duminică, 1 octombrie 2017

Privind in oglinda, privind in cameră - Breaking News

Alex (Andi Vasluianu) e reporter la o televiziune de ştiri. Pentru o transmisiune în direct mai plină de adrenalină decât a concurenţei a efectelor unei explozii, Alex îşi convinge cameramanul, pe Andrei (Dorin Andone), să fie mai curajoşi-inconştienţi decât colegii de breaslă şi să intre în clădirea din care SMURD evacuează morţi şi supravieţuitori. Live-ul celor doi se termină abrupt. O grindă de beton îl ucide pe Andrei şi îl răneşte pe Alex. "A cui a fost ideea să intraţi acolo?", întreabă avocata televiziunii (Mihaela Trofimov). "A lui Andrei", minte Alex. De aici încolo începe Breaking News.

*
Film al căutării propriei conştiinţe, asemenea lui Poliţist, adjectiv.
Film al mizeriei şi sărăciei dintr-un oraş de provincie în care Crăciunul şi Anul Nou sunt superlativele disperării, asemenea lui A fost sau n-a fost? (barul Level One în care Alex încearcă, în zadar, să-l găsească pe unul dintre foştii colegi de trupă rock de-ai lui Andrei, are alura Bar-ului prin faţă căruia plimbă Ion Sapdaru bradul acela descompus în dimineaţa emisiunii ce avea să semnaleze geniul lui Corneliu Porumboiu).
Film al mării pentru care nu e niciodată sezonul potrivit, asemenea lui Acasă la tata (Vasluianu şi Ioana Flora au de-acum la activ un film la Mangalia şi unul la 2 Mai; urmează Vama Veche?).
Film al vieţii de adolescent însingurat şi furios, ultra-conectat şi mega-derutat, asemenea lui Lumea e a mea (Voica Oltean, fiica lui Andrei, continuă în chip remarcabil şirul puştoaicelor revoltate deschis de Ana Maria Guran în pelicula lui Nicolae Constantin Tănase).
Film al drumului spre mare, spre sine, spre un adevăr rupând de trecut, căznind un viitor, asemenea lui Marţi, după Crăciun.
Film al descoperirii omului de lângă tine, tocmai plecat pentru totdeauna, recompus din fotografii, bucăţi de mărturii şi înregistrări video, asemenea lui Perfect sănătos (nu, comparaţia asta de pe urmă nu e bună, Breaking News e chiar un film mişto!).

*
După ce îşi ia în cârcă personajul şi minciuna acestuia, Vasluianu ne poartă cu el vreme de 81 de minute. Camera lui Vivi Drăgan Vasile nu-i îngăduie aproape nici o pauză. E mereu acolo, lângă el, lipită de sufletul lui, dând la o parte strat după strat. Metafora perfectă a relaţiei dintre operator şi actor e cadrul în care Vasluianu dă la o parte cârpa ce acoperă oglindă din baia apartamentului îndoliat al părinţilor lui Andrei.

*
Voica Oltean tocmai a început clasa a XII-a într-un liceu bucureştean. Pesemne că la vară va intra la UNATC. Miza va fi ca acolo să nu piardă ce are acum: prospeţime, tupeu, naturaleţe.

Aşa cum personajul lui Vasluianu ne plimbă pe noi prin cutele conştiinţei sale, aşa şi personajul Voicăi îl plimbă pe cel al lui Vasluianu prin bolgiile durerii sale. Secvenţa îmbrăţişării celor doi ţine afişul filmului. Dar cheia de boltă e cadrul când fiica îşi ordona singură "duble", vorbind camerei rămase fără operator.

*
Poate că personajul soţiei (Ioana Flora) e cam prea înnegrit-şablonizat în nepăsare, inutilă-focalizare pe plod, îmburghezire autistă. Poate că reacţia puştoaicei din momentul live-ului întrerupt al lui Vasluianu e necredibilă (nu prea e clar cum putea vedea / auzi ea, de pe treptele bisericii, ce vorbea el undeva la 10-15 metri distanţă). Dar în afara acestor imperfecţiuni, Breaking News curge firesc, trist şi implacabil, sădind regrete, născând empatie, ridicând întrebări. Fără a fi o capodoperă, e genul de film consistent, onest şi frumos, la care revii când şi când, atunci când vrei să taci şi să te tot duci departe de lume, aproape de oameni.

PS: Dacă se va vorbi despre acest film, atunci se va vorbi despre minunatul debut al Voicăi Oltean, despre şcoala de imagine de cinema predată de Vivi Drăgan Vasile, despre claritatea gândirii şi siguranţa execuţiei ale Iuliei Rugină, despre meseria de jurnalist, goana după senzaţional, însingurarea din lumea post-modernă. De fapt, breaking news-ul e un old news niciodată comentat: Andi Vasluianu e unul dintre acei puţini şi mari actori de cinema capabil să ducă pe umerii un film, oricât de complex, fără a confisca ecranul, privilegiindu-şi colegii de platou şi scenariul. And my Gopo goes to...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu