucrare din 1996, economistul William D. Nordhaus (Yale University)[4] estimează costul iluminării de-a lungul istoriei umane.
Un locuitor al anticului Babilon avea nevoie să lucreze peste 41 ore ca să cumpere suficient ulei de lampă care să producă 1.000 lumeni/oră de lumină – echivalentul unui bec cu filament de 75 W arzând pentru o oră. Peste 3.500 de ani, un contemporan al lui Thomas Jefferson putea cumpăra aceeași cantitate de iluminare, sub formă de lumânări de seu, lucrând circa 5 ore și 20 min. În 1992, un american cu venit mediu, cu acces la becuri compacte fluorescente, putea avea aceeași cantitate de lumină în mai puțin de jumătate de secundă de muncă. Creșterea eficienței iluminatului nu este ceva nou, ea s-a produs de când primii oameni din Epoca de Piatră foloseau focurile din peșteri (conform lui Nordhaus, aceia consumau 58 ore de muncă).
În ciuda creșterii dramatice a eficienței iluminatului, nu s-a constatat o reducere corespunzătoare a energiei folosite. Din contra, consumul de energie pentru iluminat a crescut extravagant, astfel încât astăzi se vorbește despre întuneric ca despre o resursă naturală pe cale de dispariție!!!
Încă un exemplu de recul direct pe fondul unor politici guvernamentale din multe țări de creștere a eficienței energetice drept o încercare (disperată) de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră: refrigerația.
Frigiderele au devenit un bun de larg consum în SUA după cel de-al doilea război mondial. La început, erau mici și formau multă gheață pe elementele de răcire, ceea ce le scădea eficiența frigorifică. Apoi, tehnologiile de refrigerare au evoluat, gheața din interior a dispărut, ușile nu se mai închideau cu mânere mecanice, ci cu sisteme magnetizate și cauciucate. Dar consumul de electricitate n-a scăzut o dată cu creșterea eficienței refrigerante. Oamenii au mutat vechile frigidere în subsol, pe post de depozite de băuturi și mâncare neconsumată, după care au cumpărat alte frigidere, mai mari decât precedentele. În plus, la mijlocul anilor 1980, americanii au început să instaleze mini-frigidere în barurile din sufragerii, ca supliment pentru congelatorul din bucătărie.
Această escaladare a capacităților frigorifice din SUA, ca și din restul lumii (există frigidere unde vrei și unde nu te aștepți – mașini care vând băuturi răcoritoare, mini-frigidere în camerele de hotel, rafturi refrigerate în orice magazin alimentar, fie acesta hiper-, super-market, sau un chioșc alimentar de la parterul blocului.
Un efect interesant al scăderii continui a costurilor refrigerării este acela că a făcut mâncatul mult mai interesant. Astăzi, produse precum laptele, untul, carnea ș.a. nu mai trebuie consumate imediat ca să nu se strice. Le ții în congelator zile în șir. Numai că funcționarea neîntreruptă a milioanelor de frigidere și congelatoare necesită electricitate produsă majoritar prin arderea combustibililor fosili, cu implicații majore asupra climei. Aspectul pervers al refrigerării apare atunci când omului nu-i mai place mâncarea ținută mai mult timp la rece: o aruncă și cumpără alta proaspăt (În New York, cele mai multe produse neconsumate și aruncate la gunoi sunt legumele). Problema cu aruncatul mâncării la gunoi nu se rezumă doar la irosirea energiei incorporate în arat, semănat, erbicidat, recoltat, transport, prelucrare, împachetare, umplerea gropilor de gunoi. Pentru mine, chestiunea majoră este apa consumată pentru irigații. În SUA, conform unui studiu din 2009[5], peste un sfert din apa potabilă americană se folosește pentru producerea mâncării care ajunge neconsumată în gropile de gunoi. Când publicam articole despre apa utilizată în fracturarea hidraulică, fracktiviștii au sărit ca arși că „ne seacă fântânile la Pungești”, „că nu mai avem cu ce să producem legume” și multe alte gogorițe asemănătoare, născute din ignoranță crasă și ecologism ieftin. Bineînțeles, când am demonstrat cu date (nu lozinci) că statul Texas, cu climat semi-arid, cu zeci de mii de foraje fracturate hidraulic, folosește mai puțin de 1% din resursele de apă potabilă, în condițiile în care irigarea terenurilor de golf consumă 5% din apa dulce, nici un fracktivist n-a reacționat și nu și-a făcut mea culpa.
Similar cu situația refrigerării se prezintă și cea a aparatelor de aer condiționat, A/C (România nu intră în discuție aici, pentru că așa ceva nu exista înainte de 1989). Inovațiile tehnologice în domeniul A/C au condus la creșterea eficienței și reducerea costurilor de operare, astfel încât, conform Energy Information Administration, numărul locuințelor americane dotate cu A/C a crescut de la 68% în 1993 la peste 87% în 2009. Iar în 2011, EIA a raportat că aproape 100 milioane case folosesc unități A/C. În 2014, producerea aerului condiționat folosea cea mai mare parte (13%) din energia unei locuințe, în timp ce refrigerarea utiliza 8%.
Efectul direct de recul care apare aici este legat de diferențele dintre creșterea eficienței aparatelor A/C, cu 25% între 1993 -2005, și consumul total de energie pentru A/C – o creștere de 37% în aceeași perioadă. În Statele Unite se consumă astăzi aproximativ la fel de multă energie pentru răcirea clădirilor cât se consuma pentru toate celelalte scopuri în 1955. O cauză majoră: creșterea populație și a numărului de locuințe.
2.Efectul de recul indirect. Apare atunci când banii
economisiți la punctul 1 (conduc o mașină cu consum mai mic) îi
cheltuiesc pentru a cumpăra ultimul IPhone 6S sau mă îmbarc într-o
croazieră pe Mediterana sau un zbor în Noua Zeelandă – toate aceste
activități implică consumuri de energie suplimentară. Estimări ale
cheltuielilor cu diverse cumpărături casnice indică faptul că 5-15% din
economiile de la punctul 1 sunt cheltuite în acest mod indirect.
3.Efectul de recul al prețului macro-economic. Dacă primele
două forme ale efectului de recul se referă la comportamentul
individual, ultimele două se regăsesc la nivel de societate. Am scris
mai multe articole pe Contributors.ro în care am analizat efectele
revoluției argilelor din SUA. Unul dintre acestea, vizibil lesne pentru
oricine conduce un automobil, este scăderea prețurilor la pompa de
benzină. Deși în SUA, datorită ultimelor standarde de economia
carburanților, s-ar putea înregistra o scădere a cererii de benzină,
este foarte posibil ca în alte țări, un preț mai mic al benzinei să
încurajeze șoferii de acolo să conducă mai mult.
4. Efectul de recul prin creștere macro-economică.
Poate apărea pentru că o eficiență energetică crescută va genera o
dezvoltare economică accelerată, cel puțin în unele regiuni sau
sectoare. De exemplu, dezvoltarea unor materiale mai rezistente și mai
ușoare pentru construcția de automobile cu consum redus poate avea
consecințe pentru industria de avioane, producând o creștere a
consumului energetic în sectorul aviatic.
Însumarea celor patru tipuri de efecte de recul nu este ușor de
efectuat, pentru că prezența unui efect poate afecta contribuția
celorlalte. În plus, ele depind într-o mare măsură de circumstanțele
economice și tehnologice. De exemplu, efectele sunt mult mai puternice
în țările în curs de dezvoltare, unde consumul este restricționat, decât
în țările bogate, unde preferințele de consum sunt în mare parte
satisfăcute.Modele economice actuale estimează că efectele totale combinate ale celor patru tipuri de recul se plasează în intervalul 20- 60%[6]. E mult? E puțin? Unii vor vedea partea plină a paharului, alții pe cea goală.
Efectul de recul și eforturile pentru reducerea încălzirii globale
Din cele scrise până aici, reiese simplu că efectul de recul este, printre altele, o consecință a unui fenomen foarte popular, atât printre oamenii obișnuiți, cât și printre politicieni: creșterea economică. Eu însumi, din perspectiva primei categorii, am analizat caracteristicile și implicațiile diverse ale creșterii economice în relație directă cu eforturile depuse pentru limitarea încălzirii globale la 2°C (O lume fără creștere economică – utopie sau realitate?) și am scris că o lume fără creștere economică este o utopie.
Reiau acum această analiză prin incorporarea efectului de recul în politicile climatice actuale[7]. Pentru cititorii care nu sunt familiari cu aceste politici, fac referiri la trei articole publicate anul trecut, cu ocazia semnării Acordului climatic de la Paris[8].
Ideea principală a politicilor climatice actuale de reducere a încălzirii globală datorate NUMAI gazele antropogene cu efect de seră (dioxid de carbon, în principal, metan, în secundar) este bifurcată:
- A. Creșterea energiilor regenerabile, concomitent cu reducerea celor fosile
- B. Descreșterea generală a consumurilor energetice
Partea B necesită unele explicații.
În orice economie, consumul total de energie este produsul a doi factori:
Mărimea economiei (sub formă de PIB) X intensitatea energetică (energia necesară pentru a produce o unitate PIB).
Când economia crește cu o rată mai mare decât rata de scădere a intensității energetice, consumul total de energie va spori. Practic, este ceea ce caracterizează ultimul secol economic: prin inovații tehnologice, intensitatea energetică a scăzut continuu, dar nu la fel de repede pe cât a crescut mărimea economie. Rezultatul: O creștere continuă a consumului de energie, cu efectele binecunoscute.
În mod contrar, dacă intensitatea energetică a unei economii scade cu rată mai mare decât cea de creștere economică, atunci se va consuma mai puțină energie per total.
Cum am putea reduce consumul energetic total? Iarăși, răspunsul are două alternative:
B1. Reducem intensitatea energetică globală
B2. Reducem creșterea economică globală.
Care soluție vi se pare fezabilă pentru a încetini încălzirea globală? Teoretic, oricare dintre soluțiile A, B1 și B2 ar putea conduce la o lume de mâine cu mai puține gaze cu efect de seră. La o analiză mai atentă, însă, lucrurile stau puțin diferit.
Soluția A: Dacă, printr-un miracol, am putea să înlocuim toate energiile fosile cu altele regenerabile, treaba ar fi rezolvată instantaneu. Soluția B1 ar deveni nesemnificativă, cel puțin din perspectiva schimbărilor climatice. Dar chiar dacă un geniu necunoscut ar veni cu soluții concrete prin care să facă energiile regenerabile mai ieftine, mai abundente, mai de încredere și mai scalabile decât cele fosile, tot am avea nevoie de timp pentru a implementa noile surse, plus timp pentru construirea infrastructurilor de transport și distribuție. Ori, conform Acordului semnat la Paris, timpul pentru a stabiliza temperaturile globale la +2°C față de perioada pre-industrială este relativ scurt (circa 34 ani). În plus, International Energy Agency, (IEA) estimează că vor fi necesari $53.000 miliarde investiții în producția energetică și eficiența energetică pentru a limita încălzirea globală la 2°C până în 2035. Practic, vorbim aici de un Plan Marshall de multe trilioane pentru planeta Pământ.
Rămânem, așadar, vrând-nevrând, cu aplicarea soluției B: Reducerea consumului energetic.
Acum, varianta B2 pică din motive politico-sociale. Nimeni nu-i „nebun” ca să recomande încetinirea creșterii economice drept soluție pentru încetinirea încălzirii globale. Soluția B2 este mantra oricărui politician pentru a-și atrage voturile alegătorilor: creșterea economică oferă joburi, „Makes America Great Again”, asigură viitorul copiilor și nepoților noștri, evită șantajele economice etc., etc. Indiferent de ce se va întâmpla cu clima, economia globală va continua să crească în sec. al XXI-lea.
Înseamnă că nu mai rămâne decât soluția B1 pentru atenuarea impactelor climatice– reducerea intensității energetice la scară globală. Bun, dar cum vom realiza acest obiectiv?
În ultimul secol, rata medie de scădere a intensității energetice globale a fost de circa 1%/an. În perioada 1990 -2015, ea fost de circa 1.28%/an. Pentru a stabiliza concentrația de CO2 la 450 ppm în anul 2100, va trebui, conform modelărilor specialiștilor, ca descreșterea intensității globale să se tripleze (3%/an) – adică ceea ce nu am realizat în ultima sută de ani să se tripleze în următorii 85 ani! Este posibilă o astfel de rată de scădere a intensității energetice?
Răspunsul l-am dat deja mai sus: Controlați efectul de recul.
Contracararea acestui efect implică o schemă simplă: Pentru a reduce consumul total de energie, trebuie ca rata de declin a intensității energetice să fie mai mare decât rata creșterii economice.
În perioada postbelică, economia Statelor Unite a crescut cu o rată medie de 3,3%/an. Începând din 1989, economia Chinei a cunoscut o rată de creștere anuală de circa 9,3%. În condițiile în care rata de declin a intensității energetice din ultimul secol a fost doar de 1%, se pare că va fi extrem de dificil să scădem această rată mai repede decât rata creșterii economice.
Și, după cum am scris mai sus, înlocuirea totală a energiilor fosile cu energii regenerabile (Soluția A) este și ea extrem de dificilă la scară globală, în special pe termen scurt (până în 2050) sau mediu (până în 2100).
Ne place sau nu, politicieni sau nu, va trebui să gândim modalități de implementare a soluției B2 – reducerea creșterii economice. Rog cititorii interesați să revadă cele două ecuații din articolul meu (IPAT și Kaya Identity) și să remarce singurul parametru comun (P – Populația). Controlul populației și educația comportamentală sunt două elemente sigure de atenuare/eliminare a efectului de recul.
Pentru elementul al doilea, o legislație mai strictă a eficienței energetice trebuie considerată în toate sectoarele economice, împreună cu alte opțiuni care nu fac obiectul efectului de recul, precum o taxă pe emisiile de carbon. Desigur, o taxă vizibilă nu este populară (mai ales în anii electorali), motiv pentru care politicienii preferă să accentueze importanța eficienței energetice.
Costurile și alte compromisuri ale eficienței energetice sunt adesea bine camuflate, așa că idea de a utiliza mai puțină energie este atrăgătoare pentru instinctele de economisire ale consumatorilor și sensibilitățile morale ale ecologiștilor. Cu toate acestea, nu trebuie subestimate consecințele acestor compromisuri ascunse în legile federale. Din cauza că producătorii de automobile au început, de prin anii 1980, să construiască mașini mai mici și, în consecință, mai puțin rezistente, pentru a respecta standardele federale de eficiență, s-au înregistrat circa 2.000 decese suplimentare în fiecare an pe autostrăzile americane, conform unui raport publicat de National Research Council.
Concluzii
La sfârșitul cărții sale „The Coal Question”, Jevons a ajuns la concluzia că Marea Britanie se confrunta cu două opțiuni: o „măreție de scurtă durată” sau „o mediocritate continuă de lungă durată” [5]. Preferința sa a fost pentru mediocritate, care s-ar traduce astăzi prin sustenabilitate. Dar lumea lui era cea de la mijlocul secolului al XIX-lea, când petrolul și gazele naturale încă nu se descoperiseră. Cu toate acestea, ideea lui despre efectul de recul este încă viabilă.
Lumea noastră de astăzi este diferită: indiferent de legile existente, oamenii vor găsi modalități de a utiliza mai eficient energia primară – în fond, acesta este istoria civilizației. Dar nu contați pe ei că vor utiliza mai puțină energie. Mentalul nostru colectiv ne asigură că „pentru fiecare doi pași înainte pe care îi facem prin creșterea eficienței energetice, efectele de recul înseamnă unul sau mai mulți pași înapoi, uneori suficienți pentru a eroda complet câștigurile inițiale”.[9]
POST SCRIPTUM
Reducerea criminalității poate contribui la creșterea încălzirii globale
Un interesant efect de recul a fost descris recent de cercetătorii de la Center for Environmental Strategy al Universității Surrey, Anglia.[10] Autorii au estimat amprenta totală de carbon a crimelor comise în Anglia și Țara Galilor și ajuns la concluzia că reducerea criminalității face ca amprenta de carbon a societății în general să crească!
Efectul de recul în acest este simplu: reducerea emisiilor de carbon dintr-o arie poate conduce la creșterea lor într-un agregat, prin efecte directe sau indirecte. Este ceva pe care politicienii ar trebui să considere atunci când fac recomandări pentru reducerea gazelor cu efect de seră.
Raționamentul autorilor articolului este următorul: Deși există costuri energetice legate de funcționarea pușcăriei, deținuții consumă în general mai puțină energie decât un cetățean onest, așa că mai puțini deținuți înseamnă consumuri generale mai mari de energie!
În plus, banii economisiți având mai puțini pușcăriași ar intra în bugetele guvernelor și buzunarele cetățenilor. Toți acei bani ar putea fi cheltuiți în diverse modalități – de exemplu, pentru infrastructură, clădiri sau bunuri personale – care ar necesita mai multă energie pentru producere și operare, adăugând astfel cantități suplimentare de gaze cu efect de seră în atmosferă.
Autorii au estimat că în 2011, fărădelegile săvârșite în Anglia și Țara galilor au produs circa 4 milioane tone de dioxid de carbon echivalent. Cea mai mare parte (30%) a fost generată de jafuri domestice, din cauza carbonului asociat cu înlocuirea bunurilor furate sau deteriorate. Emisiile rezultate din serviciile sistemului judiciar au reprezentat și ele o mare proporție: 21% din toate actele criminale; 49% din crimele înregistrate de poliție.
Reducerea criminalității nu duce, totuși, la reducerea semnificativă a emisiilor de carbon din cauza efectului de recul. De exemplu, autorii au considerat impactul reducerii jafurilor domestice cu 5%. Deși calculul efectului de recul are o oarecare doză de incertitudine, cercetătorii l-au estimat la 2%. La prima vedere pare mic, dar pentru societate în general înseamnă o amprentă de carbon echivalentă cu 10.000 tone de CO2, care este similară emisiilor anuale a circa 2.250 locuințe din Marea Britanie.
Cu alte cuvinte, țării cât mai mulți pușcăriași J
NOTE__________________
[1] Pentru că în literatura ecologistă din România nu am întâlnit numele lui Stanley Jevons la fel de des ca îndemnurile hipsterești la bătăi cu jandarmii din Pungești sau cu peturile în caldarâm, ofer câteva repere bio-bibliografice. Născut la Liverpool în 1835, a făcut studii la University College din Londra, a muncit în Sydney, Australia, și apoi a fost profesor de colegiu part-time. Cartea citată de mine i-a adus o oarecare celebritate, fiind apreciată de John Stuart Mill și William Gladstone și determinând o investigație guvernamentală a situațiilor prezentate de autor.
Alte cărți importante de economie au urmat, una (The Theory of Political Economy, 1871) fiind considerată și astăzi drept o referință pentru economia statistică. S-a înecat în 1881, la 46 ani.
Marele economist John Maynard Keynes a scris în 1905: „Sunt convins că el [Jevons] a fost una dintre mințile secolului [al XIX-lea]”.
[2] Herring, H. and Roy, R., 2007, Technological innovation, energy efficient design and the rebound effect, Technovation, vol. 27, no. 4, pp. 194–203.
[3] Gillingham, K. et al., 2013, The rebound effect is overplayed, Nature, vol. 493, p. 475-476.
[4] Nordhaus, W. D., 1996, Do Real-Output and Real-Wage Measures Capture Reality? The History of Lighting Suggests Not, in Timothy F. Bresnahan and Robert J. Gordon (Eds), The Economics of New Goods, University of Chicago Press, pp. 27 – 70.
[5] Owen, D., 2010, The Efficiency Dilemma – If our machines use less energy, will we just use them more, The New Yorker, issue of December 20 & 27, 2010.
[6] Barker, T., Dagoumas, A. and Rubin, J., 2009, The macroeconomic rebound effect and the world economy, Energy Efficiency, vol. 2, pp. 411-427.
[7] Urmăresc în continuare unele idei prezentate de David Roberts în 2012 pe blogul său: How does the rebound effect fit into the big picture on climate change?
[8] A Stairway to (low carbon) Heaven
A Stairway to (low carbon) Heaven, partea a II-a. De ce sunt sceptic?
COP21/CMP11 – Conferința ONU asupra schimbărilor climatice. Câteva lucruri despre care NU se va discuta la Paris
[9] Jenkins, J. et al., 2011, Energy emergence – Rebound & Backfire as emergent phenomena, The Breakthrough Institute, 60 p.
[10] Skudder, H. et al., 2016, Addressing the Carbon-Crime Blind Spot – A Carbon Footprint Approach, Journal of Industrial Ecology, DOI: 10.1111/jiec.12457
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu