I knew it was ethically wrong. But it was also wrong what I had been put through.
Atacurile armate în şcoli nu sunt o realitate comună în România. Discuţia despre school shootings are loc aproape exclusiv în contextul Americii. Asta favorizează o conversaţie de tipul "ei vs. noi" atunci când vorbim despre subiectul ăsta extrem de sensibil şi (aparent) greu de prevenit, unde SUA este the bad guy, iar noi le criticăm infatuat nesăbuinţa de la distanţă.
America este uşor de învinovăţit ca urmare a legislaţiei lor legate de controlul armelor. Astfel, ajungem să ignorăm cealaltă parte a ecuaţiei, componenta sa mult mai universală, cealaltă jumătate a cauzei unui school shooting: bullying-ul.
Umilinţa la care sunt supuşi copiii de către copii este înspăimântător de răspândită în momentul de faţă. Ca rezultat, se întorc unii împotriva altora şi orice sentiment de siguranţă şi unitate pe care ar trebui să îl sugereze colectivul şcolar (care la rândul său ar trebui să faciliteze procesul de învăţământ) este înlocuit cu teama de un spaţiu pe care sunt obligaţi să îl frecventeze timp de 12 ani.
În White Rage intrăm în mintea unui copil hărţuit sistematic încă din şcoala primară, până la facultate. Protagonistul fără chip ne ia de mână şi ne conduce prin lanţul de experienţe traumatizante care i-au marcat copilăria, adolescenţa, viaţa şi numeroasele fantezii de răzbunare ulterioare, cu o sinceritate tulburătoare. Relatarea este întreruptă pe parcursul filmului de reportaje ale unor cazuri de school shootings şi masacre din Finlanda. Povestea lui Lauri este una cu final fericit: o victimă care a reuşit să îşi înăbuşe white rage-ul şi să îşi folosească experienţa în scopuri ştiinţifice şi academice. Celelalte, în schimb, au avut ca rezultat moartea a zeci de oameni.
Furia albă a lui Lauri nu este impulsivă şi instinctivă, ci dimpotrivă "cel care o simte este calm şi analitic, observând nedreptatea din jurul său şi plănuind-şi răzbunarea". Înţelegerea mecanismului din spatele unui astfel de masacru este un prim pas în detectarea şi prevenirea incidentelor de acest fel. Iar mai încolo, nu depinde decât de noi să ne ducem direct la sursă şi să asigurăm eradicarea bullying-ului ca fenomen.
Atacurile armate în şcoli nu sunt o realitate comună în România. Discuţia despre school shootings are loc aproape exclusiv în contextul Americii. Asta favorizează o conversaţie de tipul "ei vs. noi" atunci când vorbim despre subiectul ăsta extrem de sensibil şi (aparent) greu de prevenit, unde SUA este the bad guy, iar noi le criticăm infatuat nesăbuinţa de la distanţă.
America este uşor de învinovăţit ca urmare a legislaţiei lor legate de controlul armelor. Astfel, ajungem să ignorăm cealaltă parte a ecuaţiei, componenta sa mult mai universală, cealaltă jumătate a cauzei unui school shooting: bullying-ul.
Umilinţa la care sunt supuşi copiii de către copii este înspăimântător de răspândită în momentul de faţă. Ca rezultat, se întorc unii împotriva altora şi orice sentiment de siguranţă şi unitate pe care ar trebui să îl sugereze colectivul şcolar (care la rândul său ar trebui să faciliteze procesul de învăţământ) este înlocuit cu teama de un spaţiu pe care sunt obligaţi să îl frecventeze timp de 12 ani.
În White Rage intrăm în mintea unui copil hărţuit sistematic încă din şcoala primară, până la facultate. Protagonistul fără chip ne ia de mână şi ne conduce prin lanţul de experienţe traumatizante care i-au marcat copilăria, adolescenţa, viaţa şi numeroasele fantezii de răzbunare ulterioare, cu o sinceritate tulburătoare. Relatarea este întreruptă pe parcursul filmului de reportaje ale unor cazuri de school shootings şi masacre din Finlanda. Povestea lui Lauri este una cu final fericit: o victimă care a reuşit să îşi înăbuşe white rage-ul şi să îşi folosească experienţa în scopuri ştiinţifice şi academice. Celelalte, în schimb, au avut ca rezultat moartea a zeci de oameni.
Furia albă a lui Lauri nu este impulsivă şi instinctivă, ci dimpotrivă "cel care o simte este calm şi analitic, observând nedreptatea din jurul său şi plănuind-şi răzbunarea". Înţelegerea mecanismului din spatele unui astfel de masacru este un prim pas în detectarea şi prevenirea incidentelor de acest fel. Iar mai încolo, nu depinde decât de noi să ne ducem direct la sursă şi să asigurăm eradicarea bullying-ului ca fenomen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu