Pe lângă faptul că îngraşă, pâinea noastră cea de toate zilele este şi foarte nesănătoasă. Pentru că nici un producător din România nu mai respectă reţeta tradiţională, iar ingredientele sunt de cea mai proastă calitate, pâinea poate provoca atât cancer de colon, cât şi afecţiuni cardiovasculare.
Din păcate, nici măcar pâinea nu a scăpat de toate acestea. Potrivit unui studiu al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului, 96% din sortimentele de pâine de pe piaţă românească nu mai respectă, de mult, reţeta tradiţională de făină, apă, drojdie şi sare.
Franzela, unul dintre puţinele produse pe care şi le mai poate permite orice român, este făcută din făină de slabă calitate, are mult gluten adăugat, conservanţi, enzime şi zaharuri.
Aditivi alimentari din belşug
Se pare că problemele cele mai mari sunt la pâinea feliată. “Pâinea feliată este un produs care, în cele mai multe situaţii, nu mai are nimic din gustul şi savoarea pâinii tradiţionale.În compoziţia ei există ingrediente care au denaturat reţeta acestui produs, cum ar fi: margarina, uleiul de palmier, făina de fasole, făina de soia, fibrele de citrice etc., la care se adaugă aditivi alimentari din belşug”, spune conf. univ. dr. Costel Stanciu.
Specialiştii le recomandă consumatorilor să mănânce pâine neagră, pâine integrală şi pâine graham, realizate numai din cele 4 tipuri de ingrediente - făină neagră/făină integrală/ făină graham, apă, drojdie şi sare, deoarece numai aşa pot beneficia de substanţe minerale (calciu, fosfor şi fier), fibre şi vitamine.
Totodată, nu este tocmai indicat să vă încredeţi în anumite menţiuni nutriţionale şi de sănătate, care apar pe ambalajul acestor produse. Românii sunt cei mai mari consumatori de pâine din Uniunea Europeană, consumând în medie circa 97 de kilograme de franzelă pe an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu