miercuri, 30 septembrie 2015

Decapitări în SĂNĂTATE. Președinții Caselor de Sănătate, demiși la grămadă. ”Am făcut propuneri prea bune, iar în urma lor am fost demis!”

Decapitări în SĂNĂTATE. Președinții Caselor de Sănătate, demiși la grămadă. ”Am făcut propuneri prea bune, iar în urma lor am fost demis!”

Sălaj
Decapitări în SĂNĂTATE. Președinții Caselor de Sănătate, demiși la grămadă. ”Am făcut propuneri prea bune, iar în urma lor am fost demis!”
Marius Tăutu este președintele CJAS Sălaj
🕔 astăzi, 12:41
Președinții – directori executivi ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate s-au trezit în această dimineață cu ordine de încetare a contractelor de management. Potrivit precizărilor primite de la medicul Marius Tăutu, ocupantul – până azi – al acestei funcții în Sălaj, măsura vine în contextul unei modificări legislative.
”Au fost modificați indicatorii de performanță pe care trebuie să-i îndeplinească un președinte, iar un ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prevede că dacă acești indicatori sunt schimbați în proporție de peste 50 la sută, contractele de management încetează”, explică dr.Tăutu.
Potrivit acestuia, schimbarea indicatorilor era cunoscută, ordinul fiind publicat în Monitorul Oficial al României în cursul zilei de marți, 29 septembrie.
Și eu am contribuit la această schimbare, pentru că ni s-au cerut propuneri. Se pare însă că am făcut propuneri prea bune, iar în urma lor am fost demis!”, spune, în glumă, fostul președinte.
Marius Tăutu spune că nu a fost comunicat, încă, numele persoanei care va ocupa, ca interimar – până la organizarea unui concurs – funcția, însă este de părere că va fi vorba, cel mai probabil, de una dintre cele două directoare: Olga Stana – director de relații contractuale, respectiv Dana Cordea – director medical. Nu este, însă, exclus să fie numit în funcție și un actual șef de serviciu.
”Astăzi încă semnez ca președinte. După aceea îmi reiau vechea funcție, de director de relații contractuale”, ne-a mai declarat Tăutu.
Marius Tăutu ocupa funcția de președinte al CJAS Sălaj din 2012, când l-a înlocuit pe fostul pedelist Claudiu Bîrsan, demis de la conducerea instituției exact cu același ”argument”: schimbarea indicatorilor.
Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte VOCEA TRANSILVANIEI pe FACEBOOK!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu