Evident, evenimentele de amploarea și dramatismul celor petrecute la Paris stârnesc reverberații emoționale dintre cele mai diverse, începând de la nivelul necruțătoarei opinii publice față de instituțiile menite să asigure protecția cetățenilor și sfârșind cu demnitarii pentru care ethos-ul stă să devină decizie politică.
S-a discutat intens despre capitalul de vină care „trebuie” pus pe umerii cuiva. Ritualistica socială revendică, pentru fiecare astfel de tragedie, un bouc émissaire (n.a. țap ispășitor), un eșafod în piața publică, un act expiator care să răscumpere, cel puțin simbolic, ordinea.
Dincolo de ISIS, marele culpabil, serviciile franceze de informații au fost puse la zid cu cea mai mare fervoare. Referitor la acestea, mai ales în lumina informațiilor apărute după incident, problema ia forma a cel puțin două întrebări esențiale: (1) Vorbim despre o culpă instituțională? sau (2) S-a produs cumva o schimbare de paradigmă a fenomenului terorist, care a determinat un eșec de intelligence imprevizibil?
Serviciul francez de informații (DGSI), autoritatea națională în materie de combatere a terorismului, are în jur de 3000 de angajați și un buget anual de 200 de milioane de euro, dimensiune și finanțare comparabile, de pildă, cu cele ale serviciului omolog din Germania (în treacăt fie spus, al doilea stat european, după Franța, cu cel mai mare număr de imigranți musulmani și zero atacuri teroriste grave în ultimii 25 de ani).
Sunt suficienți 3000 de angajați (doar o parte având atribuții și pregătire în domeniul contra-terorismului) și 200 de milioane de euro pentru ca DGSI să-și poată îndeplini cu succes misiunea de combatere a terorismului? Guvernul pare să creadă că nu, din moment ce, ulterior episodului Charlie Hebdo, premierul francez Manuel Valls a anunţat deblocarea, pe o durată de trei ani, a 735 de milioane de euro destinate instituţiilor cu competenţe contra-teroriste, respectiv crearea a 2680 de posturi suplimentare, dintre care 1100 alocate structurilor de informaţii.
Din declaraţia premierului Valls nu transpare exact raţiunea din spatele acestei decizii, aspect care lasă loc pentru cel puţin trei interpretări: (1) fie este vorba despre o măsură reactivă, adoptată sub presiunea momentului, (2) fie guvernul nu a avut cunoşterea necesară (risk awareness) sau susţinerea politică pentru a implementa din timp această măsură preemptivă, (3) fie atentatul a revelat o serie de lacune ale instituţilor de securitate care, până atunci, îşi desfăşurau activitatea cu resurse insuficiente.
Potrivit premierului francez, guvernul cunoștea faptul că numărul suspecţilor monitorizaţi pentru legături cu sfera teroristă a crescut cu 130% în ultimul an. Mai mult, numeroase statistici publice (ex. indicele global calculat de Institutul pentru Economie și Pace) evidențiază o amplificare alarmantă a fenomenului terorist, numai la nivelul anului 2014 înregistrându-se o creștere cu 80% față de anul precedent a numărului deceselor în urma atentatelor.
În aceste condiţii, este soluţia suplimentării de resurse una adecvată? Precedentul turc pare să indice că nu. Turcia, care este un stat semipoliţienesc, nu a putut evita dublul atentat de la Ankara din octombrie, soldat cu 80 de morţi (Şi în acest caz, autorii atacului figurau pe lista de militanţi islamişti consideraţi periculoşi de poliţie).
Avem, din nefericite, un alt precedent francez (atentatele de la Bataclan) care, la o primă vedere, confirmă că expandarea la nivel numeric și bugertar a serviciilor de informații nu determină în mod implicit și creșterea ratei de succes în acțiunile de combatere a terorismului. Există, evident, și motive obiective pentru care efectele acestei măsuri ar putea să întârzie, cum ar fi procesul lent de ocupare a celor 1100 de posturi nou create în cadrul serviciilor franceze, atât pe considerentul intervalului scurt de la înființarea acestora, cât și al specificității domeniului.
Dat fiind caracterul asimetric al acestui tip de agresiune, definit de unii specialiști ca fourth-generation warfare, succesul contracarării nu mai este dependent de dimensiunea resurselor implicate. Modelul amenințării teroriste este neconvențional, perfid, dinamic, aleatoriu și neliniar în incidență, fără constrângeri sau reguli de angajare (jus in bello). Mai mult, recentele atacuri din Paris au confirmat, o dată în plus, o modificare substanțială de paradigmă: atentatorii nu mai sunt niște străini, cum se credea generic până acum, ci însuși cetățeni ai statului francez, beneficiari neîngrădiți ai libertăților Schengen, concitadini cu participanții la concertul de la Bataclan.
Dezavantajul serviciilor de informații este că domeniul intelligence devine vizibil publicului larg, însă în cea mai proastă lumină, în cazurile de eșec. Nimeni nu vorbeşte despre ce înseamnă un eşec de intelligence şi nicăieri nu se discută așteptările față de infailibilitatea serviciilor de informații.
De ce în mentalul colectiv și, cu atât mai mult, în cel al presei, expresia „Am făcut tot ce se putea” este mai pardonabilă când vine din gura unui medic decât din cea a unui ofițer de informații? Spre deosebire de domeniul medical, unde, spre exemplu, firul unui malpraxis poate fi adesea clar urmărit, identificarea cauzei unei erori a serviciilor de informații și eventuala sancționare a acesteia sunt dificil de realizat, tocmai pentru că resursa cu care operează aceste instituții – informația – este greu cuantificabilă.
Acesta este cel puțin unul dintre motivele pentru care presa-inchizitor se face criticabilă pentru ghilotinarea serviciilor vinovate de a nu fi omnisciente, aceeași presă care acum oferă de-a gata decizii operaționale post factum și care mitraliază, laolaltă, din condei, teroriști, instituții, politicieni.
Asistăm la unul dintre cele mai ample effet papillon din istoria recentă, care va influenţa paradigme politice şi de securitate întregi – o singură idee religioasă ce reconfigurează aproape întreaga arhitectură europeană.
Urmează, cel mai probabil, o schimbare a ordinii de prevalenţă în binomul libertate – securitate, cu impact asupra legislaţiilor interne, precum şi o avalanşă a deciziilor de suplimentare a bugetelor de apărare ale statelor europene, atât pentru consolidarea securităţii proprii, cât şi pentru angajarea în intervenţii militare împotriva Statului Islamic, despre care, până acum, cancelariile occidentale se pare că nu au înțeles decât că trebuie numit Daesh.
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti
contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si
trimite-l la editor[at]contributors.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu