marți, 30 iunie 2015

***

În zilele aceste când inima expira,
Când egoismu-n aer ca molima planeaza,
Când florile simtirii din piepturi se reteaza,
Când bunul trai e tinta la care se aspira,
Când orice este nobil ne lasa reci si muti,
Când fruntea si-o ridica toti oamenii cazuti,
De ce nu e putinta s-adormi pe neasteptate
Si tocmai peste-un secol, nembatrânit d-etate,
Sa te destepti prin farmec la viata si lumina,
Calcând într-un nou secol pe-a vechiului ruina!
Nu plâng pe-o soarta cruda ce-n veci ma urmareste:
O inima ce simte o data se zdrobeste!...
De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris
Sa trec prin asta lume cum trece un proscris,
Dar plâng ca nu vad cerul ce-n ochi se oglindeste
Prin ochiul Omenirii la inime transmis!
De câte ori în taina, creând o lume-ntreaga,
Distrug pe cea reala, rup lantul ce ma leaga,
Si pentru alte zile ma simt ca sunt nascut:
Familii, tari, fruntarii, le sterg prin cugetare,
Si ridicând pe tronu-i familia cea mare,
În patrie comuna vad globul prefacut!
Simtiri mici si înguste din epocile noastre,
Destule generatii în scutecele voastre
Le-ati înfasat, si ele, tot prunce au ramas:
Al secolului nostru cu secolul din urma
Voi sunteti compromisul spre-a face un nou pas;...
Facutu-l-ati?... Raspundeti, caci secolul se curma
Si celalalt de-acuma ridica al sau glas!
Ah! inima de lacrimi mi-o simt atât de plina;...
În locu-va, raspunsul, sunt ele care-l dau!
Mai mult ca totdeauna povara ne înclina
Si se refuza pâine acelor care n-au!
Mai mult ca totdeauna pamântu-acesta mare
Nu poate sa hraneasca pe toti câti a nascut,
Mai mult ca totdeauna, nimic e-o cugetare,
S-o frunza e poetul de crivate batut!
Saracul si bogatul n-au loc l-aceeasi masa
S-aceeasi atmosfera pe univers apasa,
Schimbarea nu exista decât în proceduri;
De sunt zâmbiri pe buze, în suflete sunt uri;
Dispretul covârseste pe-acela ce nu stie
Ca lumea este-o casa de joc de stosarie
În care se despoaie prin orisice mijloc
Si ca se-ngaduieste sa aibi prin pozunare
Carti bine masluite spre-a face bancul mare,
Destul sa nu te prinda vreun altul mai excroc!
Eu nu visasem lumea, desigur, precum este,
Si când ma destept astazi s-o vad fara de veste,
Îmi vine câteodata sa ma ascund, sa fug,
Sau singur, fara mila, smintit, sa ma distrug,
Sa nu mai vad lumina din cerul plin de soare,
Si haina vietii-n zdrente s-o lepad la picioare!
Sarmani copii ce înca la sân de scumpe mume
Zâmbiti acestui soare, nestiutori de lume,
Voi, care-aveti un suflet umplut de bunatate
Si care-aveti sa pierdeti acea virginitate
De cugete-aurite din inimi inocente,
Nentelegatori înca de-aceste lungi lamente,
Cu frunti mult mai senine c-al cerului azur,
Cu suflete curate ca focul cel mai pur,
De e s-a voastra soarta ca sa intrati ca mine
În cercul unui haos de inimi în ruine,
Închideti ochii vostri; ...Muriti; nu mai intrati;
Veniti curati în lume, iesiti din ea curati!
Ce?... Plânsul ma îneaca si nu mai am putere
Sa-nabusesc în mine accentul de durere
Când mumele m-asculta c-o trista-ncremenire,
Privindu-si copilasii cu inima-n privire!
Ce?... Dragile fiinte sa moara?... Înapoi!
Mori tu, poete searbad, cu drojdii amarâte,
Din care pornesti lumii neîmpacat razboi!
Sa mor!... Zilele mele sunt astazi hotarâte...
Nenorocite mume, e prea târziu sa mor!
Dar dac-acea femeie ce-n pântecile sale,
În zilele-i frumoase de glorii triumfale,
Când supunea destinul c-un zâmbet rapitor,
Ursita-a fost sa poarte pe bietul visator,
O! dac-acea femeie ar fi putut sa stie
Ce soarta pregatindu-si îmi pregateste mie,
Nu ar fi fost mai bine cu mâini nenduratoare
Sa ma omoare-ndata si-apoi sa se omoare?
Societate cruda, acuzatoare vecinic,
Sunt multi care lumina cerând-o l-al tau sfesnic
S-au ars, s-ale lor inimi ca niste urne sfinte
Pastreaza-abia cenusa din mii de simtaminte,
Sunt multi care-n mijlocu-ti si-adusera junetea,
Ca sa-ti împrospateze cu dânsa batrânetea:
Tu, absorbind degraba prinoasele pe rând,
Te-ai folosit de ele si i-ai privit cazând,
Si-n loc ca sa-ntinzi mâna victimelor simtirii,
Ai râs. — Fatale timpuri! Când plânsul nu excita
Decât râsul ironic sau mila ipocrita.
Asupra-va: planeze blestemul Omenirii!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu