miercuri, 30 septembrie 2015

Radu Firăstrău a fost demis din funcția de preşedinte al CAS Neamț

Radu Firăstrău a fost demis din funcția de preşedinte al CAS Neamț

Radu Firăstrău a fost demis din funcția de preşedinte al CAS Neamț
30 September
12:16 2015
Începând de miercuri, 30 septembrie, juristul Radu Firăstrău nu mai ocupă funcţia de preşedinte-diretor al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ. Printr-un ordin al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), acesta a fost demis, la fel ca cei mai mulţi dintre preşedinţii caselor de asigurări de sănătate din ţară.
“Ni s-a transmis că schimbarea vine ca urmare a modificării indicatorilor de management ai preşedinţilor directori generali. În momentul în care am intrat în funcţie, am semnat un contract de management cu CNAS, care avea un anumit număr de indicatori. Dacă peste 50% dintre acei indicatori au fost schimbaţi, atunci contractul nu mai este valabil. Drept urmare, nu mai ocup această funcţie”, a declarat juristul Radu Firăstrău.
În scurt timp va fi numită o persoană care să ocupe funcţia de preşedinte-director la CAS Neamţ în regim de interimat, dar, momentan, nu a venit nicio dispoziţie în acest sens. Ulterior, postul va fi scos din nou la concurs, însă Radu Firăstrău nu s-a decis încă dacă va mai participa sau nu.
Juristul Radu Firăstrău a ocupat funcţia de director general al CAS Neamţ începând cu luna noiembrie 2013, atunci când a trecut cu brio de examenul organizat de CNAS, obţinând 90 de puncte la proba scrisă şi 72 de puncte la proba orală. A reuşit atunci să obţină un punctaj mai bun decât contracandidata sa, medicul Magda Spânoiu, care nu a reuşit să treacă de proba scrisă.

Comentarii

0 comentarii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu