Articol nou pe ministru >> prim-ministru >> blogger |
|
|
Până unde poate merge obraznicia…by nastase |
Am
văzut multe in viată dar obraznicie ca in cazul Ancăi Petrescu privind
"drepturile de autor" pentru Palatul Parlamentului nu am mai intâlnit.
Iar impertinenta asta continua si după moartea ei. Cu alte cuvinte, dacă
faci o poză clădirii, trebuie să dai mostenitorilor ei tantieme.
Din
'90 până in '92, Anca Petrescu s-a ascuns in ceată. Era perioada când
"monumentul" ei se cerea să fie acoperit cu pământ sau să fie
transformat in tripou mondial. Oricum, nu era realizat decât 60%. Ca
presedinte al Camerei Deputatilor, impreună cu Radu Berceanu, Ion Ratiu
si alti colegi, am fost "diriginte de santier" timp de patru ani, pentru
a muta "Adunarea Deputatilor" de la Patriarhie in Casa Poporului.
Palatul Parlamentului a fost inaugurat in 1997. S-au făcut lucrări
importante, cu ajutorul a zeci de arhitecti, cu ajutorul armatei, cu
ajutorul unor fabrici din tară care au acceptat să livreze până la capăt
comenzile pornite inainte de '89. Politia a recuperat covoare si lampi
din cristal care fuseseră furate după '90, când cladirea nu a fost
păzită.
In
anii aceea, Anca Petrescu se tot invârtea prin clădire, insistând să
fie continuate lucrările ca in perioada comunistă. I-am explicat o dată,
de două ori, că e vorba de alte functionalităti si că nu mai există
fondurile nelimitate din perioada Ceausescu. Ii explicam că nu mai putem
pune tone de marmură in wc-uri pentru că asa fusese făcut proiectul
initial.
După
o vreme, i-am interzis accesul in clădire. Noul parlament avea nevoie
de altfele de tipuri de spatii, celelalte institutii adapostite acolo,
de asemenea (Curtea constitutională, Consiliul legislativ, etc). Sălile
de plen trebuiau sa aiba altă configuratie. Proiectul initial prevedea,
spre exemplu, in sala de plen a Camerei Deputatilor, scaune ca la
vechile cinematografe. Când voiai să iesi,sculai in picioare un rând
intreg. Asa că am luat, personal, modelul sălii de parlament din Turcia,
am folosit spătarele si sezutul din piele existente si am reconstruit
sala in forma actuală.
Mai
târziu i-am explicat Ancăi Petrescu că nu mai are rost să finalizăm
apartamentele pentru Ceausescu si pentru invitatii străini. Ceea ce era
evident... In zona aceea, am decis crearea unui Muzeu national de artă
contemporană, adaugând doua lifturi exterioare care au modernizat
clădirea. I-am explicat că nu mai putem face cadre mari de ferestre din
fier, care rugineau si nu etansau spatiile respective. Atunci m-a
reclamat la Parchet si ani de zile a trebuit să dau explicatii in
această chestiune. Intre timp, intrase pe sub pielea lui Vadim si il
folosea ca să intimideze. Nu pe mine. După revolutie, planurile care
existau la Institutul Carpati fuseseră "preluate" de Anca Petrescu. Nu
stiu prea bine cu ce titlu si cum s-a facut privatizarea Institutului.
In realitate, fiecare sală, fiecare spatiu din clădire a fost realizat
(proiectat) de un alt arhitect. Eu am lucrat mai mult cu arh. Vlădescu.
Dar erau multi altii. Un rol important a avut si Petre Badea. Rolul
Ancăi Petrescu, inainte de '89, era acela de interfată a echipei de
arhitecti cu Ceausescu. Dar de aici până la asumarea drepturilor de
autor si de imagine... Cred că reprezentantii Parlamentului au dat
dovada, până acum, de prea mult bun simt. Cred că povestea asta ar
merita o plângere penală din partea Birourilor permanente!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu