Proiectul recent, care impresionează poate cel mai mult într-un prezent nu tocmai lin, este cel de promovare în 10 penitenciare din România, zi de zi, încă din 17 iulie 2017, a unor fragmente din opere literare româneşti şi universale, în lectura şi interpretarea actriţei şi iniţiatoarei proiectului, Adriana Moca.
Despre proiect, realizatoarea Audiotecii Şeherezadei a spus: "Încercăm să aducem în spaţii închise valori morale şi culturale înalte care ar putea să contribuie la diminuarea tendinţelor de infracţionalitate ale persoanelor private de libertate. În acest sens, Şeherezada este un simbol al îmblânzirii prin ficţiune.
Despre pasiunea pentru cărţi, despre cum ne influenţează lectura şi despre aceste eforturi pe care pare că le depune un supraom, Adriana Moca ne povesteşte într-un interviu pentru LiterNet.ro:
(foto: Ana Maria Moldovan)
Mihaela Pascu-Oglindă: Încep cu proiectul care, pe mine cel puţin, m-a impresionat cel mai mult. Din 17 iulie 2017, în nu mai puţin de 10 penitenciare din România, peste 5.000 de persoane private de libertate au plăcerea de a asculta zilnic fragmente din opere literare româneşti şi universale, în lectura şi interpretarea dumneavoastră. Cum aţi avut ideea acestui proiect şi ce impresii v-au fost împărtăşite până acum cu privire la acest demers? E un proiect pe termen lung?
Adriana Moca: Întrebările personale despre implicarea în viaţa societăţii produc idei, proiecte culturale sau sociale. Dacă nu-ţi este indiferent ce se întâmplă în ţara în care trăieşti, dacă manifeşti un minim grad de empatie faţă de lumea din jur, îţi spui: cum pot să contribui la... şi aici identifici sectoarele în care expertiza sau experienţa ta pot interveni şi produce o schimbare, măcar cât bobul de nisip.
Realizez de şapte ani o emisiune-pastilă la Radio România Cultural pe tema lecturilor, Cărţile Şeherezadei. Am încercat cu câţiva ani în urmă să propun RATB-ului un proiect cultural similar, în mijloacele de transport în comun. Mă gândeam că putem oferi împreună călătorilor câteva minute de lectură audio, care să le acorde un moment de reflecţie, poate de reverie sau, de ce nu, un posibil răspuns la o problemă care-i frământă. Educaţia nu se face doar în şcoli sau acasă şi nu se încheie la finalul facultăţii. Uneori, e chiar "simbolică" în spaţiile amintite, în sensul că şcoala doar înghesuie informaţii în capetele elevilor, iar în familie părinţii sunt fie nepregătiţi (sau tributari unei mentalităţi primitive), fie supraîncărcaţi de un program profesional. Şi chiar atunci când profesorii şi părinţii sunt responsabili, spaţiul public e invadat de insalubritate intelectuală şi artistică. Priviţi, vă rog, afişele stradale, ca să nu mai vorbesc despre televiziune. Totul e comercial, de vânzare, imaginile sunt nu de puţine ori discriminatorii, banale dacă nu de-a dreptul mediocre şi urâte. Iniţiativele culturale de calitate nu au încă anvergură la nivelul expunerii stradale, deşi există numeroase festivaluri, concerte, spectacole de teatru, expoziţii, librării. La acel moment, proiectul Cinci minute de lectură în oraş n-a găsit parteneriatul sperat cu RATB. Pentru asemenea gen de iniţiative e nevoie de colaborare între instituţii publice, de stat şi organizaţii culturale independente.
În această paradigmă a unui parteneriat am iniţiat şi proiectul Audioteca Şeherezadei pentru un public cu acces limitat la cultură, cel din penitenciare şi pentru cel tânăr din şcoli. Am avut noroc de data asta şi o surpriză extrem de plăcută să găsesc deschidere la conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, unde am cerut o audienţă ca un simplu cetăţean, pentru prezentarea proiectului, pregătind dosarul pentru concursul AFCN. Cele două doamne cu care am discutat acolo, Andreea Neagoe (ofiţer specialist în cadrul Direcţiei Reintegrare Socială) şi Ioana Morar (Comisar şef de penitenciare cu atribuţii de director general adjunct) au îmbrăţişat cu entuziasm propunerea şi, iată din iulie până în decembrie 2017, 30 de fragmente din cărţi excepţionale pot fi ascultate în peste zece penitenciare de pe tot cuprinsul ţării. Redau un fragment din scrisoarea primită de la ANP: "episoadele sunt în plin proces de difuzare şi totul decurge conform planificării realizate de fiecare unitate.
Reacţiile ascultătorilor au fost cât se poate de îmbucurătoare şi fiecare a rezonat diferit. Unii şi-au reamintit texte sau autori cunoscuţi, iar alţii au descoperit pentru prima dată, opere ale literaturii universale. Proiectul oferă posibilitatea "deconectării de la rutina zilnică, fie şi pentru o perioadă scurtă de timp" şi a reuşit stimularea apetitului pentru citit şi cunoaştere. Astfel, unii deţinuţi au solicitat de la bibliotecă textul integral sau au notat textele ascultate, iar în unele cazuri, au propus chiar redifuzarea unor materiale. Audiţia textelor a incitat la discuţii între deţinuţi sau între deţinuţi şi personalul de penitenciar. A fost apreciată calitatea materialelor şi mai ales ineditul activităţii, existând premise pozitive pentru continuarea acestui demers. Regăsiţi mai jos, câteva impresii cât se poate de sugestive:
"captivantă, relaxantă"; "am
văzut afişul la club. Acum ies zi de zi la plimbare pentru a mai auzi
câte un episod. Mi se pare o idee genială şi sper să mai continue", "am rămas plăcut surprins de această iniţiativă. Sincer să vă spun, ascultând cu atenţie fiecare episod, m-am gândit că nu ar fi rău să încep să caut nişte cărţi, cele ale căror titluri au fost prezentate"; "Audioteca Şeherazadei
are un puternic impact asupra ascultătorilor, o emisiune culturală din
care îţi poţi lua doza zilnică de informaţii despre anumiţi autori."; "Am auzit la radio, în timp ce eram în curte, prezentarea cărţilor. Cred că voi citi unele dintre ele"; "Mi se pare o iniţiativă bună, care poate aduce mulţi deţinuţi mai aproape de citit".Administraţia Naţională a Penitenciarelor îşi propune să folosească aceste materiale şi în cadrul altor activităţi educative. De asemenea, ţinând cont de feedback-ul primit, precum şi de interesul altor unităţi penitenciare pentru activitate, intenţionăm extinderea difuzării acestor materiale." Citind emailul, mărturisesc că m-am simţit foarte bucuroasă şi cred că vom continua proiectul!
M.P.-O.: Ştiu că extindeţi acest proiect al Audiotecii Şeherezadei şi în şcoli şi licee. Aţi lucrat deja în cadrul unui proiect U.N.A.T.C. privind educaţia şi performanţa şcolară. Recent, în mediul online, aţi făcut o selecţie de titluri pe care vi le-aţi dori în manualele elevilor din România. Care sunt, în opinia dumneavoastră, valorile pe care astfel de cărţi le aduc în viaţa unui copil în plină formare? Şi ce ar trebui profesorii să facă pentru a-i întoarce pe copii spre lectură?
A.M.: Da, începând cu luna septembrie 2017, Audioteca Şeherezadei va fi ascultată în opt şcoli şi licee din: Brăila - Şcoala Generală Berteştii de Jos din satul Spiru Haret şi Colegiul Naţional Gheorghe Murgoci; Olt - Şcoala generală Ştefan Protopopescu din Slatina; Neamţ - Colegiul Naţional de Informatică Piatra Neamţ; Vaslui - Grupul Şcolar Profesional Petru Rareş, Bârlad şi Colegiul Naţional Cuza Vodă din Huşi; Bucureşti - Colegiul Naţional Elena Cuza şi Colegiul Naţional Iulia Haşdeu. Mai mult, am dorit să lucrăm împreună în atelierele de lectură performativă şi de manufacturare de fanzine, reviste sau cărţi-obiect create din colaje chiar de către copii. Aceste activităţi, pe care le susţin împreună cu Sanda Foamete (regizor) şi Smaranda Ilie (grafician) fac parte din structura proiectului, ca nişte extensii de creativitate la lectura pasivă din cadrul emisiunilor. Atelierele pot fi "importate" de şcoli, în măsura timpului şi a dorinţei profesorilor de a oferi spaţii de libertate de gândire, creativitate şi joc elevilor. M-am întrebat cum ar putea ajunge la ei valorile pe care aceste cărţi le conţin. Am făcut selecţii succesive şi încă aş mai adăuga autori pe listă. Sper că am reuşit să creez nişte minime repere literare obligatorii în bagajul de cultură generală şi să deschid o perspectivă către literatura universală, prea puţin predată în şcoli. Poate că aici profesorii ar putea interveni cu graţie şi persuasiune, să introducă autori şi titluri interesante, adaptate puterii de înţelegere. Micul prinţ sau Momo de exemplu sunt texte despre prietenie şi responsabilitate uşor de înţeles, cu mai multe paliere de lectură, în funcţie de vârstă. Poemele lui Eliot din Pisicoteca practică a lu' Moş Pârşu (The Old Possum's Book of Practical Cats) în excepţionala traducere a lui Florin Bican sunt delicioase, amuzante şi perfect inteligibile. Jurnalul Annei Frank, istoria mică a unei adolescente în contextul istoriei mari şi dramatice, vorbeşte despre gânduri şi sentimente general valabile, la fel povestea de dragoste dintre Romeo şi Julieta. Pescăruşul Jonathan Livingstone, o remarcabilă parabolă despre libertate şi depăşirea limitelor, e un text formator mai ales în perioada adolescenţei. Am încercat să aleg cărţi care să rezoneze cu universul interior al tinerilor, întrebându-i citind studii sau articole, discutând cu părinţi sau profesori, bazându-mă şi pe experienţe personale. Mi-am dorit să existe o resursă de informaţie accesibilă şi după încheierea proiectului, astfel că am realizat un site www.audiotecaseherezadei.ro pentru care mulţumesc echipei formate din: Nicu Ilie (webdesigner), Cătălin D. Constantin (fotografii şi interviuri), Cristina Rusiecki (interviuri), unde sunt arhivate o parte a emisiunilor precum şi o serie de dialoguri cu autori contemporani şi traducători.
M.P.-O.: Cum a înflorit pasiunea aceasta atât de înflăcărată pentru cărţi? Vă însufleţeşte şi însoţeşte aproape oriunde aţi fi şi orice aţi face. Pentru că există multe proiecte culturale cărora poate că le lipseşte această flacără veşnic aprinsă, cum credeţi că ar trebui să privească managerii culturali şi nu numai proiectele pe care le duc pentru promovarea lecturii? Ce pedale ar trebui apăsate cu mai multă forţă?
A.M.: Mamei mele îi mulţumesc pentru faptul de a-mi fi recitat Eminescu, la modul cel mai simplu, atunci când gospodărea. Ştiam strofe întregi din Luceafărul sau Somnoroase păsărele înainte să înţeleg ceva despre autor. La început, părinţii îmi cumpărau cărţi, apoi a devenit o obişnuinţă să cutreier librăriile. Aşa am crescut, deci nu cred că am vreun mare merit, a făcut parte din educaţia zilnică, fără să fie ceva ieşit din comun la acea vreme. Bunicii mei inventau tot felul de poveşti, adoram să stau verile la ei, la ţară, într-un pat înalt, plin de perne brodate, cu gutui în ferestre, ştergare cusute de mână şi un vraf de cărţi. Datorez mult familiei şi unei extraordinare profesoare de limbă română din gimnaziu, doamna Ulieru, cu listele ei nesfârşite de lecturi suplimentare şi zecile de compuneri pe care ni le cerea. Pot să spun că primele lecturi performative publice le-am făcut prin clasa a V-a când citeam cu glas tare la ora de română. Am făcut o şcoală banală, de cartier, cu copii săraci, care au abandonat studiile după cele opt clase, dar până şi aceia au rămas cu un strop de cultură generală. Era cumva imposibil să nu respecţi profesorul. Ca să revin la întrebare, editurile şi librăriile iniţiază evenimente interesante, întâlniri cu cititori, caravane de lectură... Dar, informaţia culturală, cum ziceam şi mai devreme, lipseşte din spaţiul urban. La Paris sunt afişe uriaşe în staţiile de metrou, de exemplu, cu texte sau imagini ale unor cărţi publicate. Sunt concursuri de poeme, afişate tot în metrou. Potenţialul cititor, de toate vârstele, are informaţia sub ochi, permanent, chiar dacă ea coabitează cu imaginile comerciale. Sau, să zicem că e într-o proporţie mai echilibrată. Oferta vizuală culturală şi artistică e extrem de bogată. La noi, acest tip de promovare lipseşte. E dezolant să mergi pe stradă, în centru sau în cartiere şi să vezi afişe oribile, rupte sau puse de-a valma, unele peste altele care vând... un mare nimic! S-a pedalat mult pe ideea că "o imagine face cât o mie de cuvinte". Atât de mult încât mă întreb dacă nu cumva cu fiecare imagine stupidă, pierdem / uităm câte o mie de cuvinte. O fi limbajul "sursă de neînţelegeri" cum zice Saint-Exupery dar dacă îl mai şi sărăcim, chinuim, prescurtăm, ne întoarcem în Comuna Primitivă... Această violenţă a mitocăniei şi prostului-gust se hrăneşte şi din neputinţa sau precaritatea exprimării de sine prin cuvânt. Numărul entităţilor publice, de stat care au în grijă cultura română (nu-s puţine) ar trebui să creeze constant apeluri de proiecte şi să le finanţeze corect, pe baza unor criterii corespunzătoare nevoilor publicului, cu transparenţă metodologică. Nu doar acum că sărbătorim Centenarul Marii Uniri. E nevoie urgentă de infuzie de capital în cultură, de oxigenul bunului simţ, de patriotism conţinut, nu doar de branduri şi sigle!
M.P.-O.: Care vă este cel mai drag moment din trecutul pe care îl împărţiţi cu Radio România Cultural, Cărţile şi Audioteca Şeherezadei?
A.M.: Emisiunea mea era programată, în primii ani, la ora 15 sau 16, pe un tronson orar mai de nişă, să zicem. Şi într-o zi am primit un mail de la Ioana Bâldea Constantinescu, realizatoarea emisiunii matinale Oraşul vorbeşte în care-mi spunea că a ales rubrica mea pentru a face parte din Oraş... am fost foarte bucuroasă... M-am simţit cumva răsplătită şi, onorată să fac parte dintr-o echipă de profesionişti atât de buni. Dacă mi-e îngăduit, mai am un moment tare, tare drag. Am citit, la un moment dat, un fragment dintr-o carte despre autism, Excentricităţi pe covorul de iarbă, semnată de Mihaela Rizea (şi apărută la editura Frontiera, ale cărei eforturi în sprijinul conştientizării şi modificării percepţiei asupra autismului le admir). Şi, am primit aproape instantaneu mesaje emoţionante despre impactul pe care lectura l-a avut asupra ascultătorilor. Sunt fericită când îmi spune cineva că şi-a cumpărat cărţile prezentate. Am sentimentul că e util ce fac. De la Cărţile Şeherezadei a pornit şi proiectul Audioteca Şeherezadei în parteneriat cu Radio România Cultural (graţie Adinei Dragomir şi lui Radu Croitoru). Să zicem că ne purtăm noroc, reciproc!
M.P.-O.: Există cărţi la care se întâmplă să reveniţi periodic? Stâlpi care v-au sprijinit, autori care au ştiut să vă ia de mână în momente esenţiale din viaţă?
A.M.: Sunt atât de multe cărţi noi sau pe care încă nu le-am citit, încât reîntoarcerile devin mai rare. Marquez este unul dintre favoriţi, poezia lui Emily Dickinson mă emoţionează de fiecare dată, recitesc pasaje din Erich Fromm sau Ortega y Gasset. În perioada studiilor mele în Franţa (Institut d'Etudes Theatrales, Paris III) cărţile de psihologie m-au ajutat imens în înţelegerea complexului de inferioritate est-european sau a traumelor personale despre care aici, în România, vorbim rar! Trecem prin perioade de tristeţe, de întâmplări nefericite care lasă amprente emoţionale. Ca să le înţeleg, accept şi depăşesc am citit Boris Cyrulnik, Erich Fromm, Adler, Catherine Bensaid, Clarissa Pinkola Estes, Christophe André şi mulţi alţii. Perioada de doi ani şi jumătate petrecută la Paris a fost dedicată prioritar lecturilor de psihanaliză şi psihologie. Mă bucur să văd că multe din aceste titluri sunt traduse, de aceea sunt abonată la editura Trei:)!
M.P.-O.: Nu avem studii concrete privind piaţa de carte, obiceiurile de lectură sau preferinţele cititorilor români. Pe la colţuri editoriale, se şopteşte însă adevărul pe care parcă nu se îndură mai nimeni să-l strige tare şi răspicat: suntem pe ultimele locuri la toate aceste capitole. Ce poate face fiecare dintre noi pentru a promova lectura? Avem la îndemână resurse pe care să le putem folosi pentru a echilibra cât de cât balanţa?
A.M.: Conform Barometrului Cultural din 2015, 36% dintre români la nivel naţional nu cumpără cărţi pentru că nu citesc, 38% nu au citit nici o carte în timpul anului de referinţă. Deşi consideră că cititul şi ascultatul radioului sunt plictisitoare, 46,4% dintre tinerii de 14-19 ani, apreciază că lectura stimulează creativitatea, în special lectura cărţilor din afara programei şcolare. Nu e prea îmbucurător, dar nu e încă dezastruos! De aceea, iniţiativa AFCN de a introduce aria tematică "promovarea culturii scrise" (unde am şi câştigat cofinanţarea proiectului Audioteca Şeherezadei) este extrem de importantă şi ar trebui menţinută pe termen lung. De asemenea, proiectele independente pot colabora pe diverse paliere cu editurile (subdimensionate la capitolul "resurse umane" alocate promovării şi care, cu toate astea, merită felicitări). Nu în ultimul rând, un curs de "literatură universală" în şcoli, măcar opţional. Crearea unui climat de relaxare în jurul lecturii în instituţii de învăţământ, şi încurajarea copiilor pasionaţi. Din obligaţie, nu citeşte nimeni! În liceul Cantemir, profesoara noastră de română, d-na Aurelia Marinescu îl invita periodic pe fostul ei elev, Mircea Cărtărescu, la un cenaclu literar pe care-l organiza. Când citea el, noi nu mai îndrăzneam să deschidem gura, fiind prea emoţionate! Dar îl aşteptam cu bucurie. Pe de altă parte, figura intelectualului în spaţiul public e o prezenţă discretă spre inexistentă. Atunci când apare totuşi, sar din umbra anonimităţii tot felul de indivizi care înfierează cu mânie proletară discursurile inteligente şi pertinente. Mă uimesc de fiecare dată comentariile obtuze sau scrisorile publice adresate lui Pleşu, de către fiinţe al căror nivel de argumentare nu depăşeşte şcoala primară. Omenirea a progresat raportându-se la modele de cultură şi civilizaţie. Societatea românească nu le oferă locul meritat, adică în primele rânduri ale politicilor publice. Dimpotrivă, le camuflează, chiar le distruge reputaţia pentru a modifica percepţia asupra lor şi a le înlocui cu figuri de cancan. Copiii le vor urma pe acestea din urmă, în absenţa modelelor de succes din zona culturii. O ţară fără intelectuali şi gândire critică, fără cultură şi artă se îmbolnăveşte încet şi sigur din cauza frustrărilor, complexelor, resentimentelor, resemnărilor! Se transformă într-o bombă cu ceas, iar istoria contemporană are exemple notorii de explozie din acest motiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu