vineri, 27 noiembrie 2015

26 de medici vor funcții în Colegiul Medicilor Neamț

26 de medici vor funcții în Colegiul Medicilor Neamț

26 de medici vor funcții în Colegiul Medicilor Neamț
26 November
16:03 2015
Printre aceştia se numără şi trei medici din Roman.
Colegiul Medicilor Neamţ va organiza alegeri pentru mandatul 2015 – 2019, pentru structurile colegiului. Primul tur al alegerilor va avea loc în zilele de 29-30 noiembrie 2015 – 1 decembrie 2015, între orele 08.00 – 20.00, la sediul colegiului din Piatra Neamţ. Dacă nu se vor prezenta la alegeri cel puţin 50% plus unul dintre membrii Colegiului Medicilor Neamţ, atunci va fi nevoie de un nou scrutin de alegeri, care ar putea avea loc în perioada 6-8 decembrie 2015.
Cei 821 de membri îşi vor putea alege reprezentanţii în Consiliul Judeţean al Colegiului, dintre cei 26 de medici, de diferite specialităţi, care şi-au depus candidatura. Printre cei 26 de candidaţi se numără şi trei medici din Roman, respectiv medicul chirurg Dan Arvătescu (foto), care a ocupat, până acum, funcţia de vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Neamţ, medicul anestezist Nicoleta Popescu, şefa secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, şi medicul de familie Ştefania Bondoc.
După alegerile pentru Consiliul Colegiului Medicilor, reprezentanţii care vor face parte din acest for vor vota pentru alegerea Adunării Generale a Colegiului, care va alege, la final, preşedintele.
Din păcate, aceste alegeri se vor desfăşura sub semnul întrebării. Actuala Lege a Sănătăţii le strică planurile celor care conduc colegiile medicilor de ani buni şi vor să mai stea un mandat. Legea 95, în forma sa actuală, le interzice celor care au la activ două mandate consecutive la conducerea Colegiului Medicilor să mai candideze pentru al treilea mandat. Legea a fost modificată, însă nu este, încă, aplicabilă. Chiar dacă parlamentarii au votat noua formă a legii, care reglementează numărul de mandate la care au voie candidaţii la organele de conducere ale Colegiului Medicilor şi ale Colegiului Farmaciştilor, ea nu a fost încă promulgată de preşedintele ţării, pentru a putea fi pusă în aplicare.
Momentan, au fost acceptate toate candidaturile care au fost depuse pentru o funcţie în cadrul Colegiului de la Neamţ. După ce vor avea loc alegerile, în momentul în care vor trebui validate mandatele, se va decide dacă se va aplica vechea sau noua formă a legii.
În ultimii ani, Colegiul Medicilor Neamţ a fost condus de medicul chirurg Iosif Koszeghi.

Comentarii

0 comentarii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu