• In spatele acestui caz infiorator se ascund cateva detalii,
care schimba in mod radical perceptia publica • Judecatorii ieseni au
lasat in libertate un criminal extrem de periculos, pentru ca nu au avut
probe suficiente care sa arate dimensiunea grozaviei • Argumentele
judecatorilor sunt foarte convingatoare: au refuzat arestarea, pe motiv
ca nu a fost gasit cadavrul victimei • "Sustinerile procurorului vizand
conduita inculpatului si antecedentele sale penale nu constituie probe,
care, coroborate cu declaratiile martorilor, sa nasca presupunerea
rezonabila ca inculpatul ar fi savarsit infractiunea de omor", au
declarat judecatorii
Ieri, judecatorii de la Tribunalul Iasi au oferit detalii noi despre cazul crimei de la Costuleni. Un baiat de 10 ani, din comuna Costuleni, satul Covasna, a disparut de acasa pe data de 29 mai, iar trupul neinsufletit a fost gasit in urma cu cateva zile de un satean care culegea nuci. Principalul suspect in acest dosar este un individ de 44 ani, Vasile Miron. In urma cu cateva saptamani, acesta a fost identificat in trafic in Germania.
Citeste si: Inspectia Judiciara verifica modul in care a fost eliberat suspectul cazului de omor al baietelului Alexandru Agape
Pentru ca nu exista un mandat de arestare pe numele sau, acesta nu a putut fi adus in tara. Cazul a ajuns acum o speta foarte complicata, din cauza ca parintii copilului au anuntat disparitia la zece zile dupa ce acesta nu a mai ajuns acasa. Practic, politistii au pierdut startul cautarilor. In prima faza, dosarul a avut ca obiect doar disparitia lui Alexandru Agape. Ulterior, procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi au deschis cercetarile pentru infractiunea de omor. Asta in conditiile in care, cadavrul nu a fost gasit. Toate indiciile aratau ca Vasile Miron este criminalul. La inceputul lunii august, desi trupul neinsufletit nu a fost gasit, procurorii au cerut arestarea lui la Tribunalul Iasi. Toate probele aratau ca Vasile Miron este ultima persoana cu care s-a vazut copilul inainte de disparitie. Numai ca, nicio proba clara nu arata ca acesta l-ar fi ucis. In acest context, judecatorii au respins propunerea de arestare, formulata in lipsa inculpatului.
Citeste si: EXCLUSIV. Iata cum arata presupusul criminal al baietelului de zece ani ucis in chinuri intr-un satuc din Iasi
Argumentele judecatorilor
Avand in vedere mediatizarea acestui dosar, ieri, Tribunalul Iasi a oferit explicatii cat se poate de pertinente cu privire la decizia prin care a fost respinsa arestarea preventiva. "Prin incheierea din data de 12.08.2015, pronuntata de Tribunalul Iasi, in dosarul nr. 5481/99/2015, judecatorul de drepturi si libertati din cadrul instantei a dispus, in baza art. 227 alin. 1 Cod de procedura penala, respingerea propunerii formulate de Ministerul Public, Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi, privind arestarea preventiva a inculpatului M.V. cercetat pentru savasirea infractiunii de omor. In motivarea acestei incheieri, judecatorul de drepturi si libertati a apreciat ca "in discordanta cu sustinerile din cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventiva, la acest moment al anchetei penale, nu au fost administrate probe din care sa rezulte suspiciunea rezonabila in sensul art. 223, alin. 2 Cpp si art. 5 din paragraful 1 litera c, din Conventia europeana a drepturilor omului, ca s-ar fi savarsit infractiunea de omor", a declarat ieri judecatorul Camelia Toderica, purtatorul de cuvant al Tribunalului Iasi.
Disparitia nu atrage concluzia comiterii unui omor
In decizia prin care a fost respinsa arestarea preventiva a lui Vasile Miron, judecatorii mai arata ca nu exista probe care sa ateste urmele unor violente. Este de subliniat ca la momentul respectiv, nu fusese gasit cadavrul. "Din probele administrate in cauza, respectiv declaratiile martorilor audiati, rezulta in mod cert faptul ca minorul Alexandru Agape a disparut in imprejurari neelucidate, ultima persoana impreuna cu care a fost vazut fiind inculpatul Miron Vasile. Cu toate acestea, pana la momentul formularii propunerii de arestare preventiva, nu a fost identificat cadavrul minorului sau urme ale unor posibile acte de violenta care sa fi putut conduce la suprimarea vietii minorului. In ceea ce priveste procesele verbale de cercetare la fata locului, procesele verbale de perchezitie domiciliara si rapoartele de expertiza medico-legala, judecatorul de drepturi si libertati constata ca nu a furnizat date care sa sustina concluzia procurorului privind posibila savarsire a infractiunii de omor", au motivat judecatorii refuzul de a-l aresta pe Vasile Miron. Conduita inculpatului, care a fugit din localitate in momentul anuntarii disparitiei, si antecedentele penale, a mai comis un omor in trecut, nu au fost suficiente pentru a fi arestat.
Citeste si: Un singur om a reusit ce nu a putut o armata! Cautarile autoritatilor au fost zadarnice
"Sustinerile procurorului vizand conduita inculpatului si antecedentele sale penale nu constituie probe, care, coroborate cu declaratiile martorilor, sa nasca presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi savarsit infractiunea de omor. Nici exploatarea mandatelor de supraveghere tehnica vizand pe inculpat nu a relevat probe care sa nasca presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi implicat in savasirea infractiunii de omor vizata de ancheta penala si pentru care se solicita arestarea preventiva. In acest context, in opinia judecatorului de drepturi si libertati, nu exista probe care sa nasca presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi savarsit o infractiune de omor. De altfel, procurorul insusi arata in referatul cu propunerea de arestare preventiva ca exista suspiciunea rezonabila a implicarii inculpatului in disparitia minorului, ori, in lipsa unor probe in acest sens, disparitia minorului nu poate atrage, in sine, concluzia savasirii infractiunii de omor", au mai motivat judecatorii. Aceasta decizie este una cat se poate de corecta si a fost mentinuta de Curtea de Apel Iasi. Dupa cum se poate observa, decizia este una foarte bine argumentata, desi la prima vedere un criminal a fost lasat in libertate. In aceasta situatie, odata cu gasirea cadavrului, s-ar putea face o noua cerere de arestare.

Urmareste BZI.ro pe FACEBOOK.COM
Libertatea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu