miercuri, 30 septembrie 2015

Important profesor de la Cuza , acuza interventia politicului in universitati-FOTO,VIDEO



Astazi, inclusiv in cadrul dicursului oficial avut la ceremonia de deschidere a anului universitar de la UAIC, prof. univ. dr. Gheorghe Iacob a acuzat "voalat" ingerintele politicului in activitate unitatilor de invatamant superior. Acesta s-a legat de ultimul anunt al Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice (MECS) referitor la faptul ca aproximativ 3500 de persoane angajate in invatamantul superior urmeaza sa fie date afara pentru ca nu si-au finalizat doctoratul.

Vezi si Ceremonie sobra la deschiderea noului an academic de la UAIC - GALERIE FOTO

"Chiar am avut discutii cu reprezentanti ai Universitatii Babes Bolyai si cu cei de la Univesitatea Bucuresti, inclusiv cu cei de la Academia de Studii Economice si i-am intrebat de unde provin acesti aproximativ 3500 de oameni fara doctorat atata timp cat la univesitatea noastra este vorba doar de 20 de persoane aflate in aceasta postura in timp ce la celelalte institutii de invatamant numarul nu depaseste 100 de persoane" a declarat Iacob, prorector la UAIC.

Urmareste BZI.ro pe FACEBOOK.COM

Galerie foto

 

Galerie video

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu