Ştii momentul acela când ai vrea să îngheţi
clipa? Când îţi curg lacrimile incontrolabil pe obraji şi îţi vine să
urli şi să urli şi să urli până când lumea se va opri în loc şi
claxoanele maşinilor vor înceta să sune şi glonţul se va opri la
jumătatea drumului dintre cel care a tras şi cel care urmează să fie
rănit şi urletul tău va cutremura pământul şi va ajunge să sune ca el în
interiorul nucleului, ca o mantra şi totul se va calma, totul va fi
bine. Şi Luka, adolescentul homosexual din Rusia care a fost batjocorit
de nişte băieţi de vârsta lui, dar care insistă să reziste, împotriva
sistemului, împotriva tuturor, va avea cauză de câştig. Chiar, va avea? A
avut? Ce se mai întâmplă cu Luka? Va avea. Are. Pentru că urletul tău
poate ajunge departe, foarte departe, până-n Siberia, până-n Tanzania, până-n Patagonia.
Câteodată mă gândesc că dacă am vorbi toţi aceeaşi limbă am pieri mai repede. Cuvintele au o forţă fabuloasă. Şi noi am pieri fie de uimire, fie de tristeţe, fie de o incomensurabilă tandreţe, fie de inimă rea, fie de preaplin. Arta de a folosi cuvintele, chiar şi în contextul în care realitatea este atât de greu de suportat, e poate cea mai importantă dintre toate. Acesta este unul dintre motivele pentru care spectacolul Ogres / Căpcăuni este atât de îngrozitor de frumos. Un spectacol de teatru "documentat, nu documentar", cum l-a numit autorul, despre dreptul de a exista şi de a iubi în pace. Despre intoleranţă şi inumanitate. Dar mai ales despre umanitate şi spaţiu pentru iubire. Şi pierderea-n iubire, o gamă largă de iubire.
Un spectacol care reliefează maturitatea umană, emoţională, spirituală şi artistică a lui Eugen Jebeleanu, talentul scriitoricesc şi actoricesc al lui Yan Verburgh şi prezintă un grup de interpreţi înzestraţi şi darnici cu senzaţiile pe care ţi le provoacă.
Câteva cazuri particulare de homofobie şi mai ales de lipsa de empatie dintre oameni - din cele 300 studiate de Yann pe parcursul documentării - care te fac să te gândeşti că mai bine omenirea nu s-ar fi salvat de atâtea ori şi alte câteva poveşti de iubire care vin să îţi redea speranţa, acest motor care ne ajută, fie că recunoaştem sau nu, să ne ridicăm din pat dimineaţa.
Cam atât. Ba nu. Undeva în lume, chiar acum, în timp ce eu scriu această bucată de text, un băiat sau o fată este bătut/ă, batjocorit/ă sau ucis/ă pentru că iubeşte. Pentru că e "altfel", sau pentru că a mers într-o pădure ca să găsească un partener de sex, căci altundeva pare că nu sunt şanse. Pădurea care ascunde suflete chinuite, amoruri, coşmaruri sau căpcăuni...
Iar într-un alt colţ de lume, un cuplu (fată cu băiat / băiat cu băiat / fată cu fată) dansează pe Fly Me to the Moon.
Dansul lor - la fel ca spectacolul în sine - este urletul care poate opri clipa.
Ogres / Căpcăuni
text: Yann Verburgh
regie: Eugen Jebeleanu
scenografie: Velica Panduru
muzică: Rémi Billardon
regie tehnică: Nina Tanné
Cu: Radouan Leflahi, Ugo Léonard, Clémence Laboureau, Claire Puygrenier, Yan Verburgh.
Spectacol prezentat în cadrul Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti #4, pe 12 octombrie 2017, cu sprijinul Institutului Francez Bucureşti.
Câteodată mă gândesc că dacă am vorbi toţi aceeaşi limbă am pieri mai repede. Cuvintele au o forţă fabuloasă. Şi noi am pieri fie de uimire, fie de tristeţe, fie de o incomensurabilă tandreţe, fie de inimă rea, fie de preaplin. Arta de a folosi cuvintele, chiar şi în contextul în care realitatea este atât de greu de suportat, e poate cea mai importantă dintre toate. Acesta este unul dintre motivele pentru care spectacolul Ogres / Căpcăuni este atât de îngrozitor de frumos. Un spectacol de teatru "documentat, nu documentar", cum l-a numit autorul, despre dreptul de a exista şi de a iubi în pace. Despre intoleranţă şi inumanitate. Dar mai ales despre umanitate şi spaţiu pentru iubire. Şi pierderea-n iubire, o gamă largă de iubire.
Un spectacol care reliefează maturitatea umană, emoţională, spirituală şi artistică a lui Eugen Jebeleanu, talentul scriitoricesc şi actoricesc al lui Yan Verburgh şi prezintă un grup de interpreţi înzestraţi şi darnici cu senzaţiile pe care ţi le provoacă.
Câteva cazuri particulare de homofobie şi mai ales de lipsa de empatie dintre oameni - din cele 300 studiate de Yann pe parcursul documentării - care te fac să te gândeşti că mai bine omenirea nu s-ar fi salvat de atâtea ori şi alte câteva poveşti de iubire care vin să îţi redea speranţa, acest motor care ne ajută, fie că recunoaştem sau nu, să ne ridicăm din pat dimineaţa.
Cam atât. Ba nu. Undeva în lume, chiar acum, în timp ce eu scriu această bucată de text, un băiat sau o fată este bătut/ă, batjocorit/ă sau ucis/ă pentru că iubeşte. Pentru că e "altfel", sau pentru că a mers într-o pădure ca să găsească un partener de sex, căci altundeva pare că nu sunt şanse. Pădurea care ascunde suflete chinuite, amoruri, coşmaruri sau căpcăuni...
Iar într-un alt colţ de lume, un cuplu (fată cu băiat / băiat cu băiat / fată cu fată) dansează pe Fly Me to the Moon.
Dansul lor - la fel ca spectacolul în sine - este urletul care poate opri clipa.
Ogres / Căpcăuni
text: Yann Verburgh
regie: Eugen Jebeleanu
scenografie: Velica Panduru
muzică: Rémi Billardon
regie tehnică: Nina Tanné
Cu: Radouan Leflahi, Ugo Léonard, Clémence Laboureau, Claire Puygrenier, Yan Verburgh.
Spectacol prezentat în cadrul Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti #4, pe 12 octombrie 2017, cu sprijinul Institutului Francez Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu