Așa după cum era de așteptat să se petreacă faptele într-un stat democratic, de drept,stat membru al Uniunii Europene, Ministerul de Justiție a dorit să ofere cadrul unei confruntări deschise a pozițiilor ,,pro’’ și ,,contra’’,implicit a argumentelor pe care fiecare dintre cele două părți aflate le aduce. Fapt dovedit în primul rând de numărul apreciabil al luărilor de cuvânt și nu am aflat, până acum, ca organizatorii să fi împiedicat pe cineva să își expună punctul de vedere. Chiar dacă sau mai ales dacă, opțiunile exprimate contraziceau, categoric sau nuanțat, proiectele acelor normative supuse dezbaterii publice. Numai că, după cum cu toată îndreptățirea observa Adina Anghelescu Stancu, azi, la Antena 3, nu întotdeauna opiniile exprimate dovedeau, în afară de intenția polemică manifestă a vorbitorilor, și cunoștințe temeinice în știința dreptului. Situație în care, pe bună dreptate, li se putea pune unor foarte vocali contestatari întrebarea proverbială pusă, odată, la fierăria lui Iocan, de Cocoșilă, personajul lui Marin Preda: ,,Pe ce te bazezi când afirmi că?’’ Motiv pentru care împărtășesc observația făcută de Călin Popescu Tăriceanu referitoare la o ,,anumită pregătire în sens comunicațional’’ a opiniei publice asupra sensului, motivației și oportunității promovării atât de controversatelor proiecte de acte normative. În acest fel putând fi poate nu total eliminate dar, în orice caz, în bună măsură atenuate,. efectele destabilizatoare ale unei asemenea neînțelegeri și răstălmăciri.
Socotesc, de asemenea, că puteau fi întrebați măcar unii dintre cei mai vehemenți și înverșunați protestatari dacă, înainte de a ieși în stradă, și-au exprimat opiniile - evident ,,anti’’- și pe pagina Ministerului de Justiție, acolo unde proiectele atât de controversatelor și de intens contestate acte normative se aflau în dezbatere publică? Urmând ca, dacă se dovedea că respectivilor le-a fost restricționat dreptul la exprimarea opiniilor sau, mai grav, că li s-au dat, de către reprezentanți ai ministerului, răspunsuri superficiale sau ofensatoare, să se declanșeze, de către autoritățile competente, investigații asupra cazurilor, urmând ca vinovații dovediți să fie sancționați.
Sunt, acestea, câteva întrebări pe care nu era rău să le pună, în direct, participanților, reporterii care au transmis de la mitingurile și marșurile înverșunat ,,anti’’ din ultimele săptămâni. Dar, aducându-mi aminte de cotele ridicate pe care le-a atins tensiunea și, mai mult, de câteva incidente cu care s-au confruntat, în mod cu totul special, reporterii unei anumite televiziuni( ghici-ghicitoarea mea: care este această televiziune?) cred că am aflat și răspunsul.
Nu vreau, însă, câtuși de puțin să spun sau măcar să las să se înțeleagă că, în bloc, participanții la manifestații erau persoane de rea credință sau negativiști din neamul lui Gică-contra. Dimpotrivă, cred că pe străzi s-au aflat mulți oameni de bună credință, dar care, neavând informații corecte și, cu atât mai puțin, criterii temeinice de evaluare, nu puteau să aibă o atitudine în deplină cunoștință de cauză. De unde rezultă că, într-o nu prea neglijabilă proporție , participanții la proteste au fost manipulați de către anumite cercuri specializate dacă nu chiar direct interesate în diversiuni și în acțiuni destabilizatoare. Ceea ce putea să ducă până la confruntări violente și, mai departe, la o stare de haos cu consecințe de foarte mare gravitate.
În această situație, ne-am fi așteptat ca instituția Președintelui României, investită prin Constituție, să fie un factor de mediere în societate, să intervină, cu calm și cu înțelepciune, pentru a calma spiritele și, până la urmă, pentru a găsi, pe calea negocierilor, o soluție dreaptă și corectă. Numai că, să vezi și să nu crezi!, în loc să procedeze așa cum îi impune Legea noastră fundamentală, vremelnicul ocupant al biroului prezidențial de la Palatul Cotroceni s-a dus, săptămâna trecută, în stradă, invitându-i, dacă nu chiar incitându-i, pe participanți la o acțiune neautorizată. Gest care, pe bună dreptate, a provocat multă consternare și o serioasă îngrijorare.
Drept pentru care, mai nou și mai nou, domnul Klaus Iohannis, a ales să se exprime printr-un mesaj pe care nu mă sfiesc să îl calific perfid și otrăvit. Fiindcă ce spune domnia sa? Domnia sa spune că majoritatea nu trebuie să abuzeze de poziția sa vremelnică și, ca atare, este dator să asculte vocea străzii. De aici și perfidia mesajului prezidențial de vreme ce domnul Klaus Iohannis se face a uita că această majoritate parlamentară a fost constituită prin votul liber exprimat, la 11 decembrie 2016, al majorității românilor și nu impusă prin malversații ale unor servicii sau de către anumite forțe externe, prin emisari anume veniți la București în momente cheie și cu mutarea în plic.
Tot o perfidie este și confuzia pe care mesajul (zis și prezidențial) al domnului Klaus Iohannis o postulează și o promovează folosind sintagma ,,abuzurile majorității’’ pentru ca pune la zid Guvernul și Parlamentul care ignoră,deliberat și cinic, voința străzii. Voință care, de data asta, nu este decât voința- nota bene: liber democratic exprimată!- a unei minorități. De aceea, cu tot respectul pentru instituția președinției României, vreau să îi atrag atenția domnului Klaus Iohannis, că mesajul său eșuează, în chip lamentabil, pe terenul atât de alunecos al dictaturii minorității și al discriminărilor pozitive, atuuri, devenite istorie, ale corectitudinii politice.
Atenție, am scris ,,corectitudine politică ’’, gândindu-mă la faimoasa ,,political correctness’’, care a preluat câteva dintre tezele lui Th.W.Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse, corifei ai ,,Școlii de la Frankfurt’’ , pe care, însă, le-a exagerat și a sfârșit prin a le duce în paroxism și în ridicol. Dar, cum mentorii faimoasei Școli de la Frankfurt, Herbert Marcuse, în mod deosebit, au fost revendicați ca mentori ai mișcărilor contestatare ale tineretului din Germania Occidentală( ca și din Franța) din acel incendiar mai 1968, mă mir că, bun cunoscător al istoriei patriei lui Hegel și Heidegger, domnul Klaus Iohannis nu i-a invocat și ca spirite tutelare ale protestelor de stradă ale neaoșilor noștri ,,tineri voioși și liberi’’…
Iar, dacă tot am deschis discuția despre ideologii și ideologi, aș mai dori să îl întreb, pe domnul președinte Klaus Iohannis, dacă socotește exagerat dacă folosim conceptul ,,grup de presiune’’ atunci când vorbim despre eșaloanele protestatarilor anti-guvern pe care domnia sa le incită și le mobilizează, inclusiv prin mesajul dat publicității astăzi, în războiul de tipul ,,care pe care’’ în care domnia sa s-a angajat împotriva Guvernului, a majorității parlamentare și deloc în ultimul rând, a PSD?
Cât privește somația categorică și ultimativă - ,,trebuie să asculte voce a străzii’’- pe care domnul președinte o dă guvernului în exercițiu, eu unul, dar poate că nu numai eu, am început să mă gândesc tot mai serios la situația despre care a vorbit astă seară Bogdan Chirieac și anume că, nu pare a fi doar de domeniul utopiei posibilitatea ca, la primăvară, cam 100 și ceva de oameni să îi ceară demisia domnului Klaus Iohannis. În acest caz, de care ,,voce a străzii’’ veți asculta,mâine sau poimâine, domnule președinte - agitator? De aceea care v-a îndemnat să aruncați țara în haos sau de aceea care vă va cere să ne lăsați să ne vedem, în liniște, de treburile atât de multe și de serioase pe care le avem de făcut?…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu