miercuri, 30 septembrie 2015

„BULDOGUL” GHIFTUIT – DNA nu indrazneste sa-l citeze nici macar ca martor pe liderul PNL-PDL Vasile Blaga, in ciuda declaratiei pe care fostul ministru PDL Gabriel Sandu a dat-o, inca din ianuarie, in dosarul Microsoft: „Am livrat 100.000 lei cash direct lui Vasile Blaga, dati in mana... tricouri cu un cap de buldog Vasile Blaga, in cuantum de 150.000 euro... Sursele fondurilor aproape exclusiv sunt bani publici obtinuti prin metode ilegale” (Declaratia)

„BULDOGUL” GHIFTUIT – DNA nu indrazneste sa-l citeze nici macar ca martor pe liderul PNL-PDL Vasile Blaga, in ciuda declaratiei pe care fostul ministru PDL Gabriel Sandu a dat-o, inca din ianuarie, in dosarul Microsoft: „Am livrat 100.000 lei cash direct lui Vasile Blaga, dati in mana... tricouri cu un cap de buldog Vasile Blaga, in cuantum de 150.000 euro... Sursele fondurilor aproape exclusiv sunt bani publici obtinuti prin metode ilegale” (Declaratia)

Luni, 28 septembrie 2015 16:00 | Scris de Alex PUIU - Razvan SAVALIUC | pdf | print | email
Document incendiar din dosarul Microsoft! Lumeajustitiei.ro va prezinta in exclusivitate declaratia de inculpat a lui Gabriel Sandu, data la 19 ianuarie 2015 in fata procurorilor DNA Mihaela Moraru-Iorga si Marius Catalin Vartic, in care fostul ministru democrat-liberal al Comunicatiilor vorbeste despre bani negri pe care i-ar fi dat "in mana" liderului PDL Vasile Blaga (foto).

Au trecut mai bine de opt luni de cand Gabriel Sandu a dezvaluit in fata anchetatorilor ca a finantat ilegal cu milioane de euro mai multe campanii electorale ale PDL, la ordinul liderilor democrat-liberali. Cu toate acestea, exceptandu-l pe primarul Gheorghe Stefan, inculpat in "Microsoft", nu am auzit ca DNA sa ii fi chemat la audieri pe cei pe care Gabriel Sandu i-a nominalizat ca beneficiari reali ai banilor murdari: "Asteptarile liderilor politici ai PDL erau sa sprijin campaniile electorale. Astfel, toate cheltuielile si obligatiile cu acest scop au fost dispuse, ordonate chiar, la presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu, Gheorghe Stefan etc., iar asumarea de catre mine a acestor obligatii viza conditionarea pentru mentinerea in functia de ministru al comunicatiilor si societatii informationale".


Dezvaluirile facute de Gabriel Sandu sunt in mare parte cunoscute opiniei publice. Ele apar in referatul cu propunere de inlocuire a masurii preventive scurs in mass-media imediat dupa declaratia de inculpat din 19 ianuarie 2015, declaratie care de altfel i-a si convins pe procurori sa ceara instantei supreme, pentru fostul ministru al Comunicatiilor, o masura preventiva mai usoara. Amintim in acest sens "indiciile rezonabile" despre cei "1.500.000 euro reprezentand 12.000.000 de scrisori electorale cuprinzand mesajul presedintelui Traian Basescu", "aproximativ 350.000 euro cash platiti in transe succesive direct la casieria PDL Bucuresti", "400.000 euro cash Robertei Anastase", precum si afirmatia privind sutele de mii de euro care ar fi fost "inmanate" fostului premier Emil Boc: "Am finantat PDL cu sume lunare, insumand circa 300.000 euro, in total. Aceste sume le-am inmanat direct sefului meu, Emil Boc, primul-ministru al Romaniei".

Gabriel Sandu: „In ceea ce priveste campania pentru Primaria Capitalei, candidat Vasile Blaga, am livrat suma de 100.000 lei bani cash platiti direct lui Vasile Blaga (dati in mana)”

Declaratia lui Gabriel Sandu cuprinde insa si alte aspecte, pe care DNA nu le-a mai retinut in referatul cu propunere de inlocuire a arestului preventiv, printre care si un indiciu despre sume de bani si materiale de campanie electorala pe care fostul ministru PDL i le-ar fi livrat direct lui Vasile Blaga, cu ocazia alegerilor pentru Primaria Capitalei:

"In ceea ce priveste campania pentru Primaria Capitalei, candidat Vasile Blaga, campanie gestionata de Vasile Blaga si Alin Albu, am livrat urmatoarele produse: tricouri imprimate cu un cap de caine rasa buldog – Vasile Blaga – 78.000 bucati, in cuantum de 150.000 euro; 40.000 euro – esarfe 15.000 bucati, steaguri – 25.000 bucati, baloane si alte materiale electorale; 50.000 euro afisaj, executie tipografica, banere, mesuri (cele care se pun pe bloc) + panotaj (panouri care pun in intersectie); Alte materiale publicitare in valoare de 50.000 euro; suma de 100.000 lei (30.000 euro) bani cash platiti direct lui Vasile Blaga (dati in mana). Totalul cheltuielilor pe campanie, prezentate de mine, este de 320.000 euro in Bucuresti si alte judete.

Se pare insa ca pentru DNA aceste dezvaluiri din culisele PDL oferite cu lux de amanunte de fostul ministru Gabriel Sandu, inca din ianuarie, nu reprezinta indicii suficiente pentru a-l chema la audieri, macar ca martor, pe Vasile Blaga. In aceeasi perioada, in schimb, procurorii condusi de Laura Codruta Kovesi s-au ocupat de puii si curcanii primiti de medici de la pacienti, de rochiile, caprele si strutii judecatorului CCR Toni Grebla - saltat de DNA la cateva zile dupa ce Curtea Constitutionala a intors a treia Lege Big Brother mult dorita de SRI - si de operatiunea "Guvernul meu" prin inculparea premierului Victor Ponta pentru fapte pretins comise acum 8 ani, intr-un dosar cusut cu ata alba.

Altfel, sa nu uitam ca despre Vasile Blaga, in prezent copresedinte al PNL-PDL - partid sustinut fatis, in ciuda Constitutiei, de presedintele Klaus Iohannis -, jurnalistii de la mediasinfo.ro au dezvaluit in 2010 ca ar fi participat alaturi de sefa DNA Laura Codruta Kovesi, pe atunci Procuror General al Romaniei, si de tatal acesteia, Ioan Lascu, la un chef in Medias: „Petrecere mare la sfarsitul saptamanii trecute, la Medias. Alaturi de toata protipendada orasului de pe Tarnava Mare, alaturi de marii sefi ai gazului romanesc, invitati de onoare au fost procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, si nimeni altul decat ministrul Internelor, Vasile Blaga. Toti au fost invitatii lui Ioan Lascu, de acum fostul prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Medias”.

Prezentam in continuare alte cateva pasaje din declaratia fostului ministru PDL Gabriel Sandu, data la 19 ianuarie 2015 in dosarul Microsoft:

Am fost numit ministru al comunicatiilor si societatii informationale la data de 22.12.2008. Imediat dupa numire, am avut o discutie foarte clara atat cu conducerea PDL pe plan national, cat si cu sefii catorva organizatii judetene PDL, intre care nominalizez pe urmatorii: George Scripcaru – PDL Brasov, Gheorghe Stefan – PDL Neamt, Florian Aurelian Popescu – PDL Dambovita, Roberta Anasatase – PDL Prahova si cu domnul Cezar Preda, responsabil PDL Braila.

Din discutiile purtate s-a desprins ideea ca trebuie sa fiu foarte atent si sa le ascult sfaturile ca pe anumite functii-cheie din minister sa punem oameni de incredere si sa-i sprijinim, insa am realizat ulterior ca aceste numiri vizau multiple functii din administratia publica, dar si parlamentari si europarlamentari. Pentru asta asteptarile liderilor politici ai PDL erau sa sprijin campaniile electorale. Astfel, toate cheltuielile si obligatiile cu acest scop au fost dispuse, ordonate chiar, la presiuni efectuate de conducerea PDL, respectiv Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, Alin Albu, Gheorghe Stefan etc., iar asumarea de catre mine a acestor obligatii viza conditionarea pentru mentinerea in functia de ministru al comunicatiilor si societatii informationale.

In acest context al presiunilor executate asupra mea, pentru acoperirea de indata a unor obligatii financiare necesare campaniilor electorale din 2009, sau nu existau fonduri dinainte pregatite de partid sau persoanele ce sustineau colectarea de bani, m-am intalnit separat cu fiecare in parte si la initiativa unora dintre ei cu domnii Gheorghe Stefan si Dorin Cocos. (...)

Cu privire la societatea Essim Partners.

Despre aceasta companie Essim Partners stiu ca era un vehicul de acumulare de capital ce urma a fi utilizat exclusiv in scoprui politice, respectiv cheltuieli de partid si finantarea campaniei electorale. (...) La un moment dat, cred ca in prima parte a anului 2009, am aflat de la persoane angajate politic, in relatia cu PDL, ca pentru finantarea patidului si a campaniei sale electorale sunt create mecanisme ce colecteaza fonduri in companii inregistrate in diverse jurisdictii internationale, iar de aceste operatiuni se ocupa persoane bine pregatite si de incredere ce reprezinta interesele unor corporatii internationale. Pana la finalul anului 2009, am aflat si inteles exact aceste mecanisme. Sunt reale, eficiente si bine structurate, iar sursele fondurilor aproape exclusiv sunt bani publici obtinuti prin metode ilegale. (...)

Detalii ale costurilor de campanii electorale administrate din fondurile Essim Partners sau compensate ulterior cu aceste fonduri:

Campania pentru alegerile locale 2008, campania pentru judetul Prahova: suma de 20.000 euro depusa de mine la PDL Prahova pentru participarea la alegeri. Mai jos voi relata cateva sume dispuse de mine la ordinul conducerii PDL, ata centrala cat si locala, sume care au plecat, in principiu, de la mine sau societatile mele comerciale:

-10.000 euro constand in produse, respectiv vin si cozonac;

-25.000 euro constand in tricouri si produse promotionale PDL Prahova;

-125.000 euro pungi personalizate, respectiv 520.000 pungi din care 150.000 pungi au plecat la PDL Prahova, 20.000 au plecat la PDL Dambovita si 350.000 au plecat la Vasile Blaga (seful campaniei), toate acestea fiind predate domnului Alin Albu, trezorierul si administratorlul PDL;

-50.000 euro sepci, 20.000 bucati, esarfe – 20.000 bucati, brichete si pixuri plus alte materiale.

In total 210.000 euro pentru campania 2008 PDL Prahova (locale).

In ceea ce priveste campania pentru Primaria Capitalei, candidat Vasile Blaga, campanie gestionata de Vasile Blaga si Alin Albu, am livrat urmatoarele produse: (...)

Cu privire la campania pentru alegerile parlamentare 2008:

-15.000 euro dati cash lui Roberta Anastase, contributie PDL pentru campanie;

-50.000 euro panotaj, banere si alte materiale promotionale;

-50.000 euro pixuri, prichete si alte accesorii de campanie;

-50.000 euro tiparituri + alte materiale de campanie;

-80.000 euro geci portocalii, matlasate, tip Chipmna, 20.000 bucati;

-plati in suma de 150.000 euro cu care am platit diferite activitati in campanie: teatru, excursii, transport, hotel + mese, flori, sediu campanie, chirie si utilitati, personal angajat in campanie;

-25.000 euro reprezentand pachete destinate copiilor;

-50.000 euro reprezentand plata unor mese la restaurante pentru alegatori;

125.000 euro pungi imprimate si personalizate si alte elemente din folie – 500.000 bucati.

Pentru aceasta campanie s-au cheltuit asa cum am aratat 595.000 euro.

Campania europarlamentara mai-iunie 2009, PDL Prahova + Elena Basescu:

-15.000 euro contributie PDL Prahova;

-25.000 euro panotaj + banere;

-150.000 euro tricouri pentru campania nationala + campania locala + veste + esarfe + alte materiale electorale;

-15.000 euro materiale tipografice;

-50.000 euro pungi personalizate, aproximativ 250.000 bucati;

-50.000 euro alte materiale, puxuri, brichete si alte materiale.

Aceasta campanie asa cum am arata m-a costat 305.000 euro.

Campania electorala prezidentiala 2009 – PDL-Traian Basescu:

-aproximativ 1.500.000 euro reprezentand 12.000.000 de scrisori electorale cuprinzand mesajul presedintelui Traian Basescu, respectiv plicuri + imprimare + tipar + anvelopare + expeditie postala.

Stiu cu siguranta ca pretul real al celor 12.000.000 e scrisori electorale a fost suma de 1,5 milioane euro, costul unei bucati ridicandu-se la 0,15 euro. De aceasta operatiune de expeditie a scrisorilor, pentru ca acestea sa ajunga la timp la alegatori, s-au ocupat directorii zonali din Posta Romana.

-100.000 euro pungi si alte elemente de polietilena persoanlizate;

-aproximativ 350.000 euro cash platiti in transe succesive direct la casieria PDL Bucuresti, in 4 transe, tot pentru aceasta campanie;

-400.000 euro am platit cash Robertei Anastase, in 4-5 transe, tot pentru aceasta campanie.

-100.000 euro materiale de campanie prezidentiala la Prahova + actiuni electorale + spectacole.

In total, aceasta campanie m-a costat 2.450.000 euro.

Campania prezidentiala PDL Braila 2009:

Din dispozitia conducerii centrale PDL am fost obligat sa coordonez si sa finantez campania PDL Braila, cu promisiunea ca in cazul in care voi castiga campania la Braila sa devin presedinte PDL Braila (la acel moment fiind doar coordonator din partea biroului permanent). Aceasta campanie m-a costat, in total, aproximativ 300.000 euro, cu toate materialele si actiunile efectuate. Toate aceste cheltuieli sunt cunoscute de toate persoanele implicate in campania PDL Braila 2009, in special de conducerea PDL din acea perioada.

Campania alegeri parlamentare 2012:

Am sustinut personal urmatoarele cheltuieli de campanie:

-plati directe cash catre primari: exemplu 100.000 lei catre primarul Ploiestiului, Andrei Volosevici;

-plati directe catre consilierii tuturor primariilor din Colegiul Senat Valea Teleajenului;

-plata responsabililor persoanelor desemnate de PDL in zona;

-plati catre personalul de campanie;

-panotaje, banere, afise, ziare, reviste, geci, pachete pentru copii – 20.000 bucati;

-alte pachete promotionale;

-pixuri, brichete, materiale promotionale;

-sosete, 60.000 perechi;

pulovere, bluze si alte articole vestimentare, 60.000 bucati;

-vin + mese festive, spectacole, adunari electorale;

-pomi fructiferi de rasad, cateva zeci de mii de bucati;

Toata aceasta campanie parlamentara 2012 m-a costat aproximativ 750.000 euro.

(...)

Doresc sa mai precizez in mod distinct contributiile personale, in calitate de ministru, la bugetul partidului PDL.

Declar ca pe intreaga perioada a mandatului meu de ministru al comunicatiilor si societatii informationale (22.12.2008 – 03.09.2010), aproximativ (neinteligibil) luni am finantat PDL cu sume lunare, insumand circa 300.000 euro, in total. Aceste sume le-am inmanat direct sefului meu, Emil Boc, primul-ministru al Romaniei.

Doresc sa mentionez ca toate aceste cheltuieli de campanie si finantari ale partidului PDL mi-au fost de fiecare data stabilite de partid, respectiv conducerea partidului, si comunicate ca fiind o obligatie atat pentru faptul ca fusesem promovat in functia de ministru, cat si datorita calitatii emle de membru in conducerea PDL.

Recunosc si admit ca modalitatea de finantare a partidelor si campaniilor electorale se raporteaza cel mai adesea la capacitatea de acces a reprezentantilor partidului, direct sau prin oameni-cheie, in functii, la fondurile publice.

Mai exact am in vedere, asa cum am aratat mai sus, existenta unui vehicul colector de bani pentru finantarea partidelor si campaniilor electorale. Un astfel de vehicul a fost, in opinia mea, din anul 2004 pana in anul 2014, afacerea Microsoft despre care discutam astazi. Daca observati, toate hotararile de guvern au fost facute in anii de campanie electorala, respectiv 2004, 2008, 2009, 2012, 2014.

In calitate de ministru, imediat dupa ce am fost numit in functie, insa niciodata inainte de acest moment, mi s-au transmis obligatiile mele financiare, urmand sa inteleg pe parcurs cum anume urma sa fiu folosit in scopul acestor strangeri de fonduri de catre un mecanism foarte complex si eficient pus dinainte la cale de PDL prin cativa strategi cu expertiza si imaginatie bogata buni cunoscatori ai afacerilor globale, ce folosesc companiile multinationale pentru a (neinteligibil) fondurile publice".

Accesari:2859

Comentarii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu