Radu Samson (USR): Dezvoltarea orașului și crearea de locuri de muncă
Măsuri propuse:
-
Extinderea rețelelor de utilități în zonele rutelor ocolitoare ale
orașului, pentru că acolo există potențial de dezvoltare industrială.
-
Participarea autorităților la târguri internaționale de profil unde să
prezinte investitorilor interesați beneficiile pe care le oferă Romanul
datorită poziționării geografice (centrul Moldovei) și datorită faptului
că este traversat de un drum național care oferă acces ușor către sudul
țării și chiar către țările nord și est europene.
-
Organizarea în parteneriat cu A.L.O.F.M. și mediul de afaceri de
cursuri pentru specializarea celor interesați în meserii mai bine
plătite pentru care există cerere în piața locală a locurilor de muncă
(bucătar, tâmplar, sudor, motostivuitorist, etc.). Nivelul cererii va fi
identificat după o amplă consultare cu mediul de afaceri care oferă sau
urmează să ofere locuri de muncă în diverse domenii.
-
Crearea în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrii a unor programe
de informare și asistență pentru cei interesați să-și deschidă o
afacere.
-
Atragerea de fonduri și chiar de investitori privați pentru construirea
de noi blocuri de locuințe și asfaltarea tuturor străzilor de la
periferie (cartierul Bălcescu, străzile Avram Iancu și Nicolae Bălcescu,
etc.) cu scopul de a crește atractivitatea zonelor respective, pentru
construirea de noi locuințe de către familiile interesate.
Radu Samson – candidatul USR pentru funcția de primar al municipiului Roman
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu