CAMELIA BOGDAN, LA LIMITA PENALULUI – Executanta din dosarul "Telepatia" a fost reclamata la CSM pentru imixtionare in activitatea altui judecator si pentru exercitarea functiei cu rea-credinta. Camelia Bogdan este acuzata ca face eforturi disperate pentru a demonstra ca Dan Voiculescu are conturi si averi ascunse: "In mod nelegal si neprocedural sesizeaza organele de urmarire penala cu privire la magistratii TMB... Exercita o presiune directa si o intimidare asupra judecatorilor TMB"
Judecatoarea Camelia Bogdan (foto centru) de
la Sectia a II-a a Curtii de Apel Bucuresti va trebui sa dea explicatii
pentru modul in care a actionat si continua sa actioneze in dosarul
care a consacrat-o in magistratura. Asta desi, dupa pronuntarea unei
hotarari definitive, unui magistrat nu ii mai este permis sa se implice
in cauza si sa dea directive, ori sa urmareasca modalitatea de punere in
executare a deciziei pronuntate. Asa cum se intampla in dosarul
"Telepatia" cu Camelia Bogdan. Recent, judecatoarea
din dosarul "Telepatia" a fost data pe mana Inspectiei Judiciare pentru
a fi cercetata pentru imixtiune in activitatea altui judecator sau
procuror si pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava
neglijenta,
ambele abateri fiind cuprinse in art. 99 din Legea nr. 303/2004. La
pachet cu Camelia Bogdan va fi supus cercetarilor de catre inspectorii
judiciari si judecatorul CAB Alexandru Mihai Mihalcea, colegul de
complet al judecatoarei Bogdan, care nu a avut o problema in a arunca cu
ani de inchisoare in "lotul" din "Telepatia", netinand cont de etatea
majoritatii inculpatilor si de situatia juridica reala a terenului ICA.
Asa cum Camelia Bogdan este
acuzata ca nu tine cont de principiul independentei magistratului si
isi permite sa imixtioneze in activitatea judecatorilor de la Tribunalul
Bucuresti – instanta de executare a deciziei definitive – pentru a le
reprosa ca nu au cautat in strainatate averile aflate pe firmele
familiei Voiculescu si pentru a le face plangeri penale din acest motiv.
Camelia Bogdan cauta averea cu orice pret
Cea
care a reactionat fata de deciziile Cameliei Bogdan este Corina Mirela
Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, care de circa doi ani de la
pronuntarea deciziei definitive din dosarul "Telepatia" este urmarita de
dispozitiile judecatoarei CAB, pe care le considera abuzive si in afara
legii.
Iar aceasta intrucat Camelia
Bogdan a facut rabat de la prevederile legale care statueaza ca
masurile asiguratorii luate asupra bunurilor care pot servi la
garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori
repararii pagubei produse prin infractiune pot apartine doar inculpatului sau partii responsabile civilmente. Or, Corina Voiculescu sau Camelia Vociulescu – cele doua fiice ale lui Dan Voiculescu – nu au nicio calitate in acest dosar, insa au bunurile puse sub sechestru inca din data de 1 iulie 2014.
Din
pixul Cameliei Bogdan s-a mentinut aceasta masura pe o perioada
indelungata, fara a se tine cont de prevederile din Legea confiscarii
speciale si cea a confiscarii extinse care stabilesc ca nu sunt vizate
bunuri ale familiei ce pot fi probate a fi dobandite in mod licit.
Camelia Bogdan a facut plangeri penale impotriva judecatorilor TMB din cauza dosarului "Telepatia"
In
sesizarea depusa la CSM si Inspectia Judiciara, in atentia
presedintelui Consiliului, judecatorul Mircea Aron, respectiv a
inspectorului-sef Lucian Netejoru, in data de 23 februarie 2016, Camelia
Bogdan este acuzata ca "in
mod nelegal si neprocedural, in februarie 2016, sesizeaza organele de
urmarire penala cu privire la magistratii Tribunalului Bucuresti –
instanta de executare a deciziei definitive, exprimandu-si totodata
nemultuirea ca acestia au dispus verificari in strainatate doar pentru
identificarea averii persoanelor fizice in persoana mea, a tatalui meu,
Dan, si a surorii mele, Camelia Voiculescu, NU si a averii firmelor al
caror beneficiar real ar putea fi familia mea".
Corina Voiculescu evidentiaza ca judecatoarea Camelia Bogdan, "cu
alte cuvinte... se declara nemultumita de propria sentinta si de
propriile dispozitii si continua astfel o campanie de hartuire a mea si a
familiei mele care are consecinte directe nu doar asupra imaginii, ci
si asupra bunurilor mele personale".
Practic, sustine Corina Voiculescu, "prin
toate aceste actiuni doamna judecator crediteaza in mod fals mitul si
fabuloasa constructie a averii ascunse a familiei Voiculescu. Iar
caracterul fals al acestor dispozitii (in baza carora amelia Bogdan a
si dispus cercetarile extraordinare cu privire la bunurile familiei
Voiculescu) reiese fara echivoc din cercetarile internationale dispuse
chiar de doamna judecator Bogdan al caror rezultat este exprimat de
Tribunalul Bucuresti in adresa nr. 1/4964/C din data de 30.07.2015".
Aceasta
adresa face trimitere la raspunsul Oficiului de Recuperare a Creantelor
din Cipru, care a comunicat Tribunalului Bucuresti urmatoarele: "cat
despre proprietati sau alte bunuri detinute, autoritatile din Cipru nu
au identificat niciuna dintre persoanele fizice mentionate (Camelia
Voiculescu, Corina Voiculescu si Dan Voiculescu) ca proprietari de
bunuri mobile sau imobile pe teritoriul Ciprului".
In cuprinsul sesizarii transmise sefului CSM, Mircea Aron, si inspectorului-sef al Inspectiei Judiciare, Lucian Netejoru, Corina Voiculescu apreciaza ca "aceasta
interventie fara precedent a unui magistrat in faza executarii unei
hotarari conduce la ideea ca doamna judecator exercita o presiune
directa si o intimidare asupra judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti,
investiti cu executarea penala, intervenind in activitatea acestora si
sugerand ideea ca familia mea ar avea in continuare avere ascunsa".
Completul CAB Bogdan-Mihalcea, acuzati ca au pus presiune pe alte institutii ale Statului pentru a-si depasi competentele legale
Pe de alta parte, reaua-credinta de care Camelia Bogdan este acuzata are la baza decizia acesteia de a solicita altor institutii sa isi depaseasca cadrul legal pentru a investiga bunurile familiei Voiculescu.
Conform dispozitiilor date de Completul CAB Camelia Bogdan-Alexandru
Mihai Mihalcea, au fost cerute date si informatii de la institutii
precum:
-Banca Nationala a Romaniei, care a informat ca "nu are competente si/sau atributii legale in sensul celor dispuse prin Decizia penala nr. 888/A/08/08.2014", precizand totodata ca "Bancii
Nationale a Romaniei ii sunt chiar interzise in mod expres prin acte
normative care reglementeaza activitatea bancii centrale, orice actiuni
de verificare, intreprinse de aceasta din oficiu, care exced
prevederilor legale".
-Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor, care a transmis CAB ca "nu are atributii in acest cadru"
-Autoritatea Nationala a Vamilor, care a comunicat ca din 2013 "procedura
de executare silita nu mai este in competenta Directiei Generale a
Vamilor, titlurile executorii reprezentand creante bugetare rezultate
din activitatea famala, precum si documentele si informatiile
referitoare la acestea fiind prelucrate de catre organele fiscale
competente ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, in vederea
luarii in evidenta si inceperii sau continuarii, dupa caz, a procedurii
de executare silita".
Prezentam in continuare pasaje din sesizarea depusa de Corina Voiculescu:
"Prin
Decizia penala nr. 888/A/08.08.2014 judecatorii au dispus, inclusiv in
ceea ce priveste persoana mea, o serie de cercetari extraordinare cu
privire la bunurile mele, mobile si imobile, inclusiv asupra conturilor
societatilor comerciale la care figurez ca imputernicit, beneficiar
real, asociat sau administrator, situate in tara sau in strainatate in
vederea indisponibilizarii lor.
Masura dispusa a fost abuziva sub doua aspecte:
1.Solicitarea ca rezultatul acestor verificari sa fie comunicat "de urgenta" Curtii de Apel Bucuresti depaseste cadrul legal.
Conform legii executional penale, dupa pronuntarea deciziei penala
888/A/8.08.2014, completul care face obiectul prezentei sesizari s-a
dezinvestit, Tribunalul Bucuresti astfel fiind instanta de judecata in
masura sa puna in executare dispozitiile sentintei penale nr.
701/26.09.2013, asa cum au fost modificate partial prin decizia penala
nr. 888/A/08.08.2014 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia II penala.
2.Verificarile
au fost dispuse cu depasirea cadrului legal. Dovada acestui fapt o
reprezinta raspunsurile primite de la institutiile nominalizate in
cuprinsul Deciziei Penale. Raspunsurile demostreaza faptul ca judecatorii mai sus mentionati au solicitat mai multor institutii sa-si depaseasca competentele legale in sustinerea unei investigatii privind bunurile familiei mele – Dan si Camelia Voiculescu.
(...) In absenta unei potentiale prezumtii de necunoastere sau lipsa
de informare, exercitarea functiei cu rea-credinta de catre judecatorii
din acest dosar este evidenta.
Insa acestea nu au fost singurele fapte care sustin exercitarea functiei cu rea-credinta de catre cei doi judecatori.
Reaua-credinta
manifestata de catre judecatorul Camelia Bogdan inca de la primul
termen de judecata din acest dosar, pe 1 iulie 2014, este probata de
adresa transmisa sub semnatura dumneaei la Oficiul National de Prevenire
a Criminalitatii si Cooperare pentru Recuperarea Creantelor (ONPCCRC)
provenite din infractiuni din cadrul Ministerului Justitiei. Prin
aceasta adresa, Camelia Bogdan solicita acestei institutii sa-si
depaseasca competentele legale in sustinerea unei investigatii privind
bunuri ce fusesera deja puse sub sechestru de catre completul format din
judecatorii Camelia Bogdan si Mihai Mihalcea.
Dovada
ca doamna judecator Camelia Bogdan a facut presiuni mascate sub forma
unei adrese oficiale asupra conducerii ONPCCRC, cu rea-credinta depasind
atributiile care ii reveneau, in afara cadrului legal este raspunsul
dat chiar de catre aceasta institutie: "in
mandatul legal al Oficiului reglementat prin actul normativ mentionat nu
se regaseste atributia de a aduce la indeplinire sau a participa, in
orice mod la activitatea de punere in executare a masurilor asiguratorii".
ONPCCRC
nu are in competenta verificarea unor bunuri ale unor persoane in caz
de extraneitate decat daca acestea nu sunt gasite la adresa mentionata
in lista bunurilor puse sub sechestru la data executarii sentintei
penale din dosar.
Ori,
la acel moment, nu fusese pronuntata o solutie definitiva ceea ce
inseamna ca doamna judecator si-a depasit atributiile si a avut in
vedere condamnarea uramta de executare inca dinainte de a se pronunta in
acest dosar.
Mai mult, ONPCCRC solicita doamnei Camelia Bogdan sa indice persoane, bunurile si motivul pentru care magistratul face aceasta solicitare. (...)
Un
alta aspect pe care il supunem verificarii de catre inspectorii
Inspectiei Judiciare a CSM este modul in care, cu rea credinta sau grava
neglijenta completul format din judecatorii Camelia Bogdan si Mihai
Mihalcea a pus sechestru pe toate bunurile inculpatilor, incalcand legea
care impune ca averea licita sa fie identificata si scoasa de sub
sechestru. Legea confiscarii speciale si cea a confiscarii extinse
vizeaza bunuri ale familiei (sot, copii, etc.) ce pot fi probate a fi
fost dobandite in mod licit, avand in vedere istoricul dobandirii
acestora si veniturile sotiei, copiilor si ale altor persoane ce nu au
fost inculpate sau implicate in cauza.
In
ceea ce priveste masurile asiguratorii luate asupra bunurilor care pot
servi la garantarea executarii pedepsei amenzii sau a cheltuielilor
judiciare ori a repararii pagubei produse prin infractiune, acestea nu
pot apartine decat inculpatului si persoanei responsabile civilmente,
potrivit art. 249 alin. (5) C.pr.pen.
In
ceea ce priveste sechestrul pus pe bunurile mele si ale surorii mele,
Camelia Voiculescu, mentionez ca noi nu am avut nicio calitate in acest
dosar. Cu toate acestea, doamna judecator a dispus masuri asiguratorii
inca de la termenul din 01 iulie 2014 si fata de noi.
Executarea
functiei cu rea-credinta este evidenta si din eforturile disperate de a
gasi conturi si averi ascunse ale familiei Voiculescu si implicit ale
mele, asta desi tatal meu a informat instanta de judecata ca acestea nu
exista.
In continuare,
la doi ani dupa pronuntarea deciziei, in mod nelegal si neprocedural,
in februarie 2016, doamna Camelia Bogdan sesizeaza organele de urmarire
penala cu privire la magistratii Tribunalului Bucuresti – instanta de
executare a deciziei definitive, exprimandu-si totodata nemultumirea ca
acestia au dispus verificari in strainatate doar pentru identificarea
averii persoanelor fizice in persoana mea, a tatalui meu, Dan, si a
surorii mele, Camelia Voiculescu, NU si a averii firmelor al caror
beneficiar real ar putea fi familia mea.
Cu
alte cuvinte, doamna judecator Camelia Bogdan se declara nemultumita de
propria sentinta si de propriile dispozitii si continua astfel o
campanie de hartuire a mea si a familiei mele care are consecinte
directe nu doar asupra imaginii, ci si asupra bunurilor mele personale.
Prin
toate aceste actiuni, doamna judecator crediteaza in mod fals mitul si
fabuloasa constructie a averii ascunse a familiei Voiculescu. Iar
caracterul fals al acestor supozitii (in baza carora doamna Camelia
Bogdan a si dispus cercetarile extraordinare cu privre la bunurile
familiei Voiculescu) reiese fara echivoc din cercetarile internationale
dispuse chiar de doamna judecator Bogdan al caror rezultat este exprimat
de Tribunalul Bucuresti in adresa nr. 1/4964/C din data de 30.007.2015.
(...)
Deci
raspunsul Oficiului corespondent din Cipru este singurul primit. Iar
Oficiul de Recuperare a Creantelor din Cipru, in adresa 67317/08.10.2014
transmisa Tribunalului Bucuresti a confirmat pentru instantele din
Romania ceea ce familia mea spune de ani de zile: "cat espre proprietati
sau alte bunuri detinute, autoritatile din Cipru nu au identificat
niciuna dintre persoanele fizice mentionate (n.r. Camelia Voiculescu,
Corina Voiculescu, Dan Voiculescu) ca proprietari de bunuri mobile sau
imobile pe teritoriul Ciprului".
Aceasta
interventie fara precedent a unui magistrat in faza executarii unei
hotarari conduce la ideea ca domana judecator exercita o presiune
directa si o intimidare asupra judecatorilor de la Tribunalul Bucuresti,
investiti cu executarea penala, intervenind astfel in activitatea
acestora si sugerand ideea ca familia mea ar avea in continuare avere
ascunsa. (...)
Toate
aspectele prezentate dovedesc, fara putinta de tagada, lipsa de
obiectivitate si impartialitate a doamnei judecator Camelia Bogdan si
exercitarea functiei cu rea-credinta.
Faptele
doamnei judecator Camelia Bogdan sunt extrem de grave si constituie nu
doar o forma de exercitare cu rea credinta a functiei, ci si o forma de
abuz in serviciu represiune nedreapta – fapte cu privire la care se vor
pronunta organele abilitate.
In
lumina celor aratate mai sus, va solicit sa dispuneti efectuarea
cercetarii disciplinare conform art. 99-101 din Legea nr. 303/2004
pentru savarsirea acestor abateri disciplinare si sa aplicati
magistratilor Camelia Bogdan si Mihai Alexandru Mihalcea una din
sanctiunile prevazute la art. 100 din Legea nr. 303/2004.
Va
solicit, de asemenea, ca la solutionarea acestei plangeri sa luati in
calcul si sesizarile depuse de Colegiul de Conducere al Curtii de Apel
Bucuresti si de colegii doamnei judecator Camelia Bogdan relevante, in
opinia mea, pentru tipul de comportament. Solutionarea
impreuna a acestor plangeri ar conduce si la celeritatea verificarilor
Inspectiei Judiciare si la formare unei opinii complete care sa nu intre
in contradictorialitate pe acelasi subiect sesizat".
Accesari:61
Comentarii