Drapelul voievodatului Roman sau steagul Romanului?
În municipiul Roman, din fața primăriei
până la fațadele de școli stă frumos arborat un steag care teoretic este
al municipiului Roman și care reprezintă ceva pe un fundal violet.
Curioși să înțelegem ce reprezintă elementele și culorile folosite la acest steag, am căutat cu mult interes manualul
său de identitate, să citim explicațiile heraldice, dar din păcate nu
am găsit nimic. Deoarece curiozitatea noastră datează dinainte de
alegeri, am așteptat să treacă acestea ca nu cumva maimarii urbei să
creadă că ar fi vorba de un atac electoral și să se ducă tot demersul
nostru în derizoriu.
Din păcate, nici timpul care a trecut nu
ne-a fost de niciun ajutor în a găsi date oficiale despre acest steag.
Acum sperăm din tot sufletul ca să fie vorba de o scăpare a noastră
sau o problemă de indexare pe internet, căci nu am găsit Hotărârea de
Guvern pentru acest steag, iar dacă ea nu există asta ar însemna că nu
doar se încalcă legea, ci Romanul a devenit un fel de stat în stat.
Legea 141/2015 privind
arborarea si folosirea de catre unitatile administrativ-teritoriale a
steagurilor proprii. Lege nr. 141/2015
Capitolul I – Steagurile unitatilor administrativ-teritoriale
Art. 2 (2) Aprobarea modelului steagurilor unitatilor administrativ-teritoriale se face prin hotarare a Guvernului.
Capitolul I – Steagurile unitatilor administrativ-teritoriale
Art. 2 (2) Aprobarea modelului steagurilor unitatilor administrativ-teritoriale se face prin hotarare a Guvernului.
Rugăm public Instituția Prefectului
Neamț să verifice suspiciunea de folosire ilegală a unui steag de către
UAT Roman și, dacă noi greșim, să ne lumineze, după care ne vom cere
scuze și ne obligăm să publicăm Hotărârea de Guvern aferentă și,
desigur, documentul emis de Comisia Națională de Heraldică, Genealogie
și Sigilografie a Academiei Române care explică ce e cu steagul.
În cazul în care suspiciunea noastră se
confirmă, așteptăm o reacție extrem de rapidă și fermă din partea
reprezentantului Guverunului în teritoriu, deoarece nu este permis ca
drapelul României să fie arborat alături de steaguri neoficiale.
Art. 5
(1) Nerespectarea prevederilor prezentei legi constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevazute la alin. (1) se fac de catre prefecti si imputernicitii acestora, cand se aplica conducatorului autoritatii sau institutiei publice, primarului, presedintelui consiliului judetean, si de catre organele de politie, cand se aplica persoanei fizice sau juridice vinovate de savarsirea contraventiei.
(3) La sanctiunea contraventionala prevazuta la alin. (2) se aplica masura complementara de confiscare a steagurilor care nu respecta prevederile prezentei legi.

Iosub Robert
Sursa: ziarroman.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu