10.000 de rromi din Neamţ nu şi-au declarat etnia la ultimul recensământ!
10.300 de rromi din judeţul Neamţ nu şi-au declarat apartenenţa la această etnie, relevă un comunicat al Prefecturii Neamţ remis după şedinţa de azi a Colegiului Prefectural la care prefectul Vasile Panaite l-a avut ca invitat pe Daniel Rădulescu, președintele Agenției Naționale pentru Romi.
”Conform ultimului recensământ sunt 6.700 de persoane care s-au declarat de etnie romă. Din datele Biroului Județean pentru Romi sunt aproximativ 17.000 de persoane aparținând acestei minorități”, menţionează respectivul comunicat de presă. Greu de spus de ce doar mai puţin de 7.000 din totalul de 17.000 s-au declarat ca fiind rromi…
Prefectul județului Neamț, Vasile Panaite, a condus, luni, 18.06.2017, ședința Colegiului Prefectural Neamț.D.V.
Ordinea de zi a fost următoarea:
La această ședință a fost prezent și domnul Daniel Rădulescu, președintele Agenției Naționale pentru Romi.
- Evaluarea situaţiei membrilor grupurilor vulnerabile cu romi din judeţul Neamt – Agenţia Naţională pentru Romi
- Prezentarea operaţiunilor care vor fi implementate în anul 2017 pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD)
- Aprobarea Hotărârii nr. 3 a Colegiului Prefectural privind măsurile complementare pentru punerea în aplicare a Planului general de măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului pe timpul sezonului estival, în perioada 1 iunie – 15 septembrie.
Prefectul Vasile Panaite a prezentat un material în legătură cu primul punct pe ordinea de zi.
”Conform ultimului recensământ sunt 6.700 de persoane care s-au declarat de etnie romă. Din datele Biroului Județean pentru Romi sunt aproximativ 17.000 de persoane aparținând acestei minorități. Cele mai importante comunități de romi se regăsesc în municipiile Roman și Piatra Neamț, orașele Roznov și Bicaz și în comunele Vânători Neamț , Crăcăoani, Borca, Văleni. Problematica legată de această minoritate nu este diferită, în județul nostru, de alte locuri din țară și ne referim la starea locuințelor, nivelul scăzut de școlarizare cu riscul crescut de abandon școlar, gradul de ocupare al acestora scăzut, din cauza calificărilor. Pe parcursul anilor, prin programele guvernamentale dedicate acestei minorități, o parte din probleme s-au redus ca impact și prin implicarea mediatorilor sanitari și școlari, ai responsabililor din cadrul autorităților administrației publice locale și din instituțiile statului. De exemplu – s-a redus numărul persoanelor de etnie romă fără acte de identitate, s-a reușit înscrierea majorității lor la medicul de familie, mulți au participat în programe de formare profesională. Cu toate acestea minoritatea romă prezintă încă risc crescut de excluziune socială și problematica și identificarea nevoilor lor rămân în atenția noastră”. a declarat prefectul Vasile Panaite.
”Conform acestor date, la nivelul județului nostru au fost 107.700 beneficiari care au primit 251.734 de cutii.
Prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene din 20.02.2017 au fost aprobate modificări ale Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate finanțat din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane.
Astfel, în plus față de distribuirea de pachete cu alimente de bază, operațiunile care vor fi implementate, începând cu anul 2017 sunt:
Pentru toate tipurile de ajutor furnizat prin POAD vor fi oferite măsuri auxiliare, constând în consiliere și distribuire de materiale informative.
- Distribuirea de mâncare preparată (mese calde) prin intermediul cantinelor;
- Distribuirea de rechizite pentru copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial.
- Distribuirea de trusouri pentru nou-născuți, grupul țintă fiind format din cuplurile mamă-nou-născut aflate în situație vulnerabilă;
- Distribuirea de îmbrăcăminte, încălțăminte și saci de dormit pentru persoanele fără adăpost;
- Distribuirea de produse de igienă, atât pentru persoanele care beneficiază de asistența alimentară, cât și pentru persoanele fără adăpost;
Având în vedere recenta modificare a programului operațional, lansarea în consultare publică a ghidurilor aferente măsurilor prevăzute prin POAD va avea loc conform calendarului de lansări publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro, iar implementarea propriu-zisă a programului revizuit va începe ulterior lansării ghidurilor.
Pentru anul școlar 2017-2018, în vederea simplificării mecanismului prin care părinții aplică pentru rechizite s-a stabilit eliminarea obligativității autentificării notariale a declarațiilor pe propria răspundere depuse de părinți în dosarele depuse pentru obținerea de rechizite.
Având în vedere faptul că prin Ordin Ministerului Educației și Cercetării este aprobată componența pachetelor de rechizite școlare ce se acordă elevilor și necesitatea complementarității dintre operațiunile finanțate din POAD și Programul național de acordare a rechizitelor, ministerul a inițiat în luna mai 2017 o amplă consultare a Inspectoratelor Școlare Județene în vederea stabilirii componenței pachetelor de rechizite pentru fiecare clasă de studiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu