Transformarea pe care ne-o dorim cu toții în învățământul românesc

L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani pe profesorul de fizică Ion Băraru din Constanța, acum în vârstă de 64 de ani. Nu știam pe vremea aceea ce reputație extraordinară are, atât în România, cât și pe plan internațional. Vorbea puțin, calm, în limbaj simplu, cu multă auto-ironie și umor fin. Într-un moment al unei conversații cu mai mulți profesori de față, discuție la care eram și eu prezent, ne descria tuturor ce înseamnă pentru el a fi profesor, ce înseamnă pentru el arta de a preda. Atunci când vorbea despre aceste lucruri o făcea firesc și natural, lăsând în același timp interlocutorului spațiu de reflecție, dar și pentru a-i completa afirmațiile. El spunea atunci că rolul esențial al unui profesor este să faciliteze procesul de descoperire și învățare al elevilor.
De la sine inteles, dar în mod tradițional, atât societatea noastră, sistemul educațional formal, cât și părinții, deși par să-și dorească drumuri noi, așteaptă de la profesori o atitudine mai degrabă milităroasă și fermă, o comunicare instituțională, într-un singur sens – de la profesor la elev, interacțiuni care să fie bine formalizate și ancorate în realitatea profesorului, care să nu lase loc de dubii, posibilități noi și ezitări, care să nu lase liberă imaginația elevilor.
Pentru mine, scopul oricărei școli este de a-i pregăti pe copii pentru viață, stimulând creativitatea elevilor și încurajându-i să învețe continuu. Profesorii buni sunt cei care investesc energie să acumuleze cunostințe și să deprindă abilități prin care să faciliteze experiențele de învățare ale elevilor. Profesorii au dialoguri și conversații deschise, construiesc procese care să structureze apetitul natural al elevilor pentru învățare.
Predarea dinspre profesor către elev epuizează rapid disponibilitatea și deschiderea celui din urmă, îi lenevește imaginația și creativitatea, pregătește resursele elevului atât cât acesta să supraviețuiască în viață, nu să crească. Predarea dinspre realitatea și resursele profesorului îi face pe elevi mai degrabă pasivi și mai puțin încrezători că pot face față singuri provocărilor vieții din afara școlii și după școală.
Dar orice sistem cu un singur centru – elevul în cazul nostru – duce la epuizarea celor care gravitează în jurul lui: managerii se epuizează când își pun doar echipa lor în centru și-și neglijează propriile nevoi, părinții și cuplul soț-soție se epuizează de multe ori când doar copiii devin “centrul universului” și-și neglijează propriile nevoi, organizațiile își epuizează energia când pun doar clientul în centru, școala se secătuieste de vlagă când toată atenția o pune doar pe elev, și neglijează propriile nevoi. Întreg sistemul are de suferit atunci când cineva devine “centrul universului”. Iar metodele directive de predare atunci când sunt excesiv practicate asta fac: creaza sisteme în care în centru este ori profesorul, ori elevul. Soluția nu constă în a pune în centru partea care a fost neglijată. Metodele colaborative de facilitare sunt incluzive și creează sisteme în care toata lumea este inclusă: și elevul și profesorul. Și partea și întregul! Metodele colaborative de facilitare construiesc comunități și eco-sisteme sănătoase, pline cu viață, cu viitor! Metodele de facilitare pe care le folosesc profesorii maturi sunt colaborative în relația elev-profesor și între elevi, aduc energie pozitivă și profesorilor și elevilor, valorizează calitățile naturale și ale elevilor și ale profesorilor, le oferă șansa și elevilor și profesorilor să știe să facă apel la resursele lor colective, la experiențele lor anterioare și la universul care le este familiar.
Transformarea pe care ne-o dorim cu toții în învățământul românesc este un proces de durată. Fără urmă de îndoială acest lucru. Se produce atunci când profesorii, părinții, oficialii sistemului, își alocă suficient de mult timp pentru a-și imagina și a crede într-un sistem în care toată lumea este inclusă, într-o nouă experiență de învățare, mai stimulativă și pentru elevi și pentru profesori, una în care profesorii să se bucure și să-și redescopere menirea așezându-se într-o postură pentru a facilita și mai bine procesul de explorare și descoperire al elevului. Și chiar dacă unii sunt înca foarte sceptici și nu vor crede până când nu vor vedea, eu cred că acest lucru va contribui la o calitate mai bună a vieții pentru un număr foarte mare de oameni din jurul nostru!
Din 2013, echipa Human Invest s-a alăturat unui proiect în care credem cu tărie, unul care și-a propus să transforme felul în care se predă la clasă. Felul în care profesorul – un adevărat lider în ochii copiilor – își prezintă lecțiile în fiecare zi.
Aproape 1.500 de profesori de fizică fac parte acum din proiectul “Învățarea fizicii prin investigație”, proiect al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE, organizație condusă de Cristian Hatu), construit în parteneriat cu Ministerul Educatiei Naționale și Cercetării Stiințifice și Societatea Română de Fizică, finanțat de “The Romanian – American Foundation” și BRD. Profesorii utilizează cu elevii metoda Inquiry Based Learning (IBL), metodă consacrată de facilitare a învățarii prin descoperire și investigație. Interacțiunile între elevi și profesori sunt mai vii, mai personale și – ce este poate cel mai important – acolo unde se predă în acest fel, fizica ajunge în topul preferințelor elevilor pentru că le stimulează creativitatea și imaginația.
Impactul și ecourile proiectului au făcut ca acesta să fie frecvent numit și prezentat de către oficialii de la Ministerul Educatiei ca fiind un exemplu de reformă de calitate a sistemului educațional din România.
Iar profesorii care folosesc metode colaborative de facilitare și care se așaza într-o postură creativă în raport cu elevii lor știu că au multe de câștigat.
Au șansa de a simți efectul unor relații de calitate superioară cu elevii lor. E o ocazie pentru profesori de a fi umani, de a recunoaște că s-ar putea înșela, că nu sunt singurii deținători ai adevarului și de a se elibera cu înțelepciune de povara poziției de putere în care au stat atât de mulți ani. E o ocazie să-și hrănească cu adevărat sănătos o nevoie psihologică de bază, înnăscută, și anume sentimentul de apartenență și conectare la universul în care sunt parte, universul elevilor și al aspirațiilor lor, lucru care le va reîncărca rezervoarele, uneori aproape goale, de energie pozitivă și de optimism.
Învață mereu de la elevii lor și despre aceștia. Așezându-se într-o postură de facilitare și de folosire cu intenție constructivă a întrebărilor, profesorii se distanțează de propriile judecăți, își suspendă judecata pentru a lăsa cu adevărat spațiu creator pentru propriile întrebări ale elevilor lor. Stimulând curiozitatea elevilor, își țin astfel vie propria curiozitate și propriul apetit pentru învățare.
Își dezvoltă atitudini și abilități care susțin maturizarea individuală a elevilor lor. Scopul final al școlii, menirea intrinsecă a rolului de profesor, este să-i pregătească pe elevi pentru viață. Orice om se simte împlinit atunci când are sentimentul că își îndeplinește menirea în fiecare zi, moment cu moment. Metodele de facilitare le oferă profesorilor șansa să-și redescopere misiunea, pentru ca astfel îi sprijină pe elevi să se pregătească pentru propriul lor vis, să se maturizeze și să-și contureze valorile individuale – crescând într-un spațiu liber de frici, fără abuzuri ale autorității profesorului, și în care au încredere că își valorifică calitățile naturale pe care le au.
Devin o sursă de energie pozitivă. Un spațiu care facilitează dialogul, descoperirea, curiozitatea este mereu unul proaspăt, unul în care profesorii au ocazia de a se încărca cu energie pozitivă. Când și profesorii și elevii urmăresc același lucru, beneficiile sunt ale tuturor – nu doar ale profesorilor, nu doar ale elevilor. O lume incluzivă în care și profesorul este inclus este o lume care oferă energie proaspătă pentru toti cei care fac parte din ea. Atunci când profesorii folosesc metode colaborative de facilitare, sunt mai odihniți la final de zi, pentru că spațiul pe care l-au creat le-a oferit energie, nu i-a stors de energie.
Au o calitate superioară a dialogurilor lor și în viața personală, se bucură mai mult de conversațiile cu cei din jur și în afara sălii de clasă. Înțelegem tot mai mult că suntem aceiași și la muncă și în viața privată. Avem aceleași atitudini oriunde am fi. Pe termen scurt, putem mima sau pretinde că suntem alții – persoane importante care dețin adevărul absolut, de exemplu, dar într-un final nu ne putem ascunde de nevoia de a fi oameni, de a fi egali cu cei din jur și cu adevărat încrezători în potențialul lor. De ce nu m-aș bucura în familie și în alte spații în care activez de eleganța, suplețea și scânteia aducătoare de viață, curiozitate și imaginație oferită de o calitate superioară a dialogului?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro