Hoang Xuan Vinh a devenit sâmbătă, la Rio de Janeiro, primul
vietnamez care câştigă aurul olimpic, impunând-se într-una din finalele
de la tir, cea de pistol cu aer comprimat 10 m masculin.
Vinh, 41 de ani, a privat ţara gazdă de prima sa medalie de aur. El a
încheiat cu 202,5 puncte, devansându-l pe brazilianul Felipe Almeida Wu
cu 3/10 puncte. Wu a obţinut deci argintul, iar chinezul Pang Wei (180,4
puncte) a intrat în posesia bronzului.
Vietnamezul ar urma să devină o vedetă într-o ţară foarte naţionalistă,
gata de a-i sărbători cu pasiune pe rarii săi sportivi capabili să se
remarce pe scena internaţională, scrie AFP.
În 2000, la Jocurile de la Sydney, Tran Hieu Ngan a obţinut argintul în
proba feminină de taekwondo 57 kg. Opt ani mai târziu, la Beijing, Hoang
Anh Tuan a reuşit aceeaşi performanţă la haltere, categoria 56 kg.
Finala de la Rio s-a desfăşurat după aşa-zisul sistem "australian", în
care sportivii cel mai slab clasaţi sunt eliminaţi unul după altul, până
când în lupta pentru aur rămân numai doi concurenţi.
În duelul său final, Vinh s-a impus deşi era condus înaintea ultimului cartuş.
Campionul olimpic de la Londra, sud-coreeanul Jin Jongoh, s-a clasat al cincilea.
www.agerpres.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu