A şaptea ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, 2017, şi-a pus sub deviza Extreme
puterea de fascinaţie a teatrului sub forma unui boom artistic cu
evidentă putere de penetrare în sensibilitatea spectatorului de azi.
Panoplia pusă la dispoziţia clientului e variată: situaţii de viaţă
extreme (Portocala mecanică), oglindite în montări extreme (Procesul), abordări extreme (Teatrul extremelor şi extremele teatrului, conferinţă de George Banu), viziuni extreme (OST) şi chiar "seri extreme" cu proiecţii de scurtmetraje horror. Salba de manifestări a început cu un spectacol-dans extrem
de tonic, omogen şi bine construit, născut din modulaţiile coregrafice
pliate pe un potpuriu de melodii însufleţitoare. De fapt, OST (Organic Sound Twist) este un eseu dansant despre muzică şi prezenţa ei în mentalul omului comun de azi. Vi s-a întâmplat să vă obsedeze o melodie?
întreabă direct Andrea Gavriliu de la bun început şi călătoria pe
strune şi pe inserturi prozaice (interviuri de pe stradă) primeşte
structura unui solo coregrafic ieşit din tipare obosite, devenind un
produs scenic extrem de viu, atrăgător, fortifiant în sine. Desigur,
după cum personal îşi defineşte proiectul, Andrea Gavriliu, actriţă şi
coregraf deopotrivă, şi-a conceput singură show-ul (coregrafie, interpretare, ilustraţie muzicală, text şi... sudoare) şi evoluează pe scena mică a Euphorion-ului cu o siguranţă de-a dreptul uimitoare.
E greu "să povesteşti" secvenţele show-ului şi nici nu e treaba cronicarului teatral să facă aşa ceva, dar dezinvoltura şi graţia cu care Andrea Gavriliu călătoreşte sau pluteşte literalmente pe sonurile melodiilor alese mă îndeamnă să schiţez câteva momente. Am zis bine povesteşte şi pluteşte, deoarece acordurile orientale, unduirile trupului o situează pe interpretă pe un virtual covor fermecat furat din poveste. Zborul planat trece prin arii din opere, spune povestea celebrului videoclip Lambada, ba inserează şi "definiţia" muzicii dată de elevul tembel al lui Marius Chicoş Rostogan. Gâdilă la fel de frumos la urechi cântecul de pahar Când punguţa era plină pe melodia căruia interpreta scoate câteva efecte comice remarcabile. Ilustrarea persuasivă a liniei melodice sau parodierea uşoară, vizuală, a unor componente auditive obsesive? Muzica - prag de lansare în dans sau "îmbrăcarea" muzicii în mişcările corpului? Întrebări care rămân în zarea uimirii admirative după spectacol.
Demersul interpretei este unul de înaltă ţinută artistică. Nu alunecă în platitudini sofisticate, nici în umor grosier. Interacţionarea cu sala, firescul jocului, al dansului (cu transpiraţia de rigoare) asigură viabilitate ansamblului construit cu migală. Când grav, când jucăuş, limbajul trupului are puterea comunicării. Costumul interpretei conţine această bivalenţă a jocului esenţializat în persoana Dansatorului. Mai exact, cele două feţe ale dansatorului arhetipal. Sobrietatea şi strălucirea exteriorului în contrast cu futilitatea demersului său. Însemnele de pe costum nu cad în sinistru sau ilar în ciuda desenului prefigurat, din faţă, cu oasele bazinului şi ale membrelor inferioare şi cu oasele ce formează coşul pieptului, din spate. Prefigurare a morţii ce trimite spre interpreta hitului Lambada, Loadwa Braz Vieira, găsită carbonizată într-o maşină incendiată, la 30 de ani de la marele ei succes. Un omagiu, un memento, o gestică a saltului în şi din efemer. Simbolistica susţinută prin dansul miraculos e încărcată şi copleşitoare în mare parte, graţie componentelor sincretice folosite eficient, convingător. Eleganţa stilului e măsura valorii acestui proiect artistic singular. Un proiect extrem prin ţinta conotaţiilor subtextuale exhibate sub forma unui... simplu dans.
E greu "să povesteşti" secvenţele show-ului şi nici nu e treaba cronicarului teatral să facă aşa ceva, dar dezinvoltura şi graţia cu care Andrea Gavriliu călătoreşte sau pluteşte literalmente pe sonurile melodiilor alese mă îndeamnă să schiţez câteva momente. Am zis bine povesteşte şi pluteşte, deoarece acordurile orientale, unduirile trupului o situează pe interpretă pe un virtual covor fermecat furat din poveste. Zborul planat trece prin arii din opere, spune povestea celebrului videoclip Lambada, ba inserează şi "definiţia" muzicii dată de elevul tembel al lui Marius Chicoş Rostogan. Gâdilă la fel de frumos la urechi cântecul de pahar Când punguţa era plină pe melodia căruia interpreta scoate câteva efecte comice remarcabile. Ilustrarea persuasivă a liniei melodice sau parodierea uşoară, vizuală, a unor componente auditive obsesive? Muzica - prag de lansare în dans sau "îmbrăcarea" muzicii în mişcările corpului? Întrebări care rămân în zarea uimirii admirative după spectacol.
Demersul interpretei este unul de înaltă ţinută artistică. Nu alunecă în platitudini sofisticate, nici în umor grosier. Interacţionarea cu sala, firescul jocului, al dansului (cu transpiraţia de rigoare) asigură viabilitate ansamblului construit cu migală. Când grav, când jucăuş, limbajul trupului are puterea comunicării. Costumul interpretei conţine această bivalenţă a jocului esenţializat în persoana Dansatorului. Mai exact, cele două feţe ale dansatorului arhetipal. Sobrietatea şi strălucirea exteriorului în contrast cu futilitatea demersului său. Însemnele de pe costum nu cad în sinistru sau ilar în ciuda desenului prefigurat, din faţă, cu oasele bazinului şi ale membrelor inferioare şi cu oasele ce formează coşul pieptului, din spate. Prefigurare a morţii ce trimite spre interpreta hitului Lambada, Loadwa Braz Vieira, găsită carbonizată într-o maşină incendiată, la 30 de ani de la marele ei succes. Un omagiu, un memento, o gestică a saltului în şi din efemer. Simbolistica susţinută prin dansul miraculos e încărcată şi copleşitoare în mare parte, graţie componentelor sincretice folosite eficient, convingător. Eleganţa stilului e măsura valorii acestui proiect artistic singular. Un proiect extrem prin ţinta conotaţiilor subtextuale exhibate sub forma unui... simplu dans.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu