BOMBĂ! Parcarea de la Roman a fost construită cu… avize EXPIRATE de la Apaserv! Detaliu neremarcat de inspectorii Prefecturii…
În timp ce în triunghiul Prefectură – Primăria Roman – Apaserv se tot discută despre (ne)respectarea prevederilor din avizele Apaserv în cazul construirii Parcării Etajate de la Roman, documentele aflate în posesia VESTEA devoalează o adevărată bombă: la începerea efectivă a realizării construcţiei, cele două avize emise de Apaserv erau expirate, adică trecuseră perioadele de valabilitate care sunt de 12 luni.
Mai concret, e vorba de două avize emise în mai 2012 şi în aprilie 2013 iar predarea amplasamentului de la beneficiar la constructor (care se face anterior începerii lucrărilor) a avut loc – conform raportului Corpului de Control – pe data de 12 mai 2014, deci la aproape o lună după ce expirase şi valabilitatea ultimului aviz Apaserv.
Foarte important: După cum menţionează şi Raportul citat, autorizaţia de construire prevedea ea însăşi că este „la pachet” cu avizele obţinute de la alte instituţii şi entităţi
<<4. Ca urmare a cererii Direcţiei Administrare Pieţe-Bazar-Obor din Primăria municipiului Roman, reprezentată prin director Maftei Doiniţa, a fost emisă autorizaţia de construire nr. 160/12.07.2012, prin care au fost autorizate lucrările de construire pentru obiectivul „Parcare publică P+1E”, cu condiţia respectării prevederilor certificatului de urbanism şi ale avizelor favorabile care fac parte integrantă din autorizaţie>>.
Evident că dacă tot fac parte integrantă dintr-o autorizaţie de construire, respectivele avize trebuie să fie şi în interiorul termenului de valabilitate. Măcar la momentul începerii lucrărilor…
Primăria Roman obţinuse de la Apaserv două avize, unul în mai 2012 (înainte de a avea autorizaţia de construire) şi celălalt în aprilie 2013 (pentru devierea conductei de gaz). Vedeţi-le mai jos şi fiţi atenţi la menţiunile din penultima frază (în ambele cazuri): “Prezentul AVIZ este valabil 12 luni de la data eliberării”:
Deci la data predării amplasamentului 12.05.2014 şi, ulterior, la data începerii lucrărilor, AVIZELE APASERV NU MAI ERAU VALABILE. Altfel spus, ca urmare a faptului că în însuşi textul autorizaţiei scrie că avizele <<fac parte integrantă din autorizaţie>>, rezultă că, în afara hibelor deja semnalare de Raportul Corpului de Control, LA MOMENTUL ÎNCEPERII LUCRĂRILOR, AVIZELE DE LA APASERV NU MAI ERAU ÎN TERMEN, ceea ce înseamnă (fapt confirmat de mai mulţi ingineri constructori, jurişti şi diriginţi de şantier) că e un nou motiv de ILEGALITATE în procesul de construcţie al Pieţei Etajate.
Culmea este că inspectorii de la Inspectoratul de Stat în Construcţii sau de la Poliţia Locală (în urban, structura respectivă are şi o echipă pe partea de legalitate lucrări) verifică astfel de detalii cu suficient zel atunci când e vorba de firme private sau de persoane fizice.
Cu atât mai ciudat este că membrii Corpului de Control trimis de Prefect nu au sesizat acest detaliu atât de important, punctat în acest articol… Grabă, neatenţie, lipsă de profesionalism?
Vom reveni.

Daniel VINCA






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu