joi, 19 octombrie 2017

Cele patru lucruri după care au fost numite aproape toate ţările din lume

19 Oct 2017 - 17:32
Cele patru lucruri după care au fost numite aproape toate ţările din lume


Aproape orice ţară din lume şi-a primit numele după unul dintre aceste patru lucruri: 1) un trib; 2) o caracteristică a pământului; 3) o descriere a direcţiei; 4) o persoană importantă. Sunt concluziile la care a ajuns Quartz, după ce a analizat cele 195 de ţări enumerate în Dicţionarul concis al Oxford privind numele locurilor din lume.

Numele dat ramurii relativ obscure a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri se numeşte toponimie, iar ziarul britanic The Telegraph prezintă în ediţia sa electronică o selecţie a ţărilor care intră în fiecare categorie.

Anglia se află într-o companie numeroasă, care reprezintă partea leului, circa o treime din ţările lumii numite după un trib timpuriu sau un grup etnic.

Franţa - Numită după franci, care au cucerit acest pământ în perioada medievală.

Vietnam - Numită după populaţia viet, din sud.

Afganistan - Înseamnă "pământ afgan" sau "locul afganilor".

Thailanda - Provine de la populaţia "tai", un grup etnic din regiunea câmpiilor centrale.

Rusia - Numele vine de la termenul medieval latin "Russi", care se referea la oamenii pământului.


Oameni importanţi

Se crede că dintre toate ţările numite după oameni puternici sau influenţi, numai una are la bază numele unui femei, scrie The Telegraph.

Santa Lucia - Această insulă caraibiană a fost numită de către francezi în 1625 după Sfânta Lucia, care era venerată în numeroase comunităţi religioase în timpul Evului Mediu.

Columbia - Numită după faimosul explorator Cristofor Columb, care nu a pus niciodată piciorul în această ţară. Ţara a fost de fapt descoperită de însoţitorul său Alonso de Ojeda în 1499, dar a fost în cele din urmă numită tot după Columb.

Filipine - Şi-a primit numele de la exploratorul spaniol Ruy Lopez de Villalobos, în onoarea regelui Filip al II-lea al Spaniei, în 1542.

Arabia Saudită - Este numită după războinicul şi aristrocratul Muhammad bin Saud, care este considerat fondatorul primului stat saudit în 1744.

Seychelles - În 1976 acest frumos lanţ de insule din Oceanul Indian şi-a obţinut independenţa faţă de Marea Britanie, dar înainte a fost controlat de Franţa şi numit după ministrul de finanţe Jean Moreau de Sechelles în anii 1700.

El Salvador - Micuţa ţară din America Centrală şi-a primit numele după cel al lui Iisus, traducându-se prin "Salvatorul". Numele i-a fost dat de conchistadorul spaniol Pedro de Alvarado în anii 1500.


Caracteristici ale pământului

Aproximativ un sfert din numele de ţări derivă dintr-un aspect al pământului care îl diferenţiază de alte teritorii.

Islanda - Acest nume se traduce prin "ţara gheţii", poate din motive evidente, şi provine din limba nordică veche. Se spune că numele i-ar fi fost dat de vikingul norvegian Hrafna-Floki Vilgeroarson în anul 856. Mulţi susţin că Islanda a primit acest nume pentru a descuraja potenţiali colonişti să se stabilească într-un ţinut rece şi ostil.

Haiti - Numele ţării caraibiene înseamnă "ţinut muntos", în dialectul indigen taino. Haiti a fost colonizat de Spania în 1492 şi numit iniţial "La Espanola", dar ulterior a fost redenumit Haiti în 1804 de fostul sclav şi revoluţionar Jean-Jacques Dessalines, care s-a declarat împărat şi a luat pământul înapoi.

Barbados - Numele înseamnă "cei cu barbă" în portugheză, despre care se pare că ar proveni de la rădăcinile lungi ieşite în afară ale smochinilor care i-au uimit pe colonişti în prima parte a secolului al XVI-lea.

Ucraina - A primit acest nume în secolul al XII-lea şi se traduce prin "aproape de graniţă" în slava veche. A fost folosită pentru a descrie un teritoriu din interiorul celui mai timpuriu stat al slavilor estici - Rusia Kieveană.


Locaţie

Al patrulea şi cel mai mic grup de ţări este cel format din 25 de state despre care se crede că au fost numite după o descriere a direcţiei.

Australia - Se traduce prin "pământ sudic necunoscut" şi a primit oficial acest nume în anii 1800, din partea cartografului englez Matthew Flinders.

Norvegia - La polul opus, această ţară şi-a primit numele din vechiul cuvânt englez pentru "northern way" (calea nordică - nr.r.), menţionat prima dată în 880 de anglo-saxoni.

Japonia - Nippon, care este numele utilizat de obicei de localnici, înseamnă "ţara soarelui răsare", care se referă la localizarea sa geografică la est de China.AGERPRES

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu