Astăzi ne-am sculat la 6 dimineaţă şi ne-am purtat paşii somnoroşi în Lu Xun Park, un parc mic dar încăpător pentru foarte mulţi chinezi, sculaţi şi mai devreme decât noi, veniţi să facă ceea nu pot în casele lor prea înghesuite.
Unii practicau mulanji, un fel de gimnastică cu eventaie, alţii dansau pe muzică din casetofon, iar cei mai în vârstă şi numai bărbaţii, jucau Xian Qi, adică şah chinezesc.
Aceştia din urmă atrăgeau majoritatea privitorilor, la fel de în vârstă ca şi ei, iar unii dintre aceştia din urmă s-au arătat interesaţi şi de noi şi au ţinut să ne scrie în carneţel câteva cuvinte. Încă nu ştim ce, pentru că n-am găsit pe nimeni care să ni le descifreze, dar din gestica lor păreau să vorbească despre perioada petrecută în război, unul dintre ei (cel din poză) ne-a arătat chiar şi o cicatrice.
Apoi ne-am îndreptat către Yuyuan Garden, dar când am ieşit din metrou am fost abordaţi de doi tineri, o fată şi un băiat, foarte amabili şi drăguţi şi care vorbeau foarte bine engleza. Ne-au spus că ar fi dintr-o provincie din nordul Chinei veniţi pentru o săptămână în vacanţă în Shanghai. Apoi ne-au descusut pe noi de unde suntem şi unde ne ducem, ca apoi să ne invite la un festival al ceaiului ce avea loc chiar la acea oră şi chiar în vecinătate. Deşi povestea lor părea cusută cu aţă albă, ne-am decis să-i urmăm, ca să ne trezim după câteva străzi invitaţi într-o casă de ceai şi acolo într-o cămăruţă, unde abia încăpeam noi patru şi gazda în jurul unei măsuţe umplute cu borcane şi borcănaşe de ceai. Bănuielile fiindu-ne confirmate, le-am spus că festivalul presupune participarea a mai mult de patru persoane şi am plecat, fără a întâmpina prea multă rezistenţă verbală din partea lor. De altfel, mare lucru nici nu cred că s-ar fi întâmplat, decât că, probabil, am fi băut un ceai mai scump decât trebuia. În plus chiar dacă am fi rămas, probabil banii ar fi meritat pentru că tinerii erau dispuşi să vorbească despre obiceiurile din China.
După această mică deturnare, am ajuns la Yuyuan, Grădina Satisfacţiei, un loc frumos dar foarte foarte turistic, încât iazul cu peşti portocalii, aleile pietruite şi nenumăratele pavilioane nu-ţi mai produceau mare satisfacţie. Locul era împânzit de hoarde de turişti însoţiţi de ghizi care trâmbiţau diverse indicaţii prin microfoane şi de vânzători ambulanţi mult prea agasanţi, ce mişunau cu toţii printr-un labirint de magazine de tip bazar, adăpostite de nişte clădiri ca nişte temple.
Tot pe acolo ne-am rătăcit şi noi, dar nu mică ne-a fost mirarea când am dat peste un local din alte timpuri, în care am văzut un adevărat mafiot, venit tocmai din Hong Kong, după cum spuneau cu oarecare teamă cei din local, însoţit de o drăgălaşă damă de companie.
Am fost apoi la Shanghai Ocean Aquarium, cel mai mare acvariu din Asia, unde am văzut mai multe specii de peşti decât aş putea enumera aici, în cazul în care aş fi reţinut cum se numeau, dintre care câteva exemplare chiar gigantice. Am trecut pe sub câteva tuneluri cu peşti, ba mergând, ba stând pe o scară rulantă, ba stând pe o bandă rulantă şerpuitoare de vreo 150 m.
Cel mai mult ne-au plăcut însă ceea ce detest eu întotdeauna să întâlnesc în mare şi anume meduzele şi cu unele dintre cele văzute azi chiar nu e bine să te întâlneşti, pentru că sunt cam otrăvitoare, ca drăguţa asta de mai sus.
În drum spre hotel ne-am zis că ne mai prinde bine o mică buluceală, ca de rămas bun, aşa că ne-am înghesuit şi noi pe mult călcata stradă pietonală Nanjing, din buricul Shanghaiului.
Pe data viitoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu