Sabrina Fabian, cunoscută ca Barbie de România, s-a decis abia acum, după două săptămâni de absenţă, să-şi reia cursurile la liceu. De la scena leşinului, ea nu a mai dat ochii cu colegii, dar spune că nu-i e frică de răutăţile lor, mai ales că profesorii o susţin.
Publicitate
Tânăra de 17 ani, elevă la un liceu privat în clasa a XII-a, a povestit pentru Libertatea cum i s-a schimbat viaţa doar în câteva ore.
“Am o oarecare tristeţe că am fost eliminată, dar mă simt foarte bine, am ajuns virală pe internet. Am apărut în parodii cu peste o sută de mii de vizualizări, am primit o mulţime de contracte, mai ales să joc în videoclipuri, dar a trebuit să refuz, întrucât mai am contract cu «X Factor» încă şase luni”, a declarat aceasta.
Începe şcoala abia luni
Sabrina spune că încă nu poate vorbi despre scena leşinului, a cărui veridicitate va rămâne un mister cel puţin până i se termină înţelegerea cu Antena 1, dar nu ascunde faptul că timp de două zile nu a mai ieşit din casă, de ruşine, şi nici până în ziua de astăzi nu a ajuns la şcoală.“Două zile am stat închisă în casă, nu am vrut să iau contact cu oamenii. Semestrul acesta nu am fost la liceu, dar de luni intenţionez să mă duc. Nu mi-e frică de colegi, deşi ştiu că or să fie răutăcioşi şi vor să facă glume pe seama mea. Doamna dirigintă a vorbit deja cu ei, iar profesorii mă susţin, de asemenea”, a mai spus Barbie de România.
Fetele îşi dau coate prin cafenele
Devenită celebră după scena leşinului, Sabrina spune că este foarte des oprită, pe stradă, de persoane care-i vorbesc foarte frumos şi îi cer să se pozeze alături de ele. Fetele de vârsta sa sunt însă ceva mai răutăcioase.“Când ies la vreo cafenea, observ fetele care-şi dau coate şi încearcă să mă filmeze sau să mă pozeze cu telefonul. Le zâmbesc. Eu am un spirit american, sunt pacifistă. Dacă mă jigneşte cineva, zâmbesc şi întorc spatele”, a povestit aceasta.
Doar părinţii o mai strigă pe nume
Sabrina s-a obişnuit deja cu numele de Barbie, mai ales că toată lumea, mai puţin părinţii săi, o strigă aşa.“Nu eu mi-am dat numele ăsta, ci aşa mă strigau copiii de când eram mică. Doar părinţii mei îmi zic Sabrina. Restul parcă a şi uitat cum mă cheamă”, a ţinut ea să precizeze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu