Despre apetența scăzută pentru muncă a săracilor – pe marginea unei declarații a doamnei Ministru Claudia Costea

În cadrul unei recente dezbateri pe marginea pachetului de măsuri anti-sărăcie Ministrul Muncii, Claudia Costea a făcut o declarație care îi incrimina pe cei pe care, de fapt, Guvernul din care domnia sa face parte își propunea să îi ajute prin pachetul de măsuri propuse. “În Romania, în zonele defavorizate există o apetență scăzută pentru muncă”, susține doamna
E doar o frază. Ce mare lucru, o frază, vor spune unii.
Problema cu această frază e că ea sintetizează perfect  unghiul de abordare a sărăciei caracteristic tuturor guvernelor României din 90 încoace. Ce vrea să spună doamna Ministru? Ceea ce spun  toți neoliberalii de la Thatcher încoace, ceea ce a spus Traian Băsescu atunci când și-a justificat măsurile anti-sociale – că săracii sunt  săraci pentru că nu vor să muncească. Sărăcia este o alegere individuală, prin urmare responsabilitatea pentru ea nu aparține societății, ci săracilor. Next step? Tăiem ajutoare sociale, tăiem orice formă de protecție socială – săracii trebuie să se descurce singuri și, mai ales,  să pună mâna să muncească.
Nu sunt puține cazuri când mass media scrie despre cazuri în care diverși angajatori merg să recruteze angajați în satele României si nu găsesc oameni dornici să muncească (exemple: aici, aici si  aici). Oamenii, concluzionează jurnaliștii respectivi, preferă să trăiască din ajutoare sociale în loc să muncească. Felul în care, de regulă, ajung la această concluzie e foarte interesant: stau de vorba cu primarul, cu angajatorul, cu vreun consilier local și poftim, explicația e gata. Cine lipsește din ancheta jurnalistică, de regulă, e fix “puturosul” care refuză un salariu și preferă să trăiască în sărăcie. Nu am văzut până azi vreun demers jurnalistic solid în care cineva să se intereseze de motivațiile refuzului acestor oameni.  De ce nu vor ei să meargă să muncească? Cât e ajutorul social pe care îl primesc, dacă îl primesc? Care le sunt rațiunile, pentru ce salariu și în ce condiții ar accepta un loc de muncă? Câți jurnaliști au avut curiozitatea să meargă în fabricile acelea,  unde femeilor li se oferă locuri de muncă, așa cum a făcut recent Laura Ștefănuț, să  vadă care sunt condițiile de muncă, să afle că acele salarii promise se dau adesea doar când vrea sau când poate angajatorul, adică o dată la câteva luni, să afle că  există cazuri când angajatele  leșină în fabrică din cauza aerisirii proaste, că muncitoarele nu au voie să meargă la toaletă în timpul programului şi sunt nevoite să poarte scutece?!
Dar pe decidentul român, ca și pe jurnalistul român, nu îl interesează aceste aspecte – ele constituie „detalii”! Convingerea lor fermă e că un om sărac ar trebui să accepte orice  pentru un salariu de 7-800 de RON – chiar și condiții de muncă care îi distrug sănătatea, chiar și călcarea în picioare a propriei demnități. Nu ne interesează să auzim vocea săracilor, pentru că știm tot ce trebuie să știm despre ei – ei au o apetență scăzută pentru muncă. Iar de aici, zbang, urmează magistrala concluzie – să desființăm ajutoarele sociale! Pentru că noi, ăștia, deștepții urbani din clasa de mijloc,  noi știm foarte bine că oamenii săraci de la țară preferă să stea acasă  și să trăiască din  îndemnizația de șomaj sau din ajutorul social. Că acea indemnizație de șomaj o primești maxim 12 luni , după care dumnezeu cu mila, nu știm. Așa cum nu știm că din cei aproximativ 450.000 de șomeri, doar 100.000 primesc  indemnizație și  că avem doar  250.000 de beneficiari de venit minim garantat.  Așa cum mulți dintre noi habar nu avem care e  venitul acela minim garantat pe care îl vrem desființat  și care se întâmplă să fie nici mai mult, nici mai puțin, de 142 de RON pentru o persoană singură și poate ajunge la maxim 527 RON pentru o gospodărie formată din 5 persoane. Pariez că mulți din cei ce vituperează împotriva ajutoarelor sociale nu ar ști să de descurce, de unii singuri, nici măcar  10 zile cu suma de 500 de RON – în schimb, suntem convinși că o familie cu 3 copiii poate trăi bine mersi cu banii aceștia  o lună de zile și că suma respectivă îi determină pe oameni să nu muncească.
E adevărat că dupa o perioadă de somaj cronic șansele unei persoane de a intra în campul muncii scad, nu în ultimul rând pentru că în timp șomerii își pierd deprinderile  și disciplina pe care le presupune o muncă salariată. Ceea ce pare a fi lene e, de fapt,  un handicap psihologicșsi social, e ceea ce sociologii numesc de-socializare. Dar ceea ce este  mult mai trist și doamna ministru Costea omite, se pare, din vedere este faptul că  munca, în România,  nu te salvează de sărăcie. Dânsa pleacă de la premisa că dacă am munci, sărăcia ar fi redusă semnificativ. Spre marele nostru regret, nu e deloc așa –cifrele, aceste blestemate cifre care se încăpăținează să ne contrazică, ne arată că peste jumătate (54%) din cei care muncesc pe cont propriu se află la limita sărăciei. Și mai grav, 12% din salariații cu contracte temporare (exact acele contracte pe care modificarea legislației muncii din 2011 le încurajează) trăiesc la  limita sărăciei (mai multe aici și aici). Nicăieri în Europa nu există ceva similar – până și  în Bulgaria, țara vecină cu care concurăm pentru statutul de cea mai săracă țară din UE, procentul lucrătorilor pe cont propriu care trăiesc la  limita sărăciei este de doar 15%!
Prin urmare, doamnă  Ministru, problema principala când vine vorba de sărăcie nu este lipsa apetenței pentru muncă. Problema este absența locurilor de muncă decente. Nimeni nu ar trebui să știe acest lucru mai bine decât Ministrul Muncii. Datele de la Inspecția Muncii, o instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii, ne arată că în 2015 83% din salariații români aveau  salarii mai mici decât salariul mediu pe economie. Această informație, cumulată cu rezultatele unui studiu din 2013 a Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață si Muncă, care ne arată că România e pe primul loc  în Europa ca si procentaj al numărului de angajați care lucrează inclusiv in zilele de sâmbătă (34,6 %) și duminică (28%), ne oferă un tablou sumbru al situației, din care reiese că românii muncesc mult și sunt prost plătiți.
Da, sărăcia din România se datorează lipsei de apetență. Dar nu lipsa apetenței pentru muncă a săracilor ne face să fim cea mai săracă țară din UE, având jumătate din populație suferind de privațiuni materiale (mai multe, aici).
Din contră, ceea ce ne-a dus aici este lipsa de apetență a diverselor guverne de a înțelege adevăratele probleme, de a ne confrunta cu realitatea și de a ieși din clișeele propagate de cea mai mare parte a mass media. Lipsa apetenței guvernanților pentru un alt model de dezvoltare, care să pună accent pe drepturile salariatului cel puțin în egală măsură cu acceptul pus pe interesele investitorului este de vină pentru sărăcia din România. Lipsa apetenței guvernelor de a gândi și apoi aplica o strategie de dezvoltare pe termen lung în locul încăpățânării de a promova un set de politici care ne condamnă la sub-dezvoltare. Lipsa apetenței de a face politici în interes public și nu în interes personal. Este propria lipsa de apetență pentru muncă a celor de la guvernare, nu a celor săraci, care a produs dezastrul social ce poartă numele de România.
Replica cea mai bună pe care doamna Ministru Costea o poate primi la afirmația sa i-a fost deja dată. “Răspunsul nu este că acești oameni vor să rămână săraci,  ci că guvernul nu vrea sa joace rolul care ii revine pentru a-i scoate din sărăcie . (…) Mi s-a spus de multe ori că sărăcia este o alegere. Este, într-adevăr, dar alegerea este făcută prea adesea la nivel de politici guvernamentale”, a afirmat raportorul  ONU pentru România, Philip Alston, în noiembrie 2015, luna în care doamna Costea prelua fotoliul de Ministru al Muncii. Lipsa de apetență a guvernelor României de a eradica sărăcia este elefantul din cameră, pe care cei responsabili se prefac că nu îl văd, căutând țapi ispășitori în figura săracului și vorbind despre lipsa de apetență pentru muncă a celor care sunt, de fapt, victimele nepăsării lor.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro