Mai întâi o observaţie care, deşi ar trebui să pară banală, văd că e oarecum uitată: termenul „birocraţie” a devenit peiorativ, lucru care ne împiedică să vedem evidenţa: birocraţia înseamnă administraţie, un stat modern fără „birocraţie” nu are cum să funcţioneze. În vremea fanarioţilor, birocraţia era minimală, totuşi nu cred că regretă cineva regimul respectiv.
Ceea ce ne deranjează de obicei este forma kafkiană pe care birocraţia a luat-o în România. Aici aş veni cu a doua observaţie, care de fapt e o paranteză: părerea mea ( dacă într-o viaţă următoare aş rămâne în mediul umanist aş face o cercetare pe această temă, dar cred că sunt destule elemente binecunoscute care să o confirme ) este că de fapt birocraţia noastră nu este „ca în Kafka” ci este chiar „cea din Kafka”. Să ne amintim de faptul că în perioada constituirii României moderne a existat mereu un aflux de români veniţi din Ardeal care au construit sau reformat diversele zone ale administraţiei. Experienţa lor era apreciată în regatul abia ieşit din epoca fanariotă. Dar experienţa lor era exact cea a Imperiului, adică exact cea descrisă de Kafka. Nu o să insist pe această temă, cei interesaţi probabil vor găsi material pentru un eseu, dacă nu pentru un doctorat; comunismul nu a făcut decât să perfecţioneze sistemul până la paroxism. E vorba de un sistem în care funcţionarul nu are practic nimic de spus: el studiază situaţia, o încadrează în una din zecile sau miile de situaţii descrise la lege şi o rezolvă conform acesteia.
Adică exact ceea ce face un calculator.
De aici ideea de bun simţ că putem să înlocuim armata de funcţionari cu o armată de computere, care prelucrează datele mai repede, mai corect, nu se plictisesc şi nu primesc şpagă.
Numai că, după cum vedem în practică, viaţa este complexă. Oricât ai completa acest hâţiş legislativ, cu câte un paragraf pentru orice situaţie care s-ar putea imagina, totdeauna va apărea o situaţie neprevăzută. Dacă nu pentru faptul că nu există legislaţie perfectă, măcar pentru faptul că societatea se schimbă şi apar posibilităţi care nu existau la momentul scrierii acesteia.
Ori, atunci când un implementator va analiza fluxul birocratic pentru a-l transpune într-un algoritm, va găsi cu siguranţă diverse cazuri netratate. În general, în software un programator bun cam asta face: încearcă să acopere toate condiţiile de ieşire din algoritm, chiar dacă unele probabil nu se vor întâmpla niciodată în practică.
Din acest motiv probabil că debirocratizarea, aşa cum e văzută acum, va eşua. Şi nu din cauză că va fi realizată de Ghiţă cel cu o mie de firme sau de Siveco. Orice implementator va avea de furcă cu algoritmul, pentru că algoritmul în sine nu este determinist din punct de vedere logic. De obicei, în multe proiecte, implementatorul s-a transformat într-un mic legislator ad-hoc, fără mandat parlamentar şi fără să vrea. În unele cazuri se pot găsi mici artificii care nu încalcă legislaţia, de exemplu împărţirea unei cereri complexe în două diferite pentru care există procedură legală. E un artificiu, dar implementat într-un software guvernamental, devine o lege de facto, pentru că funcţionarul nu are posibilitatea /îi pare complicat să procedeze altfel. Evident, prin eficientizarea cazului comun, lucrurile ar putea deveni mult mai elegante în majoritatea situaţiilor, ceea ce ar însemna deja un progres major. ( Am avut ocazia să compar birocraţia din sectorul doi cu cea din sectorul cinci, de exemplu, şi diferenţa era, acum câţiva ani când am avut de-a face cu ea, cam ca de la Roma Antică la epoca fierului ). Dar în sine, cred că problema nu este doar acolo. Cred că ambiţia de a acoperi toate cazurile posibile prin paragrafe legislative este deşartă. Oricât de absurdă ar putea părea afirmaţia mea în contextul actual, cred că funcţionarul public ar trebui să poată să ia unele decizii de capul lui, evident în limitele legii. Din moment ce legislaţia îl tratează ca pe o maşină fără personalitate, de ce am avea pretenţia să se comporte altfel? Şi cum ne-am putea aştepta ca posturile lor să fie râvnite de oameni inteligenţi şi cinstiţi, care eventual să-l fi citit pe Kafka?
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu